Actualitate
Polițiștii au surprins în flagrant un tânăr din Orăștie în timp ce intenționa sa dea o spargere la o firmă din Sebeș
Poliţiştii de siguranţă publică din Sebeş au intervenit, ieri, în urma unui apel prin 112, prin care se sesiza faptul că o persoană încearcă să pătrundă prin efracţie în sediul unei societăţi comerciale. A fost prins în flagrant un bărbat de 28 de ani, în timp ce încerca să sară printr-un geam deschis, situat la nivelul superior al clădirii.
Din primele cercetări efectuate de poliţişti a rezultat că, în după amiaza zilei de 28.04.2013, în jurul orelor 18.00, Nicolae P., din Orăştie, judeţul Hunedoara, a pătruns prin efracţie în sediul societăţii situată pe strada Schweighoffer din Sebeş, pentru a sustrage bunuri.
La intervenţia poliţiei, bărbatul a abandonat activitatea infracțională şi a încercat să părăsească clădirea însă a fost prins de poliţişti şi condus la sediul Poliţiei Municipiului Sebeş.
Pe numele său a fost emisă ordonanţă de reţinere, pentru o perioadă de 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de azi, 29.04.2014, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Sebeş, cu propunere de punere în mişcare a acţiunii penale şi arestare preventivă sub aspectul comiterii infracțiunii de tentativă de furt calificat.
Cercetările sunt continuate de Poliţia Municipiului Sebeş, în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale a bărbatului.
FOTO: ARHIVĂ

Actualitate
Șofer de 35 de ani din Sebeș cercetat de polițiști, după ce a lovit o motocicletă pe o stradă din Blaj
Joi, 17 aprilie 2025, în jurul orei 11.55, polițiștii din Blaj au fost sesizați, prin 112, cu privire la faptul că, pe strada Simion Bărnuțiu din Municipiul Blaj, a avut loc un eveniment rutier.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au constatat că un bărbat de 35 de ani, din Municipiul Sebeș, în timp ce conducea un autoturism, ar fi efectuat manevra de întoarcere, nu s-ar fi asigurat corespunzător și a acroșat o motocicletă condusă de o tânără de 18 ani, din localitatea Șona, județul Alba.
În urma evenimentului rutier, tânăra de 18 ani a suferit leziuni corporale ușoare, fiind transportată la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.