Știri din zonă
Părintele Arhiepiscop Irineu prezent și în acest an la hramul Mănăstirii Oașa
Luni, 27 iulie 2020, în ziua prăznuirii Sfântului Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a fost prezent la Mănăstirea Oașa, protopopiatul Sebeș.
Cu prilejul hramului acestui așezământ monahal, ÎPS Irineu, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a oficiat Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur și a rostit cuvântul de învățătură în altarul de vară al mănăstirii.
În cadrul slujbei, la momentul rânduit, diaconul Darius Damian a fost hirotonit preot pe seama parohiei Mereteu, protopopiatul Sebeș. De asemenea, la finalul Sfintei Liturghii, părintele stareț Silvan Cablea a fost hirotesit întru protosinghel.
În cuvântul rostit cu acest prilej, ÎPS Irineu a spus: „Hristos este Omul durerii a Cărui viață, de la Betleem până la Golgota, a fost un lanț de suferințe. Cortegiul lui Hristos Cel răstignit și înviat îl formează purtătorii crucii. Dacă ne ridicăm ochii minții spre locașurile cerești și cercetăm pe viețuitorii de acolo, vom constata că niciunul dintre ei n-a ajuns sus decât pe calea răbdării. Suferințele îndurate cu răbdare sunt pietre prețioase care împodobesc în cer cununa sfinților. De multe ori, când Îl urmăm pe Hristos, suntem ironizați și batjocoriți, suntem marginalizați și socotiți ipocriți. Dar să ne fie clar că drumul spre Împărăție este crucea de fiecare zi, căci nimeni nu s-a suit la cer cu comoditate”.
Mănăstirea Oașa a fost înființată în anul 1990, funcționând ca așezământ monastic de maici până în anul 1999, urmând ca din anul 2000, printr-o hotărâre a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, să fie transformată în vatră monahală de călugări.
Mănăstirea Oașa, având ca hram principal sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, adăpostește o părticică din moaștele Sfântului Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon, în a cărui zi de pomenire este sărbătorit cel de-al doilea hram. De asemenea, pelerinii care poposesc la Mănăstirea Oașa se pot închina unei copii după icoana Maicii Domnului „Pantanassa”, odor primit de la Mănăstirea Vatoped din Sfântul Munte Athos.

Știri din zonă
În „Săptămâna Verde”, elevii Școlii Gimnaziale Gârbova au plantat trandafiri în curtea grădiniței din localitate
În cursul zilei de miercuri, 9 aprilie 2025, elevii de la Școala Gimnazială Gârbova au participat la o acțiune de plantare de trandafiri, în curtea Grădiniței cu Program Normal din localitate. Acțiunea a avut loc în cadrul activităților organizate cu prilejul Săptămânii Verzi.
„Aflându-ne în Săptămâna Verde, în cursul zilei de ieri, 9 aprilie 2025, elevii Școlii Gimnaziale Gârbova au participat la activitatea de plantare a trandafirilor în curtea Grădiniței cu Program Normal Gârbova. Alese multumiri domnului Laszlo Fabian, din localitatea Lopadea Nouă, pentru donație! Mulțumim și domnului învățător Gligor Stăvar pentru transport, precum și cadrelor didactice participante la activitate!”, ne-a decrat d-na. învățătoare Lupean Delia Paraschiva.