Actualitate
Marți, 2 aprilie 2019: Ziua Internațională a Cărții pentru Copii va fi sărbătorită la Biblioteca Sebeș
Începând cu anul 1967, în fiecare an, în data de 2 aprilie, data nașterii marelui scriitor danez pentru copii, Hans Christian Andersen, se sărbătorește în întreaga lume Ziua Internațională a Cărții pentru Copii.
Cu acest prilej, Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș-Biblioteca Municipală organizează o serie de activități cultural-educative, menite să transmită copiilor plăcerea lecturii.
Astfel, marți, 2 aprilie 2019, începând cu ora 10:00, la sediul bibliotecii va putea fi vizitată Expoziția de carte pentru copii „Hans Christian Andersen-magicianul basmelor” și vor avea loc activități de prezentare a vieții scriitorului și de lecturare a poveștilor acestuia, precum și o amplă prezentare a noutăţilor editoriale pentru copii din bibliotecă.
Preșcolarii de la Grădinița cu Program Normal Nr. 4 Sebeș, vor fi invitații noștri la Atelierul de lectură și creație dedicat acestei zile, unde vor cunoaște o serie de cărți ilustrate pentru copii, dăruite bibliotecii noastre de Agenția pentru Educație Timpurie, Asociația OvidiuRo prin programul „Fiecare copil merită o poveste“.

Actualitate
Șofer de 35 de ani din Sebeș cercetat de polițiști, după ce a lovit o motocicletă pe o stradă din Blaj
Joi, 17 aprilie 2025, în jurul orei 11.55, polițiștii din Blaj au fost sesizați, prin 112, cu privire la faptul că, pe strada Simion Bărnuțiu din Municipiul Blaj, a avut loc un eveniment rutier.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au constatat că un bărbat de 35 de ani, din Municipiul Sebeș, în timp ce conducea un autoturism, ar fi efectuat manevra de întoarcere, nu s-ar fi asigurat corespunzător și a acroșat o motocicletă condusă de o tânără de 18 ani, din localitatea Șona, județul Alba.
În urma evenimentului rutier, tânăra de 18 ani a suferit leziuni corporale ușoare, fiind transportată la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.