Actualitate
Începând de astăzi și până în 6 martie 2019, circulația va fi restricționată pe Autostrada A1, în zona municipiului Sebeș, din cauza unor lucrări
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe sensul către Sibiu al autostrăzii A1 Deva – Sibiu, pe tronsonul kilometric 307+400 de metri – 306+100 de metri (în zona municipiului Sebeş), se vor executa lucrări la partea carosabilă până în data de 6 martie 2019.
Din acest motiv, se va institui restricţionarea benzii numărul unu (cu devierea traficului rutier pe banda numărul doi), inclusiv pe timpul nopţii.
Pentru prevenirea accidentelor de circulaţie, conducătorii auto sunt sfătuiţi să ruleze cu prudenţă sporită, să manifeste disciplină în trafic şi să se asigure temeinic (şi să semnalizeze) înaintea schimbării benzii de deplasare.
FOTO: ARHIVĂ

Actualitate
Șofer de 35 de ani din Sebeș cercetat de polițiști, după ce a lovit o motocicletă pe o stradă din Blaj
Joi, 17 aprilie 2025, în jurul orei 11.55, polițiștii din Blaj au fost sesizați, prin 112, cu privire la faptul că, pe strada Simion Bărnuțiu din Municipiul Blaj, a avut loc un eveniment rutier.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au constatat că un bărbat de 35 de ani, din Municipiul Sebeș, în timp ce conducea un autoturism, ar fi efectuat manevra de întoarcere, nu s-ar fi asigurat corespunzător și a acroșat o motocicletă condusă de o tânără de 18 ani, din localitatea Șona, județul Alba.
În urma evenimentului rutier, tânăra de 18 ani a suferit leziuni corporale ușoare, fiind transportată la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.