Rămâi conectat

Știri din zonă

Jandarmii montani au intervenit la Șugag pentru aplanarea unui scandal dintr-un bar

sebesinfo.ro

Publicat

în

Jandarmii montani de la Postul Şugag au intervenit într-un un bar din  localitate şi au aplanat un incident în care era implicat personalul localului şi un client recalcitrant. Acesta a fost sancţionat contravenţional şi “predat” soţiei.

jandarmi-scandal-sebesAflat în avansată stare de ebrietate şi supărat că nu mai este servit cu băuturi alcoolice, duminică, 28 iulie, în jurul orei 17.00,  I.G. ( 62 de ani ) din comuna Şugag a înjurat personalul de serviciu al unui local şi l-a ameninţat cu bătaia.

Potrivit Jandarmeriei Alba “de acelaşi tratament au avut parte şi ceilalţi clienţi, mulţi dintre aceştia alegând să părăsească incinta pentru a nu avea neplăceri. Alertat prin apel la 112, în scurt timp la faţa locului a intervenit un echipaj din cadrul Postului de Jandarmi Montan Şugag care a acţionat pentru stoparea violenţei verbale şi aplanarea conflictului. Jandarmii montani l-au identificat pe bărbatul turbulent, l-au condus afară din local şi l-au sancţionat contravenţional cu avertisment. De asemenea, i-au recomandat să evite să mai fie implicat în vreun incident şi să se îndrepte spre domiciliu.

Deşi a spus că va ţine seamă de recomandările primite şi nu va mai avea un comportament violent, la ora 17.35 bărbatul se afla din nou în barul din care fusese dat afară şi din nou îi agresa verbal pe cei in jur. Jandarmii au intervenit din nou, de data aceasta sancţionându-l cu amendă contravenţională în valoare de 500 de lei. Totodată, din cauză că bărbatul abia se mai ţinea pe picioare, l-au condus la domiciliu şi l-au lăsat în grija familiei.”

FOTO: ARHIVĂ


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Sebeș Info și pe GOOGLE NEWS


Publicitate
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Știri din zonă

Bărbatul de 73 de ani din Săsciori, depistat în timp ce conducea pe DN 67C cu permisul suspendat, reținut de polițiștii din Sebeș

sebesinfo.ro

Publicat

în

Joi, 3 aprilie 2025, polițiștii Secției 7 de Poliție Rurală Sebeș au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat de 73 de ani, din localitatea Săsciori, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În dimineața zilei de 3 aprilie 2025, polițiștii Secției 7 de Poliție Rurală Sebeș au oprit, pentru control, pe DN 67C, un autoturism condus de un bărbat de 73 de ani, din localitatea Săsciori.

Din verificările efectuate de către polițiști, a reieșit că bărbatului i-a fost retras permisul de conducere din motive medicale.

În cursul zilei de azi, 4 aprilie 2025, bărbatul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Sebeș, în vederea dispunerii măsurilor legale.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Sebeș Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

sebesinfo, stiri sebes, informatii sebes