Sebeșeni
Profesorul sebeşean Mihai Octavian Groza admis ca membru în Academia Elitelor, Modelelor şi Valorilor din Cluj Napoca
Academia Elitelor, Modelelor și Valorilor din Cluj Napoca se mândrește din acest an cu o serie de noi membri. Printre aceștia se înscrie şi Mihai Octavian Groza, istoric şi profesor la Liceul German din Sebeș.
Președinte al Despărțământului ASTRA „Vasile Moga” Sebeș, doctorand al Facultății de Istorie și Filosofie din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca și membru al Institutului de Istorie Ecleziastică „Nicolae Bocșan” Cluj-Napoca, Mihai Octavian Groza nu este doar un dascăl de vocație, care formează cu devotament tineri iubitori ai istoriei, ci și un animator cultural și un scriitor cu rezonanță în peisajul cultural sebeșean și cel național.
Mihai Octavian Groza este fondator al anuarului „Astra Sabesiensis”, unic în peisajul cultural astrist românesc, fiind indexat în baze de date internaționale prestigioase.
Mihai Octavian Groza este şi membru al board-ului unor periodice prestigioase din țară și din străinătate, dar și autorul, coordonatorul sau editorul unor lucrări de referință în peisajul istoriografic românesc.

Sebeșeni
Dariana Mureșan, o tânără de 19 ani din Sebeș, a câștigat Concursul de „Miss Bikini Race 2025”, desfăsurat la Păltiniș
Dariana Mureșan, o tânără de 19 ani din Sebeș, a câștigat sâmbătă, 8 martie 2025, marele premiu al celei de-a X-a ediții a concursului „Miss Bikini Race”, desfășurat în stațiunea Păltiniș.
De ziua lor, 12 fete și-au testat îndemânarea direct pe pârtie. Doar în costum de baie și clăpari, acestea au trebuit să facă față celor 6 probe, printre care cea de coborâre pe schiuri, darts cu baloane și inteligență. Iar cele 10 grade din termometre nici nu s-au simțit.
Dariana Mureșan, câștigătoarea concursului: „Sunt foarte entuziasmată și mă bucur de această reușită.”
Dan Gherman, organizator: „Peste 1000 de euro, atât cash, cât și vouchere sau chiar un sejur la una din zonele Sibiului, unde se poate relaxa un weekend întreg.”
Evenimentul dedicat doamnelor și domnișoarelor, care vor să experimenteze astfel de emoții pe pârtie, a ajuns la cea de-a 10-a ediție.
• Studentă la inginerie
Dariana Mureșan este studentă în anul I la Facultatea de Inginerie din cadrul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu. Anterior a absolvit cursurile Liceului cu Program Sportiv „Florin Fleșeriu” din Sebeș.
Are și alte pasiuni în afara practicării sporturilor de iarnă. A jucat și fotbal, când era în școala gimnazială. Acum este preocupată să-și perfecționeze abilitățile de programator 3D, pe care și le exercită deja în cadrul firmei familiei.