Sebeșeni
O tânără de 27 de ani, din Sebeș, se pregătește în SUA să devină profesor universitar inovator și consultant politic de succes
De Andreea Voina din Sebeș sigur vom mai auzi, chiar dacă numele ei nu sună deocamdată cunoscut. Poate ca politician, poate ca profesor universitar de succes sau ca și consultant politic titrat.
Deocamdată se concentrează pe definitivarea studiilor pe care le abordează la cel mai înalt nivel. Andreea (27 de ani) este o tânără ambițioasă din Sebeș, preocupată de reprezentarea politică a femeilor în organele legislative naționale, și a fost admisă să facă cercetare pentru teza sa de doctorat la una dintre cele mai prestigioase școli americane din domeniu – Colegiul Grady de Jurnalism și Comunicare de masă de la Universitatea din Georgia. Andreea Voina a ajuns în vara anului 2016 în SUA ca bursier Fulbright de cercetare, cu accent pe reprezentarea politică a femeilor în organele legislative naționale. Performanța ei este cu atât mai lăudabilă cu cât pentru a primi o astfel de bursă trebuie să treci printr-un adevărat concurs, cu un proces de selecţie obiectiv. Calitatea dosarului este cea care garantează succesul. Iar Andreea are cu ce se lăuda: absolventă a Colegiului Național ”Lucian Blaga” din Sebeș, din 2014 ea este asistent asociat de predare în cadrul Colegiului de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării de la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și doctorandă în Științe Politice.
Este absolventă a programului masteral de Comunicare Politică și licențiată în Comunicare și Relații Publice. Interesele sale de cercetare se centrează asupra reprezentării de gen în politică, comunicării politice, PR-ului politic și noilor media. Între 2012 și 2014, a inițiat și coordonat proiecte în cadrul Asociației pentru Educație Politică.
În prezent, este implicată în cercetarea reprezentării și a discursului femeilor politician și predă seminarii în domeniul comunicării. În fiecare an, doar 25-30 de români sunt acceptaţi în rândul bursierilor Fulbright. Acesta este un program bi-guvernamental, atât Guvernul României cât şi cel al SUA contribuind la sumele acordate. Printre românii de succes care au primit, de-a lungul timpului burse Fulbright se află fostul negociator-şef al României cu Uniunea Europeană, Vasile Puşcaş, Ionel Haiduc, preşedintele Academiei Române sau fost viceguvernator BNR Cristian Popa, în prezent vicepreşedinte al Băncii Europene de Investiţii (BEI).
”Wow” – sentimentul care poate caracteriza cel mai bine experiența americană ”Wow“ – acesta este sentimentul general din primul moment în care citești e-mail-ul prin care ți se certifică grantul Fulbright, până la primul contact cu viața academică din S.U.A. și cu colegii din programul Fulbright. Nici nu poți înțelege bine ce ți se întâmplă și ce impact va avea această experiență asupra vieții tale până când totul devine prea real”, mărturisește Andreea Voina.
Ea spune că a fost cu adevărat o oportunitate să se afle în America chiar în perioada alegerilor prezidențiale de peste Ocean, mai ales că teza ei de doctorat tratează subiectul reprezentării și discursului femeilor în politica contemporană. ”În al doilea rând, fiind un ambasador cultural este totodată o responsabilitate și o oportunitate să pot contribui la clădirea imaginii țării mele peste hotare în timp ce pot aprofunda aspecte ale culturii americane. Mai mult decât atât, alte două avantaje îmi vin în minte: ”să dai înapoi”, ceea ce pot face și voi face prin diversele oportunități de muncă în folosul comunității pe care le voi avea când mă voi întoarce în țară și, nu în ultimul rând, crearea de rețele personale și profesionale”, este de părerere tânăra doctorandă.
”Sunt impresionată de nivelul ridicat al profesionalismului cadrelor universitare din SUA” ”După ce m-am adâncit în viața academică din SUA, ceea ce m-a impresionat cel mai mult a fost nivelul ridicat de profesionalism al cadrelor universitare. Participând la cursuri, am constatat că profesorii sunt în măsură să ofere îndrumare și resurse aprofundate cu privire la orice subiect de cercetare; sunt foarte dedicați și se angajează să ghideze studenții astfel încât să se asigure că, dincolo de promovarea unui examen, să ajungă să-și publice lucrările. În ceea ce privește resursele de cercetare, bibliotecarii sunt acei lucrători-minune care dau consultanță de specialitate cu privire la sistemele de citare și stiluri, sau referitor la orice întrebări ai putea avea în privința sensului vieții.
