Actualitate
Împreună pentru educație de calitate!
Membrii Federației Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET“ vor purta începând de marți, 26 februarie a.c., banderole tricolore, dorind în acest fel să tragă un semnal de alarmă față de situația actuală din învățământ.
„Este momentul să spunem răspicat: Nu se mai poate! Nu mai putem să ne batem joc de viitorul acestei țări! Nu este un protest împotriva unei singure persoane – este un protest împotriva tuturor celor care, în loc să caute soluțiile pentru creșterea calității, subminează prin toate mijloacele sistemul educațional. În condițiile în care noi nu ne implicăm să rezolvăm problemele din învățământ, nimeni din afara lui nu o va face. Haosul creat de legislație a dus la o stare conflictuală generală, care produce efecte negative. De la bucătăreasa – care are salariul mai mic decât un muncitor calificat – și până la profesorul – care a ajuns să fie înjunghiat pentru că și-a permis să lase un copil repetent, cu toții simțim starea de nesiguranță, de incertitudine, care s-a propagat la nivelul întregii societăți românești“, a declarat Marius Ovidiu Nistor, președintele FSE „SPIRU HARET“.
Printre revendicările Federației Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET“ se numără:
– elaborarea pachetului legislativ pe educație – cu termen 31 martie, conform Acordului încheiat între federațiile sindicale din învățământ și Guvernul României;
– majorarea costului standard per preșcolar/elev – față de lipsa acută de resurse umane, materiale și financiare;
– respectarea parteneriatului social;
– asigurarea personalului didactic de predare calificat;
– plata, în regim de urgență, a tuturor sumelor rezultate din sentințele judecătorești definitive, anterioare datei de 31.12.2018 (care, conform Acordului, trebuia realizată până la 31.01.2019);
– calcularea corectă a sporurilor și indemnizațiilor la nivelul salariilor în plată;
– stoparea violenței în unitățile de învățământ;
– instrumente reale, aplicabile în situațiile în care cadrele didactice nu dau dovadă de profesionalism, nu au vocație, perturbă desfășurarea întregii activități a unităților de învățământ;
– angajarea în mod real a răspunderii pentru prejudiciile aduse școlii.
Departamentul Comunicare şi Imagine,
Dragoş Constantin Neacşu

Actualitate
150 de sebeșeni defavorizați au primit cadouri de Paște, în cadrul celei de-a III-a ediții a Campaniei „Împreună dăruim bucurie”
În cursul zilei de marți, 15 aprilie 2025, 150 de sebeșeni defavorizați au primit cadouri de Paște, în cadrul celei de-a III-a ediții a Campaniei „Împreună dăruim bucurie” organizată de Direcția de Asistență Socială Sebeș.
„Astăzi nu am împărțit doar alimente. Am împărțit prezență. Am adus lumină în case unde sărbătorile păreau că trec în tăcere. Am dus o vorbă bună acolo unde, de prea mult timp, nu se mai aude glasul nimănui.
Pentru unii dintre bunicii noștri, singurătatea e mai grea decât orice lipsă. Astăzi, am încercat să le arătăm că nu sunt uitați. Că ne pasă. Că există oameni cu inimă care le pot fi familie, măcar pentru o clipă.
Împreună cu voluntarii nostri, care răspund DA la fiecare apel, am pășit praguri cu sufletul plin și am plecat cu ochii umezi, dar inima ușoară.
Mulțumim tuturor celor care au făcut ca această zi să fie despre mai mult decât ajutor – despre grijă, demnitate și speranță. Sărbătorile vin cu adevărat doar atunci când le aduci și altora.
Astăzi am oferit daruri. Dar cel mai prețios a fost timpul și căldura dăruite cu iubire în cadrul campaniei noastre „Împreună dăruim bucurie”, aflată la a 3-a ediție.
Mulțumiri alese sponsorilor nostri SC Co-Ra Company SRL, DML Invest SRL, Asociația Alpin, Leul de Aur, La Meseni SRL, Star Company, persoane fizice care au donat produse sau bani, Primarului municipiului Sebeș, Dorin Nistor și Primăriei municipiului Sebeș, Serviciului Public de Administrare a Patrimoniului Sebeș, voluntarilor, doamnelor profesoare Mihaela Suciu, Cornelia Cosma, Miclăuș Liana de la Liceul Tehnologic și Liceul Sportiv „Florin Fleșeriu” din Sebeș care au coordonat cei 55 de voluntari prezenți alături de noi, echipei Direcției de Asistență Socială Sebeș”, au transmis reprezentanții Direcției de Asistență Socială Sebeș.