Rămâi conectat

Administrație

Pensionarii din Sebeș care au un venit de sub 2800 lei/lună vor beneficia de transport local gratuit

sebesinfo.ro

Publicat

în

În şedinţa de marți, 30 mai 2023, consilierii locali din Sebeș vor avea de votat, printre altele și modificarea HCL nr. 44/2022 privind aprobarea categoriilor vulnerabile și acordarea gratuității la transportul public local de persoane cu mijloace de transport în comun pe toate liniile de pe raza administrativ teritorială a municipiului Sebeș.

Ținând cont de situația economică actuală, de faptul că multe persoane vârstnice au probleme de sănătate și o mare parte din pensie se alocă pentru achiziționarea medicamentelor, se apreciază că este justificată și necesară majorarea plafonului de venit la suma de 2.800 lei.

Urmare a majorării cu 12,5 % a punctului de pensie începând cu luna ianuarie 2023 valoarea acestuia se stabilește la nivelul de 1.785 lei (art. XLVI din OUG nr. 168/2022), astfel un număr de aproximativ 65 de pensionari nu au mai beneficiat de această gratuitate la transport, o parte din aceștia au și solicitat majorarea plafonului de venit.

Pe lângă serviciile și beneficiile oferite de municipalitate persoanelor vârstnice prin DGASMC Sebeș, acordarea gratuității la transportul public local este o componentă esențială în asigurarea creșterii calității vieții persoanelor vârstnice și facilitarea implicării acestora în viața comunității.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Sebeș Info și pe GOOGLE NEWS


Publicitate
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Administrație

Dotări din fonduri europene pentru ambulatoriul integrat al Spitalului Municipal Sebeș

sebesinfo.ro

Publicat

în

Primăria Sebeș a obținut o nouă finanțare nerambursabilă europeană, în valoare de 14.583.059,67 lei, pentru proiectul „Dotarea ambulatoriului integrat al Spitalului Municipal Sebeș”, în cadrul apelului de proiecte „Investiții în infrastructura publică a ambulatoriilor unităților sanitare/structurilor sanitare publice – dotare” – Programul Sănătate 2021-2027.

Obiectivul proiectului este îmbunătățirea calității serviciilor publice de sănătate, prin dotarea cabinetelor ambulatoriului integrat al spitalului cu aparatură de specialitate performantă și de digitalizare, în vederea creșterii calității serviciilor publice de sănătate în regim ambulatoriu.

Prin proiect se vor dota cu echipamente noi și moderne cabinetele în care se desfășoară activitatea ambulatorie: cabinetul de medicină internă, cabinetul de cardiologie, cabinetul de chirurgie – ortopedie și traumatologie, cabinetul de dermatovenerologie, cabinetul de endocrinologie, cabinetul de alergologie, cabinetul de obstetrică – ginecologie, cabinetul de oftalmologie și ORL, cabinetul de psihiatrie și neurologie, cabinetul de diabet și boli de nutriție, cabinetul de pneumologie, cabinetul de gastroenterologie, cabinetul de reumatologie, cabinetul ambulatoriu pediatrie și cabinetul ambulatoriu recuperare.

Se vor achiziționa echipamente medicale pentru activitatea ambulatorie pentru îmbunătățirea și creșterea calității serviciilor publice de sănătate prestate și se vor achiziționa echipamente IT și software pentru digitalizarea activităților ambulatoriului care conduc la modernizarea serviciului public de sănătate.

Totodată, se va realiza dotarea laboratoarelor care deservesc ambulatoriului integrat al spitalului cu aparatură de specialitate performantă.

Prin proiect se va dota laboratorul care deservește ambulatoriul integrat al spitalului – laboratorul de radiologie și imagistică medicală.

Printre cele mai importante echipamente medicale care vor intra în patrimoniul Spitalului Municipal Sebeș se află:

– computer tomograf 128 slices;

– sistem mamografic digital cu tomosinteză;

– linie completă pentru intervenții arteroscopice în ambulator;

– ecocardiograf;

– ecograf cu elastografie;

– EMG neurologie – 3 canale;

– ecograf 2D dedicat OG cu sondă convexă;

– dispozitiv pentru detectarea precoce și monitorizarea neuropatiei autonome periferice;

– ecograf cu sondă liniară și vestibulară;

– aparat de radiologie digital cu un post de grafie / scopie;

– analizor hematologie (hemoleucogramă).


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Sebeș Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

sebesinfo, stiri sebes, informatii sebes