Știri din zonă
ÎPS Irineu a efectuat o vizită pastorală la Casa de tip familial „Sfântul Andrei”, din Vingard
În cursul zilei de astăzi, 15 iulie 2022, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu a efectuat o vizită pastorală la Casa de tip familial „Sfântul Andrei” din Vingard.
Începând cu ora 10.00, ÎPS Irineu, însoțit de către părintele Nicolae Ignat, consilier social-misionar al Arhiepiscopiei Alba Iuliei, s-a aflat în mijlocul beneficiarilor acestui centru. Așezământul, înființat în anul 1999, se află sub atenta coordonare și purtare de grijă a părintelui Ioan Stănilă, preot al parohiei Vingard, protopopiatul Sebeș.
Înaltpreasfinția Sa a fost întâmpinat cu multă bucurie de către cei 12 copii ocrotiți aici (cu vârste cuprinse între 8 și 19 ani), majoritatea fiind îmbrăcați în frumoase costume populare. ÎPS Irineu le-a adresat cuvinte ziditoare de suflet și sfaturi duhovnicești, iar la final le-a oferit tuturor iconițe și pachete cu daruri. De asemenea, Ierarhul Alba Iuliei s-a întâlnit cu angajații centrului social, prilej cu care i-a îndemnat să dovedească mereu iubire jertfelnică în misiunea pe care o au de îndeplinit.

Știri din zonă
În „Săptămâna Verde”, elevii Școlii Gimnaziale Gârbova au plantat trandafiri în curtea grădiniței din localitate
În cursul zilei de miercuri, 9 aprilie 2025, elevii de la Școala Gimnazială Gârbova au participat la o acțiune de plantare de trandafiri, în curtea Grădiniței cu Program Normal din localitate. Acțiunea a avut loc în cadrul activităților organizate cu prilejul Săptămânii Verzi.
„Aflându-ne în Săptămâna Verde, în cursul zilei de ieri, 9 aprilie 2025, elevii Școlii Gimnaziale Gârbova au participat la activitatea de plantare a trandafirilor în curtea Grădiniței cu Program Normal Gârbova. Alese multumiri domnului Laszlo Fabian, din localitatea Lopadea Nouă, pentru donație! Mulțumim și domnului învățător Gligor Stăvar pentru transport, precum și cadrelor didactice participante la activitate!”, ne-a decrat d-na. învățătoare Lupean Delia Paraschiva.