Învățământ-Cultură
O delegație a municipiului Sebeș a efectuat o vizită în orașul Strășeni din Republica Moldova
În perioada 25-28 octombrie 2013, la invitația prietenilor din Republica Moldova, o delegație din municipiul Sebeș a efectuat o vizită în orașul Strășeni, localitate înfrățită cu Sebeșul.
Ținând cont de faptul că delegații urmau să participe la cea de-a II-a ediție a Festivalului de tradiții și obiceiuri de nuntă, organizat în cadrul Zilelor Orașului Strășeni, Primăria Municipiului Sebeș, a stabilit ca delegația să fie condusă de directorul Centrului Cultural „L. Blaga” din Sebeș, Constantin Șalapi, însoțit de Radu Totoianu – directorul Muzeului „Ioan Raica” din Sebeș și de Mihai Ștefan. Prin urmare, scopul vizitei a fost unul cultural, anume de a sprijini dialogul inter-cultural cu impact asupra relațiilor dintre cele două localități.
La această întâlnire s-a discutat despre conservarea și punerea în valoare a propriului patrimoniu cultural, deoarece identitatea culturală constituie un punct cheie al programelor de cooperare și colaborare viitoare.
Delegația și-a exprimat satisfacția și bucuria uriașă de a se afla la Strășeni, alături de oameni care au rădăcini, tradiții, obiceiuri și aspirații comune, și de asemenea să constate că relațiile de prietenie moldo-române sunt pe calea cea bună, așa cum le stă bine unor buni vecini.
Pe parcursul vizitei s-a pledat pentru consolidarea relaţiilor de prietenie şi cooperare între localitățile Strășeni și Sebeș, pentru stimularea resurselor creative, încurajându-se căutarea, cercetarea, creaţia, autoeducaţia şi autoinstruirea prin cooperare şi parteneriat eficient, astfel încât între cele două localități înfrățite să fie și poezie, dar și pragmatism.

Învățământ-Cultură
500 de elevi din Sebeș și Răchita, instruiți prin metode interactive în cadrul caravanei „Chimia, Super-puterea Mea 2.0”
Proiectul „Chimia, Super-puterea Mea 2.0”, susținut cu ajutorul Fondului Științescu Alba, este în plină desfășurare la Liceul German Sebeș.

Proiectul include activități care stimulează curiozitatea și pasiunea elevilor pentru știință și tehnologie.
Acestea sunt:
– Atelierele DIY – Crearea modelelor moleculare și atomice, alături de experimentul rachetei buclucașe;
– Salvez planeta! – Fabricarea de detergenți eco-friendly pentru un mediu mai curat;
– Te provoc la știință! – Un quiz provocator despre chimie pentru a pune la încercare cunoștințele și a stimula gândirea critică
– Expoziția „Chimia, Super-puterea Mea” – O expoziție interactivă cu modele și experimente fascinante care aduc chimia mai aproape de elevi.
În acest an, 500 de elevi din Sebeș și Răchita vor învăța despre chimie prin metode interactive, contribuind la dezvoltarea creativității, a abilităților de rezolvare a problemelor și la conștientizarea importanței protejării mediului.
Proiectul este dedicat elevilor din clasele primare, gimnaziale și liceale, iar activitățile sunt realizate în parteneriate cu Școala Gimnazială „Ioan Raica” Răchita și susținute de Primăria Sebeș.
Fondul Științescu este implementat în Alba de Fundația Comunitară Sibiu, în parteneriat cu Romanian-American Foundation, Federaţia Fundaţiile Comunitare din România – FFCR, partenerul local Fundația Bosch România și Inspectoratul Şcolar Judeţean Alba.
Fondul Științescu este un program de finanțare pentru proiecte educaționale non-formale, care încurajează pasiunea pentru științe și tehnologie a copiilor și tinerilor de 6-19 ani.
Învățământ-Cultură
Horă a elevilor Colegiului Național „Lucian Blaga” Sebeș, de Dragobete
Elevii de la Colegiul Național „Lucian Blaga” Sebeș s-au prins într-o horă impresionantă, în formă de inimă. Ei au marcat astfel finalul unui proiect special.
„Cea de-a XVI-a ediție a proiectului „Dragobete-cap de primăvară” s-a finalizat printr-o horă tradițională prin care elevii Colegiului Național „Lucian Blaga” Sebeș au celebrat sărbătoarea iubirii și venirea primăverii. Activitățile derulate în cadrul proiectului au ca scop afirmarea identității naționale, promovarea valorilor tradiționale, stimularea interesului pentru folclorul autohton și încurajarea creativității”, au transmis reprezentanții Colegiului Național „Lucian Blaga” Sebeș.
Învățământ-Cultură
Premii pentru elevii Colegiului Național „Lucian Blaga” Sebeș la un concurs național de istorie
Şcoala Gimnazială „Take Ionescu” din Râmnicu Vâlcea a găzduit, zilele trecute, a XXVI-a ediţie a consacratului Concursul Naţional Interdisciplinar ”La Școala cu Ceas”. Aproape 1.000 de elevi din mai multe judeţe ale țării au concurat la disciplinele Geografie și Istorie.
Elevii Colegiului Național Lucian Blaga din Sebeș s-a întors acasă cu un premiu I (obținut de elevul Mihai Anghel-Frate din clasa a VI-a A) și un premiu II (elevul Andrei-Dorin Albu din clasa a VII-a A), ambii pregatiți de doamna profesor Elena Damian la disciplina istorie.
Despre experiența acestui concurs Mihai ne spune: „Acest concurs, pentru mine , a însemnat o experiență nouă . M-am simțit foarte bine concurând cu elevi din toate județele țării. Mă bucură faptul că doamna profesoară a avut încredere în mine să mă trimită la concurs și pentru asta îi mulțumesc. Faptul că am luat premiul I mi-a dat mie mai multă încredere în mine și de asemenea dorința de a participa la mai multe concursuri. Mă bucur că munca depusă aduce roade. Consider că este important să cunoaștem istoria pentru a învăța din greșelile și reușitele predecesorilor noștri”. Andrei este de părere că: „Istoria este repetitivă. Mereu o să fie rău și suferință, dar fără istorie nu am putea sa încercăm să oprim ciclul de durere și nu am înțelege multe lucruri. De aceea iubesc istoria. Subiectele au fost frumoase și atractive. Recomand să încerce cât mai mulți elevi.”
- Economieacum o săptămână
Fabrica de ciorapi CISEROM Sebeș se ÎNCHIDE, după aproape 100 de ani de la înființare
- Știri din zonăacum 4 săptămâni
Trafic blocat pe DN 1, în zona Câlnic, ca urmare a unui accident rutier. O persoană a fost rănită
- Economieacum 4 săptămâni
Locuri de muncă disponibile în Municipiul SEBEȘ, la data de 11 februarie 2025
- Actualitateacum 4 săptămâni
Opt factori poștali de la Oficiile Poștale din Sebeș și Lancrăm, condamnați la închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu
- Actualitateacum 4 săptămâni
Persoană de 28 de ani din Sebeș reținută de polițiști, după ce a fost prinsă cu peste 100 de grame de cocaină asupra sa
- Sportacum 3 săptămâni
LPS Sebeș, amendat cu 10.000 lei de către Federația Română de Fotbal. Vezi motivul
- Economieacum 2 săptămâni
Locuri de muncă disponibile în Municipiul SEBEȘ, la data de 25 februarie 2025
- Ştirea taacum 4 săptămâni
Sebeș – un oraș sufocat de gunoaie, fum toxic și nepăsare!