Actualitate
Nereguli constatate în școli din Alba Iulia, Zlatna, Feneș, Oarda, Vințu de Jos, Sebeș și Petrești, în cadrul Programului “Cornul și Laptele”
Fostul prefect de Alba, acum candidat din partea USL Alba pentru funcția de deputat în Colegiul nr. 3 Cugir – Zlatna, Dan Coriolan Simedru, a făcut public rezultatul unui control efectuat în luna octombrie în mai multe unități școlare din județul Alba, privind mai multe deficiențe constatate la produsele alimentare oferite elevilor prin Programul Guvernamental “Cornul și Laptele”.
În perioada 15 octombrie – 19 octombrie 2012, Instituţia Prefectului – Judeţul Alba, împreună cu reprezentanţi ai Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Alba (OPC Alba) şi ai Direcţiei Sanitar Veterinare şi Siguranţa Alimentelor Alba (DSVSA), în baza Ordinului nr.284/2012, emis de către Prefectul Judeţului Alba, au fost efectuate controale în mai multe şcoli din județ.
În urma controalelor realizate au fost descoperite nereguli privind expirarea termenului de valabilitate a unora dintre produsele alimentare, a modului în care se face aprovizionarea unităților de învățământ și deficiențe privind datele trecute pe etichetele unor produse de panificație, în școli din Alba Iulia, Zlatna, Feneș, Oarda, Vințu de Jos, Sebeș și Petrești.
În urma controlului efectuat la Şcoala Gimnazială „Avram Iancu” din Zlatna s-a constatat că în spaţiul amenajat pentru depozitarea produselor destinate distribuirii elevilor, specifice Programului Guvernamental Lapte-Corn, existau produse cu termenul de valabilitate expirat. Datorită acestei deficienţe Direcţia Sanitar Veterinară şi Siguranţa Alimentelor Alba a a confiscat produsele după care le-a și denaturat. De asemenea conducerea şcolii a sesizat faptul că SC Succes Nic Com SRL , din comuna Runcu, Judeţul Gorj, aprovizionează şcoala în repetate rânduri cu produse de panificaţie după terminarea orelor de curs a elevilor. SC Succes Nic Com SRL este subcontractant al GTPD SA Târrgu Jiu, câștigătorul licitației privind aprovizionarea cu corn a școlilor din Alba Iulia, Zlatna și Teiuș.
Din verificările făcute la Şcoala Gimnazială „Sava Albescu” Feneș s-a constatat că în perioada 01.10.2012-04.10.2012, elevii au primit numai produsul lapte, încălcându-se prevederile OUG. nr.96/2002, care prevede ca suplimentele zilnice de hrană să fie compuse şi din produse de panificaţie (corn sau biscuiţi) 80 gr./elev/zi. Faţă de aceste constatării comisia a extins controlul la producătorul de lapte, care face dovada trasabilităţii produsului distribuit începând de la recepţia materiei prime până la distribuitorul SC Setra Com SRL Baia Mare.
La Şcoala Gimnazială “Avram Iancu” din Alba Iulia s-a constatat că pe ambalajul produsului corn simplu este marcată denumirea şi adresa punctului de lucru din Turda al SC Succes Nic Com Srl şi nu sediul social al producătorului comuna Runcu Judeţul Gorj, contrar prevederilor HG nr. 106/2002, art.5, privind etichetarea produselor.
La Şcoala Gimnazială Pianu de Sus s-a constatat că SC Prioritar Impex SRL, nu a întocmit documente de însoţire pentru produsul biscuiţi.
Au mai fost verificate în această perioadă Grădiniţă Oarda de Sus, Şcoala Gimnazială „Iulia Maniu” Vinţu de Jos, Şcoala Gimnazială „I. Agârbiceanu” Alba Iulia, Liceul cu Program Sportiv Sebeş şi Şcoala Gimnazială Petreşti. În urma controalelor efectuate s-a constatat o deficienţă sistematică ia toate unităţile de învăţământ şi anume faptul că SC Succes Nic Com SRL, SC Farcaş Trans SRL şi SC Prioritar Impex SRL, distribuie 44 gr.biscuiţi/elev/zi, faţă de 80 gr. Cum se prevede în HG nr.714/2008 şi Caietul de Sarcini care a stat la baza licitaţiei.
