Rămâi conectat

Actualitate

Programul celei de-a XLI-a ediții a Festivalului Internațional „Lucian Blaga” de la Sebeș

sebesinfo.ro

Publicat

în

Municipiul Sebeş, prin Centrul Cultural „Lucian Blaga”, are onoarea de a transmite publicului interesat invitaţia publică de a participa la cea de-a XLI-a ediţie a Festivalului Internaţional Lucian Blaga”, pe care avem plăcerea de a-l găzdui, în zilele de 9 şi 10 iulie 2021, la Sebeş şi la Lancrăm.

Festivalul „Lucian Blaga” este expresia simbolică a preţuirii pe care Sebeşul o dăruieşte memoriei lui Lucian Blaga, poetul luminii şi filozoful misterelor, născut la Lancrăm, în 9 mai 1985. An după an, impactul şi imaginea acestui festival s-au amplificat, fiind onorat de prezenţa unor personalităţi ale vieţii academice, culturale şi ştiinţifice româneşti (în anul 1984, am consemnat participarea lui Constantin Noica; la ultimele ediţii, o prezenţă constantă a fost acad. Alexandru Surdu, pe atunci vicepreşedinte al înaltului for şi preşedinte al secţiei de filosofie, alături de critici literari şi iluştri exegeţi ai operei blagiene, traducători etc).

În cadrul evenimentului, sesiunile de comunicări ştiinţifice, alături de lansările de carte, reprezintă repere de interes menite să deschidă orizonturi noi în rândul audienţei în vederea valorificării, în mod creativ, a gândurilor, ideilor, pe care organizatorii sunt onoraţi să le împărtăşească, prin intermediul participanţilor, unui public mai larg. Vom consolida împreună, în conştiinţa publică, memoria lui Lucian Blaga – poet, prozator, traducător, filosof şi diplomat, personalitate marcantă a culturii române. În acest an, tema festivalului este: Lucian Blaga – cunoaştere, creaţie, universalitate”.

Organizatorii transmit gânduri de mulţumire domnului prof. univ. dr. Dumitru Constantin Dulcan şi domnului acad. Ioan Bolovan pentru generozitatea de a fi acceptat invitaţia de a susţine conferinţe în programul evenimentului şi de a promova două proiecte editoriale dedicate publicului participant.

Mulţumiri speciale adresăm şi celor două edituri partenere – editura Ardealul, Târgu Mureş şi editura Şcoala Ardeleană, Cluj-Napoca, alături de care avem bucuria de a oferi cărţile din cadrul festivalului: publicaţiile periodice – „Caietele Blaga” şi „Paşii Profetului”, reproducerea anastatică după „Zamolxe. Mister păgân” (la 100 de ani de la apariţia ediţiei princeps), „Lucian Blaga, dramaturgul” – eseuri semnate de prof. univ. dr. Constantin Cubleşan, „Lucian Blaga, biografie şi destin” – autor prof. univ. dr. Eugeniu Nistor, cu traducere în limba italiană de Fabio Melano şi „Lucian Blaga – Poemele luminii. Antologie” – ediţie bilingvă româno-italiană, traducători: Ştefan Damian şi Bruno Rombi.

Ca un preambul la festival, joi, 8 iulie 2021, la Alba Iulia, începând cu ora 19.00,  în grădina Bibliotecii Judeţene ,,Lucian Blaga” Alba, va avea loc lansarea de carte „Între ieri şi mâine”, al cărei protagonist va fi Nicu Alifantis, autorul acesteia.

Spectacolele artistice care vor încheia fiecare zi de festival vor împleti poezia cu muzica, prin vocile interpreţilor invitaţi: Monica Anghel şi Marcel Pavel, actorul Florin Coşuleţ, Ioan Bocşa şi Ansamblul de muzică tradiţională românească „Icoane”.

 Avem speranţa că veţi da curs invitaţiei noastre şi vă rugăm să parcurgeţi, în cele ce urmează, principalele repere ale evenimentului:

PROGRAMUL FESTIVALULUI INTERNAŢIONAL „LUCIAN BLAGA” ediţia a XLI-a, 2021

Organizatori:

Primăria şi Consiliul Local al Municipiului Sebeş

Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeş

Consiliul Judeţean Alba

Biblioteca Judeţeană „Lucian Blaga” Alba

Sebeş şi Lancrăm, 9-10 iulie 2021

VINERI, 9 iulie 2021

Casa Memorială „Lucian Blaga” Lancrăm

Ora 10.00: Deschiderea oficială a festivalului. Premii onorifice. Alocuţiuni.

„Linişte” – Momente artistice în regia lui Florin Coşuleţ. Distribuţia: studenţi ai Departamentului de Artă Teatrală din cadrul Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu.

Ora 11.30: Sesiunea de comunicări ştiinţifice Lucian Blaga – cunoaştere, creaţie, universalitate”. Moderator: prof. univ. dr. Eugeniu Nistor.

