Actualitate
Luni, 11 decembrie 2017: Evenimente dedicate persoanelor varstnice în cadrul Târgului de Crăciun din Sebeș
Luni, 11 decembrie 2017, Centrul Cultural „Lucian Blaga” din Sebeș va găzdui două evenimente dedicate persoanelor vârstnice după cum urmează:
De la ora 15.00 – sala de evenimente „Gheorghe Maniu” – Atelier de lucru alături de artistul plastic Marcel Naste oferit beneficiarilor Căminului pentru persoane Vârstnice din Municipiul Sebeș, precum și persoanelor vârstnice care frecventează Centrul de Zi al Serviciului Public de Asistență Socială Sebeș.
Vernisajul expoziției de art decupage „Armonie prin culoare” (lucrări realizate în atelierul de creație din cadrul Căminului pentru persoane Vârstnice Sebeș).
De la ora 17.00 – foaierul Centrului Cultural „Lucian Blaga” – Vernisajul expoziției „Icoana și revigorarea picturii bizantine”, aparținând artistului plastic Marcel Naste.

Actualitate
150 de sebeșeni defavorizați au primit cadouri de Paște, în cadrul celei de-a III-a ediții a Campaniei „Împreună dăruim bucurie”
În cursul zilei de marți, 15 aprilie 2025, 150 de sebeșeni defavorizați au primit cadouri de Paște, în cadrul celei de-a III-a ediții a Campaniei „Împreună dăruim bucurie” organizată de Direcția de Asistență Socială Sebeș.
„Astăzi nu am împărțit doar alimente. Am împărțit prezență. Am adus lumină în case unde sărbătorile păreau că trec în tăcere. Am dus o vorbă bună acolo unde, de prea mult timp, nu se mai aude glasul nimănui.
Pentru unii dintre bunicii noștri, singurătatea e mai grea decât orice lipsă. Astăzi, am încercat să le arătăm că nu sunt uitați. Că ne pasă. Că există oameni cu inimă care le pot fi familie, măcar pentru o clipă.
Împreună cu voluntarii nostri, care răspund DA la fiecare apel, am pășit praguri cu sufletul plin și am plecat cu ochii umezi, dar inima ușoară.
Mulțumim tuturor celor care au făcut ca această zi să fie despre mai mult decât ajutor – despre grijă, demnitate și speranță. Sărbătorile vin cu adevărat doar atunci când le aduci și altora.
Astăzi am oferit daruri. Dar cel mai prețios a fost timpul și căldura dăruite cu iubire în cadrul campaniei noastre „Împreună dăruim bucurie”, aflată la a 3-a ediție.
Mulțumiri alese sponsorilor nostri SC Co-Ra Company SRL, DML Invest SRL, Asociația Alpin, Leul de Aur, La Meseni SRL, Star Company, persoane fizice care au donat produse sau bani, Primarului municipiului Sebeș, Dorin Nistor și Primăriei municipiului Sebeș, Serviciului Public de Administrare a Patrimoniului Sebeș, voluntarilor, doamnelor profesoare Mihaela Suciu, Cornelia Cosma, Miclăuș Liana de la Liceul Tehnologic și Liceul Sportiv „Florin Fleșeriu” din Sebeș care au coordonat cei 55 de voluntari prezenți alături de noi, echipei Direcției de Asistență Socială Sebeș”, au transmis reprezentanții Direcției de Asistență Socială Sebeș.