Rămâi conectat

Actualitate

Între Sebeș și Turda se poate circula pe Autosrtradă! S-a deschis traficul pe Lotul II din Autostrada A10

sebesinfo.ro

Publicat

în

România are începând de astăzi, 30 noiembrie 2021, încă aproape 29 de kilometri de autostrada, prin darea în trafic a Lotului II din A10, Sebeş – Turda, s-a înregistrat şi o premieră în domeniul infrastructurii: prima autostradă pe care se circulă de la un capăt la altul.

A10 are 70 de kilometri şi face legătura între alte două autostrăzi, A1 (Buucreşti – Nădlac) în zona Sebeş şi A3 (Borş – Braşov) la Turda.

De şapte ani a fost nevoie pentru ca Lotul II, în lungime de 24,25 de kilometri, între Alba Iulia şi Aius, să fie deschis circulaţiei rutiere. Pe lângă aceştia, se circulă începând de marţi şi pe 1,5 kilometri din lotul 1, în zona nodului rutier Alba Iulia Nord, respectiv 3 kilometri din lotul 3, în zona de ocolire a municipiului Aiud. Totalul kilometrilor deschişi traficului este, astfel, de 28,75.

Lotul II a fost deschis cu anumite restricţii. Pe întreaga lungime, viteza este limitata la 100 de km/h, pentru că mai sunt lucrări de executat la gardurile de protecţie. De asemenea, în zona Dealului Oiejdea, unde se va circula pe o singură cale, pe câte o bandă de sens, viteza va fi limitată la 60 de km/h, până în aprilie 2022 – termen asumat de constructor pentru încheierea tuturor lucrărilor. Aici a avut loc o alunecare de teren care nu a putut fi pusă în siguranţă până în prezent.

Constructorul lotului este compania AKTOR din Grecia. Timp de doi ani, între 2016 şi 2018, lucrările au avansat foarte încet, existând chiar intenţia autorităţilor de reziliere a contractului. Începând cu 2019, antreprenorul s-a mobilizat şi a reuşit să construiască cei peste 24 de kilometri de autostradă.

În cursul nopții trecute, antreprenorul grec, Aktor, a mobilizat pe lot aproximativ 200 de oameni pentru a lucra la ultimele finisaje înainte de darea în trafic. O contribuție importantă au avut și bucovinenii de la BAXCOM, care au lucrat în mai multe zone, în special la km 40, zona Sâncrai.

Deși traficul va fi deschis, circulația va fi limitată la 100 km/h pentru că pe unele părți ale autostrăzii constructorul încă nu a apucat să monteze gardurile de protecție.

În plus, în zona Oiejdea traficul se va desfășura doar pe unul din sensurile autostrăzii din cauza unei alunecări de teren ce încă necesită monitorizare și lucrări și care ar urma să fie rezolvată abia la primăvară.

Lotul II al autostrăzii Sebeș – Turda (A10), care se deschide azi traficului, vine să completeze întregul tronson al Autostrazii A10 care face legatura dintre A1 si A3.

Cu o lungime de 24,25 km, acesta leagă Alba Iulia Nord de Aiud și este ultimul din cele 4 loturi ale tronsonului Sebeș-Turda care este dat în folosință.

Ceea ce este de menționat și de reținut cu privire la această autostradă este faptul că dpdv al tehnologiei au fost realizate două inovații la nivel european prin implementarea cu succes a tehnicilor VTR® (ger. VerbundTrägerRost) – rețea de grinzi compusă și VFT-WIB® (ger. VerbundFertigTeil-Walzträger-In-Beton), de către firma RETTER Projectmanagement împreună cu partenerii săi, SSF Ro și SSF München.

Pentru prima data în România asistăm la o abordare modernă a podurilor prin tehnici de proiectare și execuție inovative și unice la nivel național dar și european.

Astfel, dezvoltarea infrastructurii de autostradă în România a creeat contextul perfect pentru proiectarea de poduri/structuri utilizând cele mai moderne soluții și iată că azi, inaugurarea Lotului 2 al Autostrazii A10, ne oferă ocazia de a ne mândri cu un know-how care ne face unici!

Odată cu deschiderea autostrăzii traficul de coșmar de pe Drumul Național 1, între Alba Iulia și Aiud va deveni o amintire urâtă.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Sebeș Info și pe GOOGLE NEWS


Publicitate
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Femeie de 53 de ani din Sebeș căutată de polițiști și familie, după ce a plecat de la domiciliu și nu s-a mai întors

sebesinfo.ro

Publicat

în

Polițiștii din Alba caută o femeie care a dispărut din Municipiul Sebeș. Persoanele care pot oferi informații sunt rugate să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție sau să sune la 112.

În seara zilei de 5 aprilie 2025, Poliția Municipiului Sebeș a fost sesizată de către un bărbat cu privire la faptul că sora sa a plecat de la domiciliu și nu s-a mai întors până în prezent.

Din primele cercetări efectuate de polițiști, a reieșit că COLHON ILEANA-DANIELA, în vârstă de 53 de ani, ar fi plecat, în dimineața zilei de 1 aprilie 2025, de la locuința sa, din Sebeș, și nu s-a mai întors până în prezent.

Femeia are următoarele semnalmente:

• 165 cm înălțime;
• 90 de kilograme;
• Păr scurt, brunet;

La momentul dispariției, purta pantaloni bleumarin, geacă bleumarin și pantofi sport.

Femeia a fost dată în urmărire, iar polițiștii au demarat, imediat după sesizare, activități de căutare, dar, până în prezent, nu a fost găsită.

Persoanele care pot da informații, în vederea identificării sale, sunt rugate să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție sau să sune la 112.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Sebeș Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

sebesinfo, stiri sebes, informatii sebes