Administrație
Pentru a putea atrage fondurile europene, la SEBEŞ se va constitui un GRUP DE ACŢIUNE LOCALĂ
Municipiul Sebeş are în vedere rezolvarea problemelor comunităţilor marginalizate prin utilizarea noului instrument de dezvoltare teritorială propus de Comisia Europeană pentru perioada de programare 2014-2020: Dezvoltarea Locală plasată sub Responsabilitatea Comunităţii (DLRC).
Este vorba de combaterea sărăciei şi excluziunii sociale de la nivel urban şi stimularea implicării comunităţilor în dezvoltarea locală, prin formarea unui parteneriat local şi implementarea unor Strategii de Dezvoltare Locală (SDL).
Noul instrument de dezvoltare teritorială vizează gestionarea măsurilor de către comunitate prin Grupuri de Acţiune Locală, formate din reprezentanţi ai intereselor socio-economice locale ale sectoarelor public şi privat, pentru a face paşi importanţi spre dezvoltarea comunităţilor marginalizate într-un mod mai concret, mai durabil şi mai favorabil incluziunii.
În acest sens, la Sebeş, este în curs de constituire un Grup de Acţiune Locală (denumit simbolic GAL) care va reuni, alături de autoritatea publică locală, pe toţi cei interesaţi de rezolvarea problemelor comunităţilor marginalizate (fie că este vorba de organizaţii neguvernamentale, instituţii publice, societăţi comerciale sau persoane fizice).
”Grupul de Acţiune Locală va elabora o Strategie de Dezvoltare Locală prin care se vor stabili priorităţile de investiţii pentru care vom solicita finanţări nerambursabile de la Uniunea Europeană. Invităm toate organizaţiile şi persoanele implicate şi active să participe la constituirea GAL Sebeş, astfel încât să găsim împreună cele mai bune soluţii pentru rezolvarea unor probleme stringente ale zonelor defavorizate din municipiu.” [Primarul Municipiului Sebeş, Dorin Nistor].
În perioada de programare 2014-2020, la nivelul oraşelor şi municipiilor cu populaţie de peste 20.000 de locuitori, prin DLRC se propune o abordare integrată în soluţionarea problemelor cu care se confruntă comunităţile marginalizate, prin corelarea şi asigurarea complementarităţii între investiţiile în infrastructură de tip FEDR (finanţate prin Programul Operaţional Regional – POR) şi măsurile de tip FSE (finanţate prin Programul Operaţional Capital Uman – POCU).
Prin Programul Operaţional Regional (Axa Prioritară 9) se vor finanţa: investiţiile în infrastructura de locuire; investiţiile în infrastructura de sănătate, servicii sociale; investiţiile în infrastructura de educaţie; investiţiile în amenajări ale spaţiului urban degradat al comunităţii defavorizate; crearea/ reabilitarea/ modernizarea spaţiilor publice urbane.
Prin Programul Operaţional Capital Uman (Obiective Specifice 5.1) se vor finanţa măsurile integrate destinate comunităţii marginalizate vizate de Strategia de Dezvoltare Locală, în domeniile: educaţiei; ocupării şi participării pe piaţa muncii; dezvoltării şi furnizării de servicii sociale, medicale şi medico-sociale; asistenţei sociale şi combaterii discriminării sau segregării.
”După constituirea Grupului de Acţiune Locală şi elaborarea studiului de referinţă în vederea identificării teritoriului de intervenţie, va avea loc mobilizarea, facilitarea şi consultarea comunităţilor urbane marginalizate vizate. Ulterior, se va trece la elaborarea Strategiei de Dezvoltare Locală şi a listei indicative de intervenţii prin care Grupul de Acţiune Locală consideră că vor fi atinse obiectivele strategiei. Strategia va fi depusă pentru finanţare din fonduri europene. Estimăm că valoarea totală a investiţiilor se va ridica la aproximativ 7 milioane de Euro.” [Primarul Municipiului Sebeş, Dorin Nistor].
Compartimentul Relaţii Publice şi Comunicare,
Primăria Municipiului Sebeş

Administrație
Investiție de peste 1,5 milioane de lei pentru extinderea rețelei de apă și canalizare, pe patru străzi din Municipiul Sebeș
Primăria Sebeș a lansat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) licitația pentru atribuirea lucrărilor de extindere a rețelei de apă și canalizare pe patru străzi din Municipiu.
Rețeaua de apă și canalizare urmează să fie extinsă pe străzile Salcâmului, Platanului, Ulmului și Vișinului. Valoarea contractului propus este peste 1,5 milioane de lei.
Rețeaua de alimentare cu apă nou-realizată va avea o lungime totală de 1.090 de metri, distribuită astfel: strada Salcâmului – 330 de metri, strada Platanului – 210 metri, strada Ulmului – 210 metri și strada Vișinului – 340 de metri.
De-a lungul rețelei de alimentare cu apă sunt prevăzute cămine de vane și hidranți de incendiu subterani. Cerința de apă zilnică maximă este de 432 metri cubi. Rețeaua de canalizare menajeră nou-realizată va avea o lungime totală de 1.460 de metri (strada Salcâmului – 330 de metri, strada Platanului – 210 metri, strada Ulmului – 210 metri și strada Vișinului – 710 metri).
De-a lungul rețelei de canalizare menajeră sunt prevăzute cămine de vIizitare. Debitul de apă uzată preluat zilnic este de maxim 346 metri cubi. Apele uzate fecaloid-menajere vor fi colectate în sistemul de canalizare existent al municipiului Sebeș.