Știri din zonă
Incendiu de vegetație uscată la Vurpăr, cu pericol de propagare la Căminul Cultural și Biserica din localitate
Un nou incendiu de vegetație usactă a izbucnit în cursul dimineții de astăzi, 24 martie 2022, în localitatea Vurpăr, din comuna Vințu de Jos.
„Garda de intervenție Sebeș intervine în cooperare cu Detașamentul de pompieri Alba Iulia și SVSU Vințu de Jos pentru localizarea și stingerea unor incendii de vegetație uscată în localitatea vurpăr, din comuna Vințu de Jos. Din informatiile preliminare, incendiile de vegetație se manifestă în satul Vurpăr, cu pericole de propagare la caminul cultural si biserica din localitate, respectiv în zona localității Pârâul lui Mihai, cu pericol de propagare la locuințe. În cadrul intervenției au fost alocate două autospeciale pentru stingere cu apă și spumă”, a transmis ISU Alba.
UPDATE: În zona pârâului localității lui Pârâul lui Mihai incendiul este lichidat. În satul Vurpăr, incendiul se manifesta pe aprox. 800m liniari. La momentul de față se lucrează la localizarea acestuia.

Știri din zonă
Centrul de Cultură „Augustin Bena”: „STATU′ LA VASE ÎN LUNEA PAȘTELUI” – tradiția care adună comunitatea din Șugag în sărbătoare și binecuvântare
Primăria Comunei Șugag, Consiliul Județean Alba și Centrul de Cultură „Augustin Bena”, în parteneriat cu Biserica Ortodoxă Șugag, organizează la ȘUGAG o nouă ediție a obiceiului tradițional „STATU′ LA VASE ÎN LUNEA PAȘTELUI”, luni, 21 aprilie 2025, cu începere de la ora 11:00.
„Statu’ la vase în Lunea Paștelui” de la Șugag este un străvechi obicei tradițional, unic în țară, ce reunește atât sărbătoarea întemeierii unei familii, cât și sărbătorirea Sfintei Învieri a Domnului, obiceiul ale cărui origini se pierd în timp și în istoria acestor locuri.
Este un moment cu totul special, celebrându-se însăși starea de bine, de mulțumire, din sânul familiei. Pregătirile pentru ieșirea la „Statu’ la vase în Lunea Paștelui” încep odată cu intrarea în Săptămâna Mare.
În această perioadă, întreaga comunitate intră în săptămâna curățeniei caselor, gospodăriilor, trec la purificarea veșmintelor, dar și la purificarea sufletească.
Lunea Paștelui are la Șugag o însemnătate deosebită pentru tinerii căsătoriți în anul ce s-a scurs de la Paștele trecut și până la prinderea Postului Paștelui prezent.
Fiecare dintre aceste tinere cupluri vin la biserică în Lunea Paștelui îmbrăcați în portul tradițional șugăjan.
În timp ce în biserică are loc slujba religioasă din Lunea Paștelui, tradiția cere ca tinerii căsătoriți în anul pascal ce tocmai s-a încheiat să se adune în curtea bisericii unde, la finalul slujbei din biserică, preotul le va da binecuvântarea pentru viața de familie în care tocmai au intrat.
Pentru „Statu la vase în Lunea Paștelui”, fiecare tânără familie are rezervată o masă pe care o împodobește cât mai frumos cu putință, respectând cu sfințenie ritualul sărbătorii.
La sfârșitul slujbei religioase din biserică, întreaga comunitate prezentă la slujbă se deplasează în zona unde tinerii vor primi binecuvântarea preoților pentru un trai îndelungat, îmbelșugat și fericit.
Cu acest prilej sunt sfințite mesele îmbelșugate, iar slujba se încheie cu îndemnul făcut de preoți pentru nași de a le fi sprijin tinerilor căsătoriți, de a-i îndruma și sfătui la fiecare impas din viața lor, iar tinerelor familii le sunt adresate urări de bunăstare, viață lungă, fericită și prosperă.
După slujba de binecuvântare, rudele și prietenii sosiți pentru a participa la acest obicei trec pe rând pe la mesele tuturor familiilor noi și închină câte un pahar în cinstea tinerelor familii. De asemenea, cei sosiți fac daruri tinerilor, în special vase necesare în gospodărie sau la strunga de oi.
Părintele spiritual, nașul simbolic al tinerelor familii, este , originar din Șugag, cel care s-a implicat activ în reînvierea și păstrarea acestei tradiții.
Pe parcursul „Statului la vase”, Grupul instrumental tradițional „Fluierașii din Șugag” și invitatul special MARIUS CIPRIAN POP vor susține un program artistic de sărbătoare.
Prezentarea evenimentului va fi asigurată de Andreea Bogdan, jurnalist Radio România Actualități.
Vă așteptăm cu bucurie!