Cărţi şi reviste în festival; moderează poetul Ion Mărgineanu.

Muzeul Municipal „Ioan Raica” Sebeş

Ora 17.00: Conferinţa „Transilvaniei cu dragoste. Note despre unitate şi unire în epoca modernă”. Invitat: acad. Ioan Bolovan.

Prezentare de carte: „Ispititoarea Transilvanie. Multiperspectivitate şi adevăr în istoria unei provincii”, Ioan Bolovan şi Sorina Paula Bolovan, Editura Şcoala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2017.

Prezentare de carte: „Lucian Blaga – Poemele luminii. Antologie” (ediţie bilingvă româno-italiană, Editura Şcoala Ardeleană). Traducători: Ştefan Damian şi Bruno Rombi.

Parcul Tineretului. Scenă în aer liber.

Ora 20.00: Spectacolul artistic „Glas în paradis”. Invitaţi: Monica Anghel şi Marcel Pavel. Acompaniază formaţia Ionel şi Andrei Tudor Band. Regia: Florin Coşuleţ. Scenografia: Alin Gavrilă.

În deschidere: „Vreau să joc!”. Distribuţia: studenţi ai Departamentului de Artă Teatrală, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu.

SÂMBĂTĂ, 10 iulie 2021

Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeş

Ora 09.00: Sesiunea de comunicări ştiinţifice Lucian Blaga – cunoaştere, creaţie, universalitate”. Moderator: prof. univ. dr. Ilie Moise.

Muzeul Municipal „Ioan Raica” Sebeş

Ora 11.00: Conferinţa „Puterea gândului”.

Invitat: prof. dr. Dumitru Constantin Dulcan.

Prezentare de carte: „Creierul şi mintea universului”, Dumitru Constantin Dulcan, Editura Şcoala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2019.

Momente muzicale: Ileana Rotaru, harpă.

Muzeul Municipal „Ioan Raica” Sebeş

Ora 17.00: Festivitatea de premiere a câştigătorilor Concursului naţional de creaţie literară şi artă plastică „Laudă seminţelor, celor de faţă şi-n veci tuturor!”, Sebeş Lancrăm, ediţia 2021.

 Parcul Tineretului. Scenă în aer liber.

Ora 20.00: Spectacolul „Suflet românesc, atunci şi acum. Despre muzica poeziei şi poezia muzicii”. Maestrul Ioan Bocşa şi Ansamblul de muzică tradiţională românească „Icoane”.

 • DUMINICĂ, 11 IULIE 2021

Casa Memorială „Lucian Blaga”, Lancrăm

Ora 12.00: „Tineri poeţi acasă la Blaga”. Recital poetic. Invitat: Cornel Nistea. Moderator: Marcel Vişa.

 Alba Iulia, 8-10 iulie 2021

JOI, 8 IULIE 2021

Ora 19.00:  Grădina Bibliotecii Judeţene ,,Lucian Blaga Alba

„Între ieri şi mâine” – Nicu Alifantis, lansare de carte.

 • SÂMBĂTĂ, 10 IULIE 2021

Ora 10.00:  Grădina Bibliotecii Judeţene ,,Lucian Blaga” Alba

„Cafeaua cu carte” – lansări/ prezentări/ expoziţie de carte

Important: Festivalul „Lucian Blaga” se desfăşoară cu respectarea măsurilor legislative privitoare la limitarea îmbolnăvirilor cu virusul Covid-19.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Sebeș Info și pe GOOGLE NEWS


Publicitate
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Femeie de 53 de ani din Sebeș căutată de polițiști și familie, după ce a plecat de la domiciliu și nu s-a mai întors

sebesinfo.ro

Publicat

în

Polițiștii din Alba caută o femeie care a dispărut din Municipiul Sebeș. Persoanele care pot oferi informații sunt rugate să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție sau să sune la 112.

În seara zilei de 5 aprilie 2025, Poliția Municipiului Sebeș a fost sesizată de către un bărbat cu privire la faptul că sora sa a plecat de la domiciliu și nu s-a mai întors până în prezent.

Din primele cercetări efectuate de polițiști, a reieșit că COLHON ILEANA-DANIELA, în vârstă de 53 de ani, ar fi plecat, în dimineața zilei de 1 aprilie 2025, de la locuința sa, din Sebeș, și nu s-a mai întors până în prezent.

Femeia are următoarele semnalmente:

• 165 cm înălțime;
• 90 de kilograme;
• Păr scurt, brunet;

La momentul dispariției, purta pantaloni bleumarin, geacă bleumarin și pantofi sport.

Femeia a fost dată în urmărire, iar polițiștii au demarat, imediat după sesizare, activități de căutare, dar, până în prezent, nu a fost găsită.

Persoanele care pot da informații, în vederea identificării sale, sunt rugate să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție sau să sune la 112.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Sebeș Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

sebesinfo, stiri sebes, informatii sebes