Universitățile din SUA au, de asemenea, centre de scris, unde studenții și oamenii de știință pot beneficia de screening-ul și corectura lucrărilor lor din partea unor experți, unde pot deprinde utilizarea corectă a limbajului academic, sau pot primi asistență în dezvoltarea ideilor lor în lucrări de cercetare”, povestește Andreea Voina. l
Mass-media din România se concentrează pe promovarea gafelor și a insucceselor femeilor din politică” La încheierea perioadei de studii, bursierii Fulbright sunt obligaţi să vină să aplice în România, timp de doi ani, ceea ce au învăţat în SUA. Asta va face și Andreea Voina care speră să poată pune în aplicare tehnicile de învățare studiate în SUA, îmbunătățind astfel sistemul universitar românesc.
”Experiența Fulbright mi-a transformat atât perspectivele de carieră, cât și viziunea asupra mediului academic și asupra potențialului meu. Mi-ar face mare plăcere să am ocazia de a implementa în România tehnicile de predare pe care le-am asimilat aici și de a contribui la îmbunătățirea sistemului universitar românesc. Din perspectiva reprezentării femeilor în politica românească, ne poziționăm destul de jos, chiar și comparativ cu restul țărilor din galeria țărilor post-comuniste. Figuri feminine cu potențial există, doar că moștenirea sistemelor de guvernare anterioare le aruncă într-o umbră negativă, iar mass-media se concentrează pe promovarea gafelor și a insucceselor acestora, în detrimentul competențelor. Sper ca femeile cu aspirații politice care îmi vor citi teza vor găsi acolo argumentele, combustibilul pentru a-și alimenta ambiția politică”, concluzionează tânăra doctorandă din Sebeș. Andreea Voina nu exclude o viitoare implicare în viața politică, dar spune că, deocamdată, singurul rol prin care simte că și-ar putea valorifica potențialul ar fi unul din culise, de consultant.
Sebeșeni
Îndrăgita cântăreață Feli Donose, originară din Sebeș, întâlnire emoționantă după 27 de ani, cu fostul său învățător
Feli Donose, cunoscuta cântăreață originară din Sebeș, județul Alba, în vârstă de 37 de ani, a postat în urmă cu câteva zile un video emoționant, din timpul unei vizite în orașul natal, unde l-a reîntâlnit pe învățătorul ei, după 27 de ani.
Filmulețul a fost postat în urmă cu trei zile de Feli pe contul de Instagram, împreună cu un mesaj plin de căldură pentru domnul Meteș, învățătorul ei.
Cântăreața își amintește cu nostalgie cum fiecare zi în clasă începea cu o rugăciune și cât de mult îl iubeau copiii pe domnul învățător. La rândul său, dascălul mărturisește râzând că încă de pe atunci „avea aere de vedetă”.
„Domnul meu învățător habar nu are ( și de emoții nici nu i-am spus ) că el e figura mea paternă caldă și plină de iubire. Ceva ce acasă, mică fiind, aș fi vrut să simt mai puternic de la tatăl meu. Un tată care m-a iubit mult… dar mut.
Viața asta chiar îi o surpriză!
M-am revăzut cu domnul Meteș după 27 de ani. Tot așa cald, tot așa bun. De aia l-am iubit noi toți copiii!
Dumnezeu e fain și sigur ne iubește așa de mult! Ne face uneori câte o bucurie-trezire care să ne arate câte bucurii mici da’ mari trăim.. dacă într-adevăr ni le dorim.
Cu rugăciunea din video ne începeam zilele de școală. Nu începeau orele până nu ne rugam. Asta e rugăciunea copilăriei mele.
După o zi plină de emoții și lacrimi, uite cum, fără să știe, domnul meu învățător mă întoarce la rădăcini.
Așa cum i-am promis Norei Luna, o să mergem mai des la Sebeș. Că și acolo îi ACASĂ.
Chiar PRIMA casă”, a scris Feli pe Instagram.
După o pauză de un an, cântăreața Feli Donose a revenit de curând pe scenă cu o nouă piesă, intitulată „Ne iubim”. Artista a făcut o pauză în cariera sa muzicală în anul precedent, preferând să se dedice pe deplin fiicei sale. Îndrumată de producătorii săi și de către mentorul său, Smiley, artista a decis să revină în forță, în acest an.
La doar două săptămâni de la lansare, melodia a strâns deja aproape 400.000 de vizualizări pe platforma YouTube, cucerind inimile fanilor cu ritmul său îmbietor și versurile pline de sensibilitate.
Sebeșeni
Un tânăr frizer, originar din Sebeș, a tuns gratuit copiii de la două orfelinate din Sibiu
Alex Fulea, un tânăr frizer originar din Sebeș, alături de colegii săi, au tuns mai mulți copilași de la două orfelinate din Sibiu. Gestul nu s-a oprit aici, strângând cu ajutorul cliențiilor mai multe haine, jucării și dulciuri.
O echipă formată din șapte frizeri, de la barbershop-ul Men’s Crib din Sibiu, au făcut o surpriză frumoasă pentru copilașii de la două orfelinate. Aceștia i-au tuns și au strâns mai multe haine, jucării și dulciuri.