În acest sens, Direcția Generală de Reglementare și Implementare a Programului “Cornul și Laptele”, din cadrul Ministerului, Pădurilor și Dezvoltării Rurale a stabilit faptul că în ceea ce privește neconcordanța constatată la gramajul/valoare energetică a produselor, situația arată altfel. Cele 44 de grame/elev/zi, sunt echivalentul celor 80 gr., pe care producătorul se obligă să le asigure.
Nu a fost constatat niciun caz de îmbolnăvire din cauza produselor necorespunzătoare identificate în urma controalelor demarate de Prefectura Alba.
Ulterior s-a îmbunătățit și sistemul de împărțire a alimentelor către elevi, la nivelul școlilor. În mai multe cazuri s-a observat faptul că persoaanele care preluau și depozitau produsele pentru copii la unitățile școlare, erau alții decât cei care le împărțeau. Astfel, din cauza lipsei unor proceduri clare, s-a întâmplat ca să fie oferite elevilor produse din alte loturi.
Toate deficiențele au fost remediate, iar întreg procesul în urma căruia alimentele ajung la beneficiarii finali, respectiv la elevi, este monitorizat permanent.
Ne întrebăm unde se află Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Alba în toată această poveste, foarte serioasă de altfel, fiind vorba de sănătatea unor copii.
Aproximativ 36.300 de copii preșcolari și elevi din 515 școli și grădinițe din județul Alba beneficiază de produsele alimentare prin Programul Guvernamental “Cornul și Laptele”.
Având în vedere vulnerabilitățile acestui program, poate că merită luată mai în serios în considerare propunerea USL din programul de guvernare, de a oferi în schimb acestor copii, o masă caldă zilnic.

Actualitate
Număr semnificativ de participanți, la cea de-a XV-a ediție a „Marșului pentru Viață” organizat în Protopopiatul Ortoxox Sebeș
În Protopopiatul Ortodox Sebeș, Marșul pentru Viață 2025 s-a desfășurat în cele două orașe de pe raza protoieriei, Sebeș și Cugir, reunind un număr semnificativ de participanți care și-au manifestat susținerea față de sacralitatea vieții și dreptul fiecărui om de a se naște și a fi protejat.
În Municipiul Sebeș, evenimentul a avut loc marți, 25 martie, de Praznicul Bunei Vestiri, începând cu ora 13.00. Manifestarea a fost coordonată de către părintele protopop Ionel Arsu, iar punctul de întâlnire a fost Parcul Primăriei. Aici, preacucernicia sa a citit mesajul Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Irineu, iar reprezentanți ai autorităților locale și ai diferitelor denominațiuni creștine din oraș au luat cuvântul, subliniind importanța respectului pentru viață și a sprijinului pentru femeile aflate în criză de sarcină.
Un moment deosebit al evenimentului a fost reprezentat de premierea câștigătorilor concursului de eseuri „Fiecare om contează”, un demers prin care tinerii au evidențiat, prin mărturia scrisă, importanța dreptului la viață. După acest moment, participanții s-au deplasat către troița din fața Centrului Cultural, unde au fost aprinse lumânări în memoria copiilor nenăscuți. Marșul a adunat aproximativ 250 de persoane, respectiv preoți, credincioși și profesori de Religie, alături de alți profesori și elevi care au înălțat rugăciuni și au intonat cântece specifice acestui moment de reflecție și reculegere.
În orașul Cugir, Marșul pentru Viață a avut loc sâmbătă, 29 martie, și a fost coordonat de părintele Ioan Cândea. La eveniment a fost prezent și părintele Nicolae Tănase, unul dintre inițiatorii mișcării pro-viață din România. Peste 200 de persoane, respectiv preoți însoțiți de credincioși, profesori de Religie și elevi, s-au alăturat acestei manifestări dedicate vieții. Evenimentul a fost marcat de momente artistice emoționante oferite de două grupuri de copii care au interpretat cântări specifice și au recitat poezii cu tematică pro-viață. Prezența tinerilor și entuziasmul lor au adus un plus de speranță și convingere că mesajul respectului pentru viață va continua să fie promovat în rândul generațiilor viitoare.
Pr. Sergiu Maxim
Secretar Protopopiatul Ortodox Sebeș