Actualitate
Mai multe nereguli constatate și sancționate de polițiști în urma unui control la o patiserie din Sebeș
Poliţişti din cadrul Poliţiei municipiului Sebeş împreună cu cei de la Secţia 7 Poliţie Rurală Sebeş și sprijiniți de inspectori din cadrul D.S.V.S.A. Alba, au identificat în incinta punctului de lucru aparţinând unei persoane fizice autorizate (P.F.A.), mai multe produse de patiserie şi 540 ouă pentru care reprezentantul legal nu a putut prezenta documente de provenienţă.
Potrivit IPJ Alba, “la punctul de lucru respectiv s-a stabilit că s-au efectuat acte de comerţ fără a se elibera bonuri fiscale. Totodată reprezentanţii D.S.V.S.A. Alba au constatat că punctul de lucru funcţionează în spaţii neaprobate sanitar-veterinar şi neigienizate.
Reprezentantul punctului de lucru a fost sancţionată contravenţional, conform prevederilor Legii 12/1990-republicat, cu amendă în cuantum de 6.000 lei, iar lucrătorii din cadrul D.S.V.S.A. Alba l-au sancţionat contravenţional în baza HG 984/2005 pentru stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, cu amendă în cuantum de 600 lei.”
FOTO: ARHIVĂ

Actualitate
Marți, 8 aprilie 2025, Sebeșul găzduiește cea de-a II-a ediție a Festivalului Județean „Amare Rroma”
Tinerii etnici rromi, coordonați de prof. Petre Căian, au pregătit pentru această ocazie o serie de momente artistice, care includ o scenetă amuzantă, muzică și dans, precum și o paradă a portului țigănesc. Invitați speciali vor fi tinerii de la Cugir, care activează în Fanfara „Transilvania Junior”.
Culoarea evenimentului va fi dată de o expoziție de artă fotografică ilustrând tradițiile și istoria rromilor și o expoziție de costume. Organizatorii au pregătit o serie de surprize pentru toți cei 60 de elevi și tineri care si-au anunțat participarea la acest festival inedit.
Vă invităm, și în acest an, să le fim alături și să ne bucurăm de frumusețea tradițiilor comunității rrome din Sebeș!