Sebeșeni
Maria Hileagă, absolventa Colegiului Național „Lucian Blaga” Sebeș cu cea mai mare medie la Bacalaureat – 2022
Maria Hileagă, absolventă a Colegiului Național „Lucian Blaga” a reușit performanța de a obține cea mai mare medie (9.93) din Municipiul Sebeș la Bacalaureat – 2022.
Tânăra a obținut zece curat la Română și Matematică, iar la proba scrisă la informatică a obținut nota 9,80, potrivit informațiilor furnizate de platforma bacalaureat.edu.ro.
Maria ne-a povestit despre parcursul său în cei patru ani de liceu până la examenul de Bacalaureat, precum și care sunt planurile sale de viitor, la facultate.
„Pentru mine subiectele de la Bacalaureat, în comparație cu subiectele din anii trecuți și cu ce am lucrat pentru a mă pregăti, au fost ușoare. Deși inițial mi-am propus ca în momentul în care primesc subiectele să marchez exercițiile mai dificile, mi-am dat seama atât la proba de matematică, cât și la cea de informatică că nu am ce să marchez. Astfel, am reușit să rezolv subiectele de la început până la final, fără să întâmpin probleme.”, a transmis eleva, în legătură cu dificultatea întâmpinată la subiectele primite.
Mai mult, tânăra a relatat că a obținut această performață remarcabilă fără să apeleze la ore în particular, ea bazându-se pe informația primită în timpul școlii.
„Pot spune cu mare bucurie că nu am luat ore suplimentare la materiile pentru Bacalaureat. Cu ajutorul profesorilor de la școală, cu o mare voință, încredere și motivație am reușit să iau o astfel de notă. De multe ori a fost greu, mai ales că a fost nevoie să mă autoeduc, să îmi impun să fac anumite lucruri, în special în perioada pandemiei, în care am învățat la fel de mult ca și la școală. Am conștientizat că doar dacă îți dorești cu adevărat și muncești în fiecare zi pentru un vis, vei ajunge la el. Am muncit mult, încât uneori familia și prietenii îmi ziceau „Nu mai învăța atât!””
În prezent, Maria se pregătește pentru examenul de admitere la Facultatea de Informatică din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca unde, așa cum a transmis și tânăra absolventă, nu se ține cont de notele obținute la Bacalaureat.
În acest sens, ea a notat următoarele: „Am ales în urmă cu doi ani că vreau să merg pe informatică, iar în urmă cu un an am ales să mă pregătesc pentru admiterea la Facultatea de Informatică din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Din păcate admiterea la această facultate nu ține cont de Bacalaureat așa că a fost nevoie de o pregătire suplimentară pentru examenul de admitere pe care îl voi susține peste două săptămâni”.

Sebeșeni
Dariana Mureșan, o tânără de 19 ani din Sebeș, a câștigat Concursul de „Miss Bikini Race 2025”, desfăsurat la Păltiniș
Dariana Mureșan, o tânără de 19 ani din Sebeș, a câștigat sâmbătă, 8 martie 2025, marele premiu al celei de-a X-a ediții a concursului „Miss Bikini Race”, desfășurat în stațiunea Păltiniș.
De ziua lor, 12 fete și-au testat îndemânarea direct pe pârtie. Doar în costum de baie și clăpari, acestea au trebuit să facă față celor 6 probe, printre care cea de coborâre pe schiuri, darts cu baloane și inteligență. Iar cele 10 grade din termometre nici nu s-au simțit.
Dariana Mureșan, câștigătoarea concursului: „Sunt foarte entuziasmată și mă bucur de această reușită.”
Dan Gherman, organizator: „Peste 1000 de euro, atât cash, cât și vouchere sau chiar un sejur la una din zonele Sibiului, unde se poate relaxa un weekend întreg.”
Evenimentul dedicat doamnelor și domnișoarelor, care vor să experimenteze astfel de emoții pe pârtie, a ajuns la cea de-a 10-a ediție.
• Studentă la inginerie
Dariana Mureșan este studentă în anul I la Facultatea de Inginerie din cadrul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu. Anterior a absolvit cursurile Liceului cu Program Sportiv „Florin Fleșeriu” din Sebeș.
Are și alte pasiuni în afara practicării sporturilor de iarnă. A jucat și fotbal, când era în școala gimnazială. Acum este preocupată să-și perfecționeze abilitățile de programator 3D, pe care și le exercită deja în cadrul firmei familiei.