Administrație
Peste 30 de participanţi prezenți la întâlnirea pregătitoare pentru constituirea grupului de acţiune locală Sebeş
Astăzi, 20 decembrie 2016, la sediul Primăriei Municipiului Sebeş, în sala de şedinţe ”Radu Stanca”, a avut loc întâlnirea pregătitoare pentru Grupul de Acţiune Locală, aflat în curs de constituire la Sebeş. La întâlnirea condusă de primarul municipiului Sebeş, domnul Dorin Nistor, secondat de consilierii din cadrul compartimentului de proiecte, au fost prezenţi peste 30 de participanţi, organizaţii şi persoane implicate şi active în viaţa comunităţii.
Municipiul Sebeş are în vedere rezolvarea problemelor comunităţilor marginalizate prin utilizarea noului instrument de dezvoltare teritorială propus de Comisia Europeană pentru perioada de programare 2014-2020 şi anume, Dezvoltarea Locală plasată sub Responsabilitatea Comunităţii (DLRC). Este vorba de combaterea sărăciei şi excluziunii sociale de la nivel urban şi stimularea implicării comunităţilor în dezvoltarea locală, prin formarea unui parteneriat local şi implementarea unor Strategii de Dezvoltare Locală (SDL).
Noul instrument de dezvoltare teritorială vizează gestionarea măsurilor de către comunitate, prin Grupuri de Acţiune Locală, formate din reprezentanţi ai intereselor socio-economice locale ale sectoarelor public şi privat, pentru a face paşi importanţi spre dezvoltarea comunităţilor marginalizate într-un mod mai concret, mai durabil şi mai favorabil incluziunii.
În perioada de programare 2014-2020, se propune o abordare integrată în soluţionarea problemelor cu care se confruntă comunităţile marginalizate, prin corelarea şi asigurarea complementarităţii între investiţiile în infrastructură de tip FEDR (finanţate prin Programul Operaţional Regional – POR) şi măsurile de tip FSE (finanţate prin Programul Operaţional Capital Uman – POCU).
„Grupul de Acţiune Locală Sebeş, căruia îi punem bazele, va fi un instrument de lucru prin care vom reuni forţele autorităţii publice locale, care va lucra în parteneriat cu toţi actorii societăţii civile, cu instituţii publice, societăţi comerciale sau persoane fizice, pentru a realiza obiectivele majore menţionate, dar şi pentru a realiza alte tipuri activităţi, de mai mari sau mai mici dimensiuni, în interesul comunităţii. În cursul lunii ianuarie, vor fi iniţiate demersurile la Judecătorie pentru înregistrarea Grupului de Acţiune Locală Sebeş, ca organizaţie neguvernamentală. După constituire, Grupul de Acţiune Locală va elabora o Strategie de acţiune destinată zonelor marginalizate din municipiu, care va cuprinde: investiţii în infrastructura de locuire, investiţii în infrastructura de sănătate și servicii sociale, investiţii în infrastructura de educaţie, investiții în amenajări ale spaţiului urban degradat al comunității defavorizate, ocupare și participare pe piața muncii, asistență socială și combaterea discriminării sau segregării. Strategia va fi depusă pentru finanţare din fonduri europene,” a declarat Dorin Nistor, primarul Municipiului Sebeş.

Administrație
Dotări din fonduri europene pentru ambulatoriul integrat al Spitalului Municipal Sebeș
Primăria Sebeș a obținut o nouă finanțare nerambursabilă europeană, în valoare de 14.583.059,67 lei, pentru proiectul „Dotarea ambulatoriului integrat al Spitalului Municipal Sebeș”, în cadrul apelului de proiecte „Investiții în infrastructura publică a ambulatoriilor unităților sanitare/structurilor sanitare publice – dotare” – Programul Sănătate 2021-2027.
Obiectivul proiectului este îmbunătățirea calității serviciilor publice de sănătate, prin dotarea cabinetelor ambulatoriului integrat al spitalului cu aparatură de specialitate performantă și de digitalizare, în vederea creșterii calității serviciilor publice de sănătate în regim ambulatoriu.
Prin proiect se vor dota cu echipamente noi și moderne cabinetele în care se desfășoară activitatea ambulatorie: cabinetul de medicină internă, cabinetul de cardiologie, cabinetul de chirurgie – ortopedie și traumatologie, cabinetul de dermatovenerologie, cabinetul de endocrinologie, cabinetul de alergologie, cabinetul de obstetrică – ginecologie, cabinetul de oftalmologie și ORL, cabinetul de psihiatrie și neurologie, cabinetul de diabet și boli de nutriție, cabinetul de pneumologie, cabinetul de gastroenterologie, cabinetul de reumatologie, cabinetul ambulatoriu pediatrie și cabinetul ambulatoriu recuperare.
Se vor achiziționa echipamente medicale pentru activitatea ambulatorie pentru îmbunătățirea și creșterea calității serviciilor publice de sănătate prestate și se vor achiziționa echipamente IT și software pentru digitalizarea activităților ambulatoriului care conduc la modernizarea serviciului public de sănătate.
Totodată, se va realiza dotarea laboratoarelor care deservesc ambulatoriului integrat al spitalului cu aparatură de specialitate performantă.
Prin proiect se va dota laboratorul care deservește ambulatoriul integrat al spitalului – laboratorul de radiologie și imagistică medicală.
Printre cele mai importante echipamente medicale care vor intra în patrimoniul Spitalului Municipal Sebeș se află:
– computer tomograf 128 slices;
– sistem mamografic digital cu tomosinteză;
– linie completă pentru intervenții arteroscopice în ambulator;
– ecocardiograf;
– ecograf cu elastografie;
– EMG neurologie – 3 canale;
– ecograf 2D dedicat OG cu sondă convexă;
– dispozitiv pentru detectarea precoce și monitorizarea neuropatiei autonome periferice;
– ecograf cu sondă liniară și vestibulară;
– aparat de radiologie digital cu un post de grafie / scopie;
– analizor hematologie (hemoleucogramă).