Economie
Olandezii de la Envipco deschid la Sebeș o fabrică care va produce aparate pentru colectarea selectivă
Miercuri, 4 mai 2022, la Sebeș se va deschide o nouă fabrică, deținută de compania olandeză Envipco, care va produce automate pentru colectarea selectivă.
Noua construcție depășește suma de două milioane de euro, ca valoare a investiției, rezultând astfel o suprafață de producție de 2.870 de metri pătrați și o suprafață pentru birouri de 520 de metri pătrați.
Prin investiția în premieră, compania prevede o capacitate de producție de 6000 de echipamente inteligente de colectare selectivă, anual.
Envipco este singura companie din țară care produce local, în județul Alba, echipamente inteligente de colectare selectivă a ambalajelor de băuturi, asigurând mentenanță și service cu echipa din România. Envipco susține economia României prin producerea și distribuirea echipamentelor către toată Europa, precum și prin alegerea de furnizori locali.
Misiunea Envipco este de a oferi soluții eficiente din punct de vedere financiar și tehnologic pentru reciclarea ambalajelor de unică folosință cu scopul de a crește rata de reutilizare a materiei prime și conservarea resurselor naturale limitate.
Ce oferă Envipco
- Soluții eficiente din punct de vedere al costurilor, fiabilității operaționale și tehnologiei
- Cele mai compacte RVM-uri, ideale pentru locații cu spațiu limitat și singurul RVM care colectează vrac
- Tehnologie de ultimă generație ce asigură prevenirea fraudei și cea mai mare rată de compactare
- Expertiză la nivel local, cât și la nivel internațional
- Soluții personalizate și suport în funcție de nevoile comunității (echipamente, comunicare, materiale educative etc.)
- Servicii de instalare rapide și eficiente
- Mentenanță periodică pentru garantarea funcționării perfecte a stațiilor inteligente
Compania Envipco lucrează cu furnizori locali care sunt integrați în Lanțul de Achiziții Global al companiei, iar 90% dintre componentele pe care aceștia le folosesc sunt procurate din România.
La nivel global, Envipco este un producător de Reverse Vending Machines (RVM) cu peste 40 de ani de experiență în fabricarea și operarea soluțiilor de colectare și reciclare.
Cu sediul central în Amsterdam, Olanda aceștia operează peste 7.100 de aparate în Statele Unite ale Americii, Australia, Franța, Suedia și Grecia.

Economie
Locuri de muncă disponibile în comuna VINȚU DE JOS, la data de 7 aprilie 2025
AJOFM Alba a transmis lista cu locurile de muncă disponibile, la data de 7 aprilie 2025, pe raza comunei VINȚU DE JOS.
Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă pot viziona ofertele accesând www.anofm.ro, selectați AJOFM Alba, secțiunea Persoane fizice – Locuri de muncă vacante sau se pot prezenta la sediul agenției judetene pentru ocuparea forței de muncă, de domiciliu sau resedintă.
Vă prezentăm mai jos lista locurilor de muncă vacante în comuna Vințu de Jos și numerele de telefon/adresele de e-mail ale angajatorilor, de la care puteți obține mai multe detalii:
AGENT | OCUPAŢIA | NR. LMV | NR. TELEFON/E-MAIL |
NEWAMPORT ASFALT SRL | INGINER TOPOGRAF | 1 | newamportasfalt@yahoo.com |
PASCA ALEXANDRU INTREPRINDERE | ÎNGRIJITOR ANIMALE | 2 | raresflorea33@yahoo.com |