„Facem aceste gesturi deoarece considerăm ca toți ar trebuii să fim mai buni, să dăm mână de la mână și să ajutăm de câte ori avem ocazia. Sunt gesturi mici, lucruri care pentru noi înseamnă atât de puțin dar pentru unii oameni înseamnă atât de mult. Ne simțit foarte bine să știm că de acum înainte de Paște putem să le aducem o bucurie copiilor”, a povestit Alex Fulea.
Nu este primul gest de acest fel al echipei, aceștia făcând același lucru și pentru seniorii de la azilul de bătrâni din Sibiu numit „Prietenii Seniorilor.”
Barbershop-ul este situat în Sibiu și este condus de către frizerul Adrian Susan.
Sebeșeni
Un tânăr antrepenor din Sebeș participă la SERP Conf 2024, cel mai mare eveniment de SEO din Europa Centrala si de Est
Iulian Ghișoiu, un tânăr din Sebeș, pasionat de SEO, fondator și general manager al TargetWeb, una dintre cele mai puternice agenții de Search Engine Optimization (SEO) din România, responsabilă de propulsarea pe primele locuri în lista de rezultate oferite de un motor de căutare, la cuvintele cheie, participă la cel mai important eveniment de profil din acest an din Europa Centrală și de Est.
Într-o postare pe facebook, Ghișoiu a sintetizat principalele discuții și preocupări ale specialiștilor SEO aflați la conferință:
„Particip la SERP Conf. , cel mai mare eveniment de SEO din Europa Centrala si de Est din acest an. Am avut onoarea de a discuta cu cativa dintre cei mai buni speakeri de SEO la nivel mondial, și să asist la prezentarile lor.
Am extras cateva idei de la cativa speakeri, în prima zi a evenimentului:
Jano Alderson:
– Cea mai ieftină și eficientă metodă de a crește securitatea, eficienta și viteza de incarcare a unui site este de a folosi Cloudflare. Insa cu grija si multe teste inainte.
– Edge Images / plugin de Wp, ajuta la cresterea vitezei de încărcare a unui site
Patrick Stox (Ahrefs ) a prezentat statistici si recomandari:
– Nu fă nofollow la paginile interne.
– Fă Nofollow la toate link-urile externe sau interne de pe paginile UGC
– Metadescription lipseste sau este gol la 72.93% dintre pagini ( analiza la peste 1000000 de site-uri )
– Google rescrie titlurile la 33.4% din site-uri
– Text size este super important
– Textul de la alt este considerat ca orice text de pe pagina
– Google a indexat 130 trilioane de pagini web, adica 0.007% din toate paginile existente pe Internet.
Dixon Jones (inLinks) , una dintre legendele SEO la nivel mondial, a avut o prezentare fantastica.
– Puterea ChatGPT variaza in functie de cine il foloseste si cu ce scop
– Nu conteaza prompt-ul, conținutul bazat pe dorinta utilizatorilor va dainui.
In discutia pe care am avut-o cu el, am discutat despre un parteneriat si m-am bucurat foarte mult sa il cunosc si personal.
Alexandra Tachalova ( Digital Olympus):
– Sa ai un brand puternic, este cel mai important factor de clasare in Google.
– Obtine link-uri de la site-uri cat mai relevante business-ului tau
– Cele mai bune link-uri sunt cele care ofera o valoare utilizatorului
– Gandeste-te de doua ori inainte sa pui pe pauza activitatea de link building ( pentru ca iti poate une in cap site-ul dupa un timp )
– Noul rol al unui expert in link building ar trebui sa fie de expert in brand building” a scris Iulian Ghișoiu pe pagina de faacebook.
-
Actualitateacum 3 săptămâni
MESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2024. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
-
Actualitateacum 3 săptămâni
Sfinții Mihail și Gavril 2024: Cui trebuie să îi spui „La mulţi ani” în această zi | sebesinfo.ro
-
Actualitateacum 4 săptămâni
Nou spațiu comercial, cu o suprafață de peste 8.000 de mp, construit la Sebeș. Va găzdui magazine cu articole de îmbrăcăminte, uz caznic și electrocasnice
-
Actualitateacum 3 săptămâni
Intervenție a pompierilor militari din Sebeș pe strada Macului, după ce trei locuințe au fost cuprinse de flăcări
-
Sportacum 4 săptămâni
Tenismena Maria Șandru (Tenis Club Sebeș) a reprezentat România la prestigiosul Masters al Juniorilor de la Monte Carlo
-
Știri din zonăacum 4 săptămâni
Tânăr de 32 de ani din Șugag, condamnat la închisoare pentru trafic de migranți, reținut de polițiștii din Sebeș
-
Administrațieacum 4 săptămâni
Dorin Albu (PNL) reales viceprimar al Municipiului Sebeș
-
Economieacum 3 săptămâni
Locuri de muncă disponibile în Municipiul SEBEȘ, la data de 5 noiembrie 2024