Știri din zonă
Joi, 24 octombrie 2019: Școala Gimnazială Daia Română va fi gazda evenimentului „Pe cărările toamnei”
Odată cu aderarea României la Uniunea Europeană s-a pus un tot mai mare accent pe promovarea culturii tradiționale și spirituale și pe conservarea și transmiterea către noile generații a valorilor culturale, a tradițiilor și a ocupațiilor tradiționale. Prețuind patrimoniul cultural ne putem descoperi diversitatea și putem iniția un dialog intercultural cu orice altă țară.
În spiritul acestor idealuri, Școala Gimnazială Daia Română, Biblioteca Comunală Daia Română și Asociația Transilvania Business Woman din Alba Iulia și-au dat mâna pentru a sădi în sufletul copiilor dragostea pentru folclor, tradiții și cultura locală.
Activitatea desfășurată sub titlul „Pe cărările toamnei” face parte din proiectul „DaIA tradițională” și urmărește dezvoltarea la copii a spiritului de observație a fenomenelor din natură, fenomene împletite întotdeauna la poporul român cu simbolistica de pe costumele populare. Activitatea va avea loc joi, 24 octombrie 2019, la Școala Gimnazială Daia Română, începând cu orele 13:00.Activitatea este coordonată de prof. Elene Schiau – directorul școlii gazdă, bibliotecar Sinefta Cibu și Ana Cosma – președintele asociației partenere.
„Frumosul din natură, manifestat în diverse culori și forme are o influență binefăcătoare asupra copiilor și totodată aceste culori și forme se regăsesc stilizat în frumoasele noastre costume populare. De aceea pentru ca tradițiile și obiceiurile strămoșești să fie mai ușor înțelese de copii, ei trebuie să observe și să se apropie cu emoție, mai întâi, de spectacolul sublim al naturii. Mediul estetizant creat se va putea „traduce” mai ușor în creațiile lor răscolindu-le emotivitatea, sensibilitatea și cele mai alese sentimente benefice. Promovând astfel de activități putem vorbi nu numai de promovarea culturii tradiționale și spirituale în rândul copiilor ci și de o adevărată terapie prin artă.” – declarat Sinefta Cibu, coordonator al activității

Știri din zonă
Consiliul Județean Alba înfințează un adăport pentru câinii fără stăpân, la Câlnic
Consiliul Județean Alba vine în ajutorul primăriilor din județ, prin înființarea, la Câlnic, a primului adăpost de câini fără stăpân, care va deservi Unitățile Administrativ Teritoriale din Alba.

Un prim pas a fost făcut luni, 7 aprilie 2025, în ședința Consiliului Județean Alba, prin aprobarea încuviințării cererii adresate Consiliului Local al Comunei Câlnic pentru transmiterea imobilului – teren (5000mp), din domeniul public al Comunei Câlnic și din administrarea Consiliului Local al Comunei Câlnic, în domeniul public al Județului Alba și în administrarea Consiliului Județean Alba, în vederea construirii adăpostului de câini fără stăpân.
Adăpostul de câini, cu o capacitate maximă de 200 de locuri, va fi construit din bugetul local al Consiliului Județean Alba. Adițional, se vor crea spații pentru preluarea animalelor de talie mare, medie și mică, care au fost supuse la rele tratamente și au fost confiscate de către Poliția Animalelor, obligația de găzduire a acestor animale revenind Consiliului Județean Alba.
Pentru operaționalizarea adăpostului de animale se va constitui o Asociație de Dezvoltare Intracomunitară (ADI), iar până în acest moment 69 de UAT-uri de pe raza județului Alba și-au exprimat acordul de principiu. Urmează constituirea legala a ADI-ului, prin Hotărâri ale Consiliului Județan și UAT-urilor membre, elaborarea studiului de fezabilitate, a proiectului tehnic și execuția propriu zisă a adăpostului de câini de la Câlnic.
„Deși Consiliul Județean Alba nu are obligatii legale în gestionarea câinilor fără stăpân, acestea fiind în sarcina UAT-urilor, am înțeles nevoia și necesitatea creării acestui adăpost. Este un nou pas spre creșterea calității vieții în județ, prin asigurarea siguranței locuitorilor din Alba, dar și a animalelor fără stăpân sau celor supuse unor rele tratamente”, a precizat George Rotar, vicepreședinte al Consiliului Județean Alba.