Rămâi conectat

Economie

Ministerul Apelor și Pădurilor, alături de Garda Forestieră, va supraveghea activitatea din România a Holzindustrie Schweighofer

sebesinfo.ro

Publicat

în

Ministerul Apelor și Pădurilor, în colaborare cu Garda Forestieră, va supraveghea activitatea Holzindustrie Schweighofer pentru a vedea dacă suspiciunile invocate de către experții Forest Stewardship Council (FSC) la adresa companiei austriece nu au consecințe de natură legală, potrivit unui comunicat de presă al ministerului de resort, postat marți pe propria pagină de Internet.

‘Ministerul Apelor și Pădurilor (MAP) a luat act de decizia organizației internaționale Forest Stewardship Council (FSC), de a retrage certificarea pentru lemnul procesat de grupul austriac Schweighofer, având ca motivație principală ‘o posibilă încălcare a legislației privind standardele de măsurare a materialului lemnos’. Dat fiind faptul că vorbim despre cel mai mare procesator de material lemnos din România, retragerea certificării FSC presupune, din partea autorității publice centrale din domeniul silviculturii, o atenție mai mare. În acest sens, în perioada următoare, MAP împreună cu Gărzile Forestiere vor supraveghea foarte atent activitatea companiei, astfel încât să ne asigurăm că suspiciunile invocate de experții FSC nu au consecințe de natură legală privind aplicarea legislației silvice specifice. Totodată, MAP speră că societatea Schweighofer Holzindustrie va depune toate eforturile pentru a clarifica aspectele invocate care au dus la retragerea certificării FSC’, se notează în comunicatul citat.

Organizația internațională Forest Stewardship Council (FSC) a anunțat, în data de 17 februarie, că retrage definitiv certificarea pentru lemnul procesat de grupul austriac Schweighofer, după ce activiști din trei țări (Germania, Austria și România) au înmânat o petiție semnată de peste 250.000 de cetățeni directorilor FSC.

În urma acestei decizii, lemnul tăiat ilegal din pădurile României nu va mai fi certificat ca fiind sustenabil și nu va mai putea fi vândut sub marca FSC pe piețele internaționale. FSC a considerat că prelungirea perioadei de probă pentru Schweighofer este inacceptabilă în condițiile în care compania nu respectă standardele de sustenabilitate.

În replică, austriecii de la Holzindustrie Schweighofer au precizat, într-un comunicat de presă, transmis în aceeași zi AGERPRES, că vor continua să deruleze „planul de acțiuni pentru o procesare sustenabilă a lemnului în România” și se vor angaja într-un dialog constructiv cu Forest Stewardship Council pentru a defini planul de reasociere.

Grupul austriac a menționat totodată că a efectuat investiții de aproximativ un milion de euro „pentru a îmbunătăți siguranța arhitecturii lanțului de aprovizionare în România anului 2017” și continuă să sprijine introducerea standardelor FSC în lanțul de aprovizionare din România.

Holzindustrie Schweighofer a deschis prima fabrică de cherestea în România în anul 2003, la Sebeș. În prezent, compania operează pe plan local alte două fabrici de cherestea — la Rădăuți și Reci, o fabrică de panouri încleiate din lemn masiv la Siret și una de panel la Comănești, generând aproape 3.000 de locuri de muncă direct în aceste locații și mai mult de 10.000 de locuri de muncă indirect, în industrii conexe.

Din octombrie 2015, din grupul Schweighofer face parte și o fabrică de cherestea în Germania.

sursa: agerpres.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Sebeș Info și pe GOOGLE NEWS


Publicitate
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Economie

Locuri de muncă disponibile în comuna VINȚU DE JOS, la data de 7 aprilie 2025

sebesinfo.ro

Publicat

în

AJOFM Alba a transmis lista cu locurile de muncă disponibile, la data de 7 aprilie 2025, pe raza comunei VINȚU DE JOS.

Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă pot viziona ofertele accesând www.anofm.ro, selectați AJOFM Alba, secțiunea Persoane fizice – Locuri de muncă vacante sau se pot prezenta la sediul agenției judetene pentru ocuparea forței de muncă, de domiciliu sau resedintă.

Vă prezentăm mai jos lista locurilor de muncă vacante în comuna Vințu de Jos și numerele de telefon/adresele de e-mail ale angajatorilor, de la care puteți obține mai multe detalii:

AGENTOCUPAŢIANR. LMVNR. TELEFON/E-MAIL
NEWAMPORT ASFALT SRLINGINER TOPOGRAF1newamportasfalt@yahoo.com
PASCA ALEXANDRU INTREPRINDEREÎNGRIJITOR ANIMALE2raresflorea33@yahoo.com

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Sebeș Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

sebesinfo, stiri sebes, informatii sebes