Administrație
Investiție de 300.000 de euro pentru construirea a 14 platforme subterane de colectare a deşeurilor menajere la Sebeș
Primăria Municipiului Sebeș a lansat licitația pentru „Amenajarea unui număr de 14 platforme subterane de colectare a deşeurilor menajere în Sebeş”.
Contra unei sume totale, estimată la maximum 1.371.554 de lei fără TVA (aproximativ 300.000 de euro) se vor achiziționa servicii de elaborare a unor documentații de proiectare și construcție, asistenţă tehnică din partea proiectantului şi execuţia lucrărilor.
Pentru documentațiile tehnice este prevăzută suma de până la 71.500,00 lei (fără TVA); asigurarea asistenţei tehnice din partea proiectantului pe perioada de execuţie a lucrărilor – 7.000 lai fara TVA; execuţia lucrărilor 1.293.054,60 lei fara TVA.
Potrivit caietului de sarcini al achiziției, în prezent, în municipiul Sebeş colectarea deşeurilor subterane se face în mod neselectiv în containere supraterane care generează disconfort vizual, olfactiv, sunt puncte de atracţie pentru rozătoare, animale fară stăpân, oameni ai străzii.
Având în vedere situaţia existentă descrisă, se impune la trecerea unui nou sistem de colectare a deşeurilor menajere, sistem format din platformă subterană de colectare a deşeurilor menajere cu câte 4 containere îngropate având capacitatea de 1100 litri pentru colectarea deşeurilor menajere, motiv pentru care s-a iniţiat prezenta procedură de achiziţie publică.
Municipiul Sebeş, prin Serviciul Public de Administrarea Patrimoniului Sebeş, a determinat necesarul, numărul şi volumul containerelor, dar şi poziţia platformelor de colectare dotate cu containere îngropate.
Sistemul solicitat este format dintr-un număr de 14 de platforme pe care se vor poziţiona 56 containere îngropate cu capacitatea de 1100 litri pentru colectarea deşeurilor menajere.
”Prin prezenta achiziţie se urmăreşte, îmbunătăţirea infrastructurii locale învechite, inadecvate, privind serviciile de colectare a deşeurilor şi dezvoltarea unui sistem modem, pentru a permite respectarea standardelor europene si româneşti. Sistemul propus trebuie să asigure o colectare rapidă, eficientă şi cu un impact vizual, de trafic şi de mediu cât mai scăzut. In acest sens, echipamentele de colectare deşeuri trebuie să aibă o capacitate de stocare ridicată pentru a preveni depozitarea necontrolată în jurul platformelor de colectare şi să împiedice sustragerea deşeurilor din containere, trebuie să aibă un aspect estetic cât mai plăcut şi să poată fi igienizate într-un timp cât mai scurt. De asemenea, se urmăreşte îmbunătăţirea calităţii mediului şi a vieţii urbane prin intermediul reabilitării infrastructurii vechi in sectoml deşeurilor, în Sebeş, prin achiziţia şi montarea platformelor subterane cu containere îngropate”, se arată în documentul citat.
Conform aceleiași surse, platformele vor fi amenajate în următoarele locuri:
• în cartierul Mihail Kogalniceanu – trei locaţii cu patru containere
• în cartierul Valea Frumoasei – patru locaţii cu patru containere
• în cartierul Aleea Parc – doua locaţii cu patru containere.
• în cartierul Mircea cel Mare – o locaţie cu patru containere
• în cartierul Lucian Blaga – trei locaţii cu patru containere
• în Piaţa Dacia – o locaţie cu patru containere.
Termenul limită pentru depunerea ofertelor de participare la procedura de achiziție este 18 decembrie 2018 iar durata contractului (termenul de finaizare al llucrărilor) este de 8 luni de la data semnării.
FOTO: ARHIVĂ

Administrație
Dotări din fonduri europene pentru ambulatoriul integrat al Spitalului Municipal Sebeș
Primăria Sebeș a obținut o nouă finanțare nerambursabilă europeană, în valoare de 14.583.059,67 lei, pentru proiectul „Dotarea ambulatoriului integrat al Spitalului Municipal Sebeș”, în cadrul apelului de proiecte „Investiții în infrastructura publică a ambulatoriilor unităților sanitare/structurilor sanitare publice – dotare” – Programul Sănătate 2021-2027.
Obiectivul proiectului este îmbunătățirea calității serviciilor publice de sănătate, prin dotarea cabinetelor ambulatoriului integrat al spitalului cu aparatură de specialitate performantă și de digitalizare, în vederea creșterii calității serviciilor publice de sănătate în regim ambulatoriu.
Prin proiect se vor dota cu echipamente noi și moderne cabinetele în care se desfășoară activitatea ambulatorie: cabinetul de medicină internă, cabinetul de cardiologie, cabinetul de chirurgie – ortopedie și traumatologie, cabinetul de dermatovenerologie, cabinetul de endocrinologie, cabinetul de alergologie, cabinetul de obstetrică – ginecologie, cabinetul de oftalmologie și ORL, cabinetul de psihiatrie și neurologie, cabinetul de diabet și boli de nutriție, cabinetul de pneumologie, cabinetul de gastroenterologie, cabinetul de reumatologie, cabinetul ambulatoriu pediatrie și cabinetul ambulatoriu recuperare.
Se vor achiziționa echipamente medicale pentru activitatea ambulatorie pentru îmbunătățirea și creșterea calității serviciilor publice de sănătate prestate și se vor achiziționa echipamente IT și software pentru digitalizarea activităților ambulatoriului care conduc la modernizarea serviciului public de sănătate.
Totodată, se va realiza dotarea laboratoarelor care deservesc ambulatoriului integrat al spitalului cu aparatură de specialitate performantă.
Prin proiect se va dota laboratorul care deservește ambulatoriul integrat al spitalului – laboratorul de radiologie și imagistică medicală.
Printre cele mai importante echipamente medicale care vor intra în patrimoniul Spitalului Municipal Sebeș se află:
– computer tomograf 128 slices;
– sistem mamografic digital cu tomosinteză;
– linie completă pentru intervenții arteroscopice în ambulator;
– ecocardiograf;
– ecograf cu elastografie;
– EMG neurologie – 3 canale;
– ecograf 2D dedicat OG cu sondă convexă;
– dispozitiv pentru detectarea precoce și monitorizarea neuropatiei autonome periferice;
– ecograf cu sondă liniară și vestibulară;
– aparat de radiologie digital cu un post de grafie / scopie;
– analizor hematologie (hemoleucogramă).