Administrație
Primăria Sebeș anunță că a început distribuirea pachetelor alimentare pentru persoanele defavorizate din Municipiu. Vezi detalii
Municipalitatea din Sebeș anunță derularea campaniei de distribuire a pachetelor cu ajutoare alimentare către persoanele defavorizate, marginalizate sau aflate în situații de vulnerabilitate.
Pachetele cu ajutoare alimentare vor fi distribuite zilnic, de luni până joi, în intervalul orar 09:00 – 16:30 și vineri, în intervalul 09:00 – 14:00, la sediul Direcției de Asistență Socială din Aleea Lac, numărul 12.
Pentru acest an, programul va avea un număr de 376 beneficiari, persoane încadrate în următoarele forme de asistență socială:
– persoanele cărora le este stabilit, prin dispoziția primarului, dreptul la un venit minim garantat, conform Legii număr 416 / 2001, privind venitul minim garantat;
– familiile beneficiare de alocație pentru susținerea familiei, acordată în baza Legii număr 277 / 2010, privind alocația pentru susținerea familiei (titularii și membrii familiilor acestora).
În cazul în care va rezulta un excedent de pachete, acestea vor fi distribuite spre persoanele / familiile aflate temporar în situații critice de viață, respectiv victime ale calamităților, persoane dependente (handicap grav și accentuat, adulți și copii, care nu beneficiază de îngrijire în servicii sociale în regim rezidențial, publice sau private), persoane care se află în situații deosebite de vulnerabilitate sau care locuiesc în așezări informale.
Pachetele cu ajutoare alimentare sunt distribuite prin Programul Operațional de Ajutorare a Persoanelor Dezavantajate 2014-2020 (POAD), program implementat de Municipiul Sebeș, prin Direcția de Asistență Socială Sebeș.

Administrație
Dotări din fonduri europene pentru ambulatoriul integrat al Spitalului Municipal Sebeș
Primăria Sebeș a obținut o nouă finanțare nerambursabilă europeană, în valoare de 14.583.059,67 lei, pentru proiectul „Dotarea ambulatoriului integrat al Spitalului Municipal Sebeș”, în cadrul apelului de proiecte „Investiții în infrastructura publică a ambulatoriilor unităților sanitare/structurilor sanitare publice – dotare” – Programul Sănătate 2021-2027.
Obiectivul proiectului este îmbunătățirea calității serviciilor publice de sănătate, prin dotarea cabinetelor ambulatoriului integrat al spitalului cu aparatură de specialitate performantă și de digitalizare, în vederea creșterii calității serviciilor publice de sănătate în regim ambulatoriu.
Prin proiect se vor dota cu echipamente noi și moderne cabinetele în care se desfășoară activitatea ambulatorie: cabinetul de medicină internă, cabinetul de cardiologie, cabinetul de chirurgie – ortopedie și traumatologie, cabinetul de dermatovenerologie, cabinetul de endocrinologie, cabinetul de alergologie, cabinetul de obstetrică – ginecologie, cabinetul de oftalmologie și ORL, cabinetul de psihiatrie și neurologie, cabinetul de diabet și boli de nutriție, cabinetul de pneumologie, cabinetul de gastroenterologie, cabinetul de reumatologie, cabinetul ambulatoriu pediatrie și cabinetul ambulatoriu recuperare.
Se vor achiziționa echipamente medicale pentru activitatea ambulatorie pentru îmbunătățirea și creșterea calității serviciilor publice de sănătate prestate și se vor achiziționa echipamente IT și software pentru digitalizarea activităților ambulatoriului care conduc la modernizarea serviciului public de sănătate.
Totodată, se va realiza dotarea laboratoarelor care deservesc ambulatoriului integrat al spitalului cu aparatură de specialitate performantă.
Prin proiect se va dota laboratorul care deservește ambulatoriul integrat al spitalului – laboratorul de radiologie și imagistică medicală.
Printre cele mai importante echipamente medicale care vor intra în patrimoniul Spitalului Municipal Sebeș se află:
– computer tomograf 128 slices;
– sistem mamografic digital cu tomosinteză;
– linie completă pentru intervenții arteroscopice în ambulator;
– ecocardiograf;
– ecograf cu elastografie;
– EMG neurologie – 3 canale;
– ecograf 2D dedicat OG cu sondă convexă;
– dispozitiv pentru detectarea precoce și monitorizarea neuropatiei autonome periferice;
– ecograf cu sondă liniară și vestibulară;
– aparat de radiologie digital cu un post de grafie / scopie;
– analizor hematologie (hemoleucogramă).