Învățământ-Cultură
Președintele PNL, Nicolae Ciucă, prezent la festivitatea de deschidere a noului an școlar, organizată la Liceul Tehnologic Sebeș
Început de an școlar plin de emoție la Liceul Tehnologoc din Sebeș, unde festivitatea de deschidere a fost onorată de prezența președintelui PNL, fost premier al României, Nicolae Ciucă.
Astăzi, 1000 de elevi din Sebeș și din împrejurimi vor începe școala în cel mai nou și mai modern liceul din România, Liceul Tehnologic. Proiectul a devenit realitate grație unei finanțări nerambursabile de peste 27 milioane de lei, pe care primăria Sebeș accesat-o, prin POR 2014-2020, dublate de susținerea de la bugetul local. Valoare totală a obiectivului este de 60.923.051,23 lei.
Arhitectura clădirii este una impresionantă, lumina intră generos prin pereții înalți din sticlă accesorizați cu elemente decorative în culori armonioase. Instalații speciale filtrează aerul în fiecare încăpere, senzorii gestionează eficient consumul energetic, tablele interactive rulează softuri educaționale, iar acoperișul oferă o panoramă unică a orașului și găzduiește un sistem generos de panouri solare.Clădirea modernă este dotată cu tehnologii de ultimă generație, lumini senzor și lift. Sălile de clasă au mobilier nou, de cea mai bună calitate pentru a îmbunătăți actul educațional. Pe lângă toate acestea, liceul are o curte interioară amenajată special pentru recreere, unde există o zonă verde cu locuri de relaxare și socializare, de care elevii se pot bucura în pauze.
Atmosfera festivă a fost marcată de discursurile reprezentanților școlii a autorităților locale și a președintelui PNL, Nicolae Ciucă, dar și de emoțiile elevilor care încep o nouă etapă din viață, în acest an școlar.

Învățământ-Cultură
Performanță remarcabilă reușită de profesoara Elena Damian, de la Colegiul Național „Lucian Blaga” Sebeș: Patru elevi calificați la etapa națională a Olimpiadei de Istorie
Patru elevi ai Colegiului Național „Lucian Blaga” din Sebeș îndrumați de doamna profesoară Damian Elena, s-au calificat la etapa națională a Olimpiadei de Istorie, câte unul din fiecare clasă de liceu la care predă.
Astfel, Hațegan Lucian-Cosmin (clasa a IX-a F), Cioca Cristiana (clasa a X-a F), David Luoana (clasa a XI-F) și Vasinc Damaris (clasa a XII F).
Profesionalismul și dedicarea au adus și în acest an rezultate deosebite. Doamna profesor va însoți lotul olimpic la Olimpiada Națională de Istorie, care va avea loc în perioada 14-18 aprilie 2025, la Piatra Neamț.
Mult succes tuturor!