Actualitate
Miercuri, 6 iunie 2018, are loc cea de-a V-a ediție a ciclului de conferințe „Și Sebeșul a făcut Unirea”. Invitat este istoricul Vasile Crişan, de la Muzeul Naţional Brukenthal din Sibiu
La invitaţia Despãrţãmântului ASTRA „Vasile Moga” din Sebeş, în cadrul ciclului de conferinţe „Şi Sebeşul a fãcut Unirea!”, istoricul Vasile Crişan, cercetãtor al Muzeului Naţional Brukenthal, va conferenţia la Sebeş, despre „Tribuna, tribuniştii şi Marea Unire”.
Evenimentul, organizat de Despãrţãmântul ASTRA „Vasile Moga” Sebeş, în parteneriat cu Primãria şi Consiliul Municipiului Sebeş, Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeş, Asociaţia G. I. S. A. S. Sebeş, Asociaţia Evelyne Sebeş, se va desfãşura în Sala Micã a Centrului Cultural „Lucian Blaga” Sebeş, miercuri, 6 iunie 2018, începând cu orele 17:00.
Domnul profesor doctor Vasile Crişan este cercetãtor pensionar al Muzeului Naţional Brukenthal din Sibiu, fost preşedinte al Comitetului Judeţean de Culturã Sibiu, autor al unor lucrãri şi monografii privind istoria modernã a românilor transilvãneni, militantismul politic, economic şi cultural.
Pe parcursul anului centenar, în cadrul ciclului de conferinţe „Şi Sebeşul a fãcut Unirea!”, la Sebeş vor conferenţia o serie de personalitãţi ale mediului academic şi cultural românesc, urmând ca textele comunicate sã fie reunite în paginile unui supliment al anuarului ,,Astra Sabesiensis”.

Actualitate
Șofer de 35 de ani din Sebeș cercetat de polițiști, după ce a lovit o motocicletă pe o stradă din Blaj
Joi, 17 aprilie 2025, în jurul orei 11.55, polițiștii din Blaj au fost sesizați, prin 112, cu privire la faptul că, pe strada Simion Bărnuțiu din Municipiul Blaj, a avut loc un eveniment rutier.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au constatat că un bărbat de 35 de ani, din Municipiul Sebeș, în timp ce conducea un autoturism, ar fi efectuat manevra de întoarcere, nu s-ar fi asigurat corespunzător și a acroșat o motocicletă condusă de o tânără de 18 ani, din localitatea Șona, județul Alba.
În urma evenimentului rutier, tânăra de 18 ani a suferit leziuni corporale ușoare, fiind transportată la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.