Știri din zonă
Înaltpreasfințitul Părinte Irineu – Arhiepiscop al Alba Iuliei a liturghisit la hramul Mănăstirii Oașa
Ieri, 27 iulie 2019, zi în care Biserica Ortodoxă Română face pomenirea Sfântului Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a fost prezent la Mănăstirea Oașa, protopopiatul Sebeș.
Cu prilejul hramului acestei vetre monahale, ÎPS Irineu a oficiat Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur și a rostit cuvântul de învățătură în altarul de vară din incinta așezământului. În această zi de aleasă bucurie duhovnicească pentru obștea monahală de aici, la Sfânta Liturghie au luat parte un număr mare de credincioși pelerini, alături de care s-au aflat cei peste 200 de tineri participanți în cadrul Taberei Internaționale ce se află în desfășurare la Mănăstirea Oașa, în perioada 18-28 iulie 2019. La final, ÎPS Irineu le-a adresat tinerilor câteva cuvinte duhovnicești, binecuvântându-i și îndemnându-i să trăiască o viață autentică în Hristos.
În cuvântul rostit în cadrul Sfintei Liturghii, ÎPS Irineu a spus: „Când întâlnim persoane care trăiesc după modelele pe care le oferă lumea, ne întrebăm dacă noi mai suntem cu adevărat normali. Mergem la biserică într-o vreme când aproape nimeni nu se mai duce. Ne rugăm lui Dumnezeu când mulți spun că acest lucru este inutil. Ne străduim să iertăm și să fim umili când în fața noastră apar persoane care se comportă în chip orgolios și egoist. Ni se pare că greșim când lumea ne arată cât de normal este să trăiești fără Dumnezeu. Aceasta este greșit. Noi trebuie să ne rugăm Celui Preaînalt să ne dea curajul să nu ne rușinăm a ne mărturisi credința noastră. Poate unii vor spune că am luat-o razna, că suntem nebuni. Acesta este cel mai bun lucru care ni s-ar putea întâmpla. Mântuitorul Iisus Hristos a spus ucenicilor Săi și ne spune astăzi, tuturor: «Fericiți veți fi când vă vor ocărî și vă vor prigoni pe voi și, mințind, vor spune tot cuvântul rău împotriva voastră»”.
Mănăstirea Oașa a fost înființată în anul 1990, funcționând ca așezământ monastic de maici până în anul 1999, urmând ca din anul 2000, printr-o hotărâre a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, să fie transformată în vatră monahală de călugări. Mănăstirea Oașa, având ca hram principal sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, adăpostește o părticică din moaștele Sfântului Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon, în a cărui zi de pomenire este sărbătorit cel de-al doilea hram. De asemenea, pelerinii care poposesc la Mănăstirea Oașa se pot închina unei copii după icoana Maicii Domnului „Pantanassa”, odor primit de la Mănăstirea Vatoped din Sfântul Munte Athos. În prezent, obștea monastică de aici se află sub oblăduirea părintelui ierom. Silvan Cablea.

Știri din zonă
În „Săptămâna Verde”, elevii Școlii Gimnaziale Gârbova au plantat trandafiri în curtea grădiniței din localitate
În cursul zilei de miercuri, 9 aprilie 2025, elevii de la Școala Gimnazială Gârbova au participat la o acțiune de plantare de trandafiri, în curtea Grădiniței cu Program Normal din localitate. Acțiunea a avut loc în cadrul activităților organizate cu prilejul Săptămânii Verzi.
„Aflându-ne în Săptămâna Verde, în cursul zilei de ieri, 9 aprilie 2025, elevii Școlii Gimnaziale Gârbova au participat la activitatea de plantare a trandafirilor în curtea Grădiniței cu Program Normal Gârbova. Alese multumiri domnului Laszlo Fabian, din localitatea Lopadea Nouă, pentru donație! Mulțumim și domnului învățător Gligor Stăvar pentru transport, precum și cadrelor didactice participante la activitate!”, ne-a decrat d-na. învățătoare Lupean Delia Paraschiva.