Rămâi conectat

Actualitate

Minori surprinși în flagrant de jandarmi în timp ce furau piese metalice dintr-un depozit din Sebeș

sebesinfo.ro

Publicat

în

jandarmi-scandal-sebesTrei persoane au fost surprinse în flagrant de jandarmii din Sebeş, în incinta unei societăţi comerciale din localitate. Două dintre acestea riscă să fie cercetate penal.

Potrivit Jandarmeriei Alba, “proprietarul unei societăţi comerciale situate pe strada Ştefan cel Mare din municipiul Sebeş a solicitat duminică, 19 aprilie, la ora 13.10, ajutorul jandarmilor deoarece avea suspiciunea că în unul dintre depozitele firmei pătrunseseră persoane neautorizate.

Imediat a intervenit un echipaj de jandarmerie şi a surprins în incintă trei minori, cu vârste cuprinse între 13 şi 16 ani, doi dintre aceştia fiind domiciliaţi în Sebeş, iar unul în Lancrăm. Până să fie depistaţi de jandarmi cei trei reuşiseră să sustragă mai multe piese metalice, unele funcţionale, pe care doreau să le valorifice în interes personal la un centru de colectare a fierului vechi.

Existând suspiciunea rezonabilă cu privire la săvârşirea infracţiunii de furt, echipajul de jandarmerie a întocmit un proces verbal despre împrejurările constatate, act care va fi înaintat Poliţiei Municipiului Sebeş pentru continuarea cercetărilor în cauză.

Pentru prevenirea acestor fapte reamintim că minorii care au împlinit vârsta de 14 ani pot să răspundă penal, iar faţă de aceştia se poate lua o măsură educativă neprivativă de libertate, iar în anumite condiţii, chiar o măsură privativă de libertate.

Măsurile educative neprivative de libertate sunt stagiul de formare civică, supravegherea, consemnarea la sfârşit de săptămână şi asistarea zilnică, iar cele privative de libertate sunt internarea într-un centru educativ, între 1 şi 3 ani şi internarea într-un centru de detenţie, pe o perioadă de până la 15 ani.”

FOTO: ARHIVĂ


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Sebeș Info și pe GOOGLE NEWS


Publicitate
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Pachete cu daruri de Paște, oferite de Club Rotary Sebeș unor familii aflate în dificultate

sebesinfo.ro

Publicat

în

Ediția 2025 a Campeniei „Bucurie de Paște”, derulată de Club Rotary Sebeș și Interact Club Sebeș, a adus zâmbete și speranță în sufletele celor care aveau cea mai mare nevoie.

„Vă mulțumim!

Prin generozitatea și implicarea voastră, campania „Bucurie de Paște” a adus zâmbete și speranță în sufletele celor care aveau cea mai mare nevoie.

În Vinerea Mare, am distribuit pachetele pregătite cu grijă către familii aflate în dificultate din comunitatea noastră. Au fost momente pline de emoție, care ne-au reamintit cât de puternică este solidaritatea.

Mulțumim tuturor celor care au ales să se implice și să dăruiască din inimă, precum și Interact Club Sebeș, pentru sprijinul constant și dedicarea lor.

Vă dorim un Paște fericit, cu lumină, liniște și bucurie alături de cei dragi!”, au transmis reprezentanții Club Rotary Sebeș.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Sebeș Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

sebesinfo, stiri sebes, informatii sebes