Rămâi conectat

Administrație

Proiect pentru amplasarea a 7 cișmele stradale, în Municipiul Sebeș. Vezi locațiile propuse

sebesinfo.ro

Publicat

în

Pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local din Șebeș din data de 29 februarie 2024, se află un proiect de hotărâre care prevede amplasarea a unui număr de 7 cișmele stradale pe raza Municipiului Sebeș.

Potrivit proiectului, cele 7 cișmele urmează să fie amplasate în următoarele locații: parcul Arini, parcul din fața clădirii primăriei, parcul tineretului, autogara Sebeș, localitatea Rahău, localitatea Petrești și localitatea Lancrăm.

Acest proiect a fost propus pentru hidratarea și răcorirea în zilele călduroase de vară, dar și cu alte ocazii. Așa cum cadrele medicale atrag atenția, hidratrarea nu ține cont de sezon. Accesul la apă rece potabilă este o nevoie elementară, dată de nevoia de hidratare a organismului, la care se adaugă igiena mâinilor. Din această cauză se ajunge la necesitatea amplasării acestor cișmele stradale pe raza municipiului Sebeș spune inițiatorul proiectului, Dorel Aurelian Bogdan în referatul de aprobare.

„Proiectul meu are avize negative pentru că din răspunsurile primite din partea Comisiilor de resort din cadrul Primăriei Sebeș nu ar exista o supraveghere video în acele zone în care am propus amplasarea cișmelelor și că nu sunt prevăzute sursele de finanțare.

În realitate, în toate zonele precum, Parcul Tineretului, Parcul Arini, în Parcul Primăriei și in Autogara Sebeș ar trebui să existe camere de supraveghere funcționale. În parcul Arini există un izvor care nu este funcțional, neîngrijit și nu are apă potabilă. Tinerii și nu numai, cetățenii de toate vârstele își petrec timpul liber sau fac mișcare de agrement și relaxare în parc și nu au o sursă principală cu apă potabilă. Iar pentru celelalte localități aparținătoare municipiului Sebeș: Petrești, Lancram și Rahău este vital să existe o cișmea publică.

În ceea ce privește sursa de finanțare precizez faptul că Bugetul Local a municipiului Sebeș a fost aprobat în 9 februarie 2024 iar proiectul a fost depus în 21 decembrie 2023 însă datorită răspunsurilor comisiilor care au fost transmise târziu doar în luna februarie după aprobarea bugetului pe 2024 acest proiect a fost amânat de pe o zi pe alta întârziindu-se soluționarea lui în mod favorabil” a declarat Dorel Aurelian BOGDAN, inițiatorul proiectului de hotărâre.

Proiectul de hotărâre este inițiat de consilierul local Dorel Aurelian Bogdan, dar nu are toate avizele de specialitate și foarte probabil nu va fi aprobat de Consiliul Local.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Sebeș Info și pe GOOGLE NEWS


Administrație

Au început lucrările de reabilitate a străzii Școlii, din localitatea Răhău

sebesinfo.ro

Publicat

în

Primarul Dorin Nistor anunță că miercuri, 20 noiembrie 2024, au început lucrările de reabilitare a străzii Școlii din localitatea Răhău. Se vor efectua intervenții pentru consolidarea drumului, turnarea unui strat de asfalt, precum și aducerea la cote a căminelor

„Miercuri, 20 noiembrie 2024, am demarat lucrările de reabilitare a străzii Școlii din localitatea aparținătoare Răhău. Vor fi efectuate intervenții pentru consolidarea drumului, turnarea unui strat de asfalt, precum și aducerea la cote a căminelor. Această lucrare face parte din seria de asfaltări începute în ultima perioadă prin care se dorește eliminarea disconfortului generat de praf și noroi, programul urmând a continua pe mai multe străzi nemodernizate de pe raza Municipiului Sebeș”, a transmis Dorin Nistor, primarul Municipiului Sebeș.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Sebeș Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Administrație

Străzile Doinei și Moților din Sebeș, modernizate cu finanțare prin Programul Naţional de Investiţii „Anghel Saligny”

sebesinfo.ro

Publicat

în

Primarul Dorin Nistor a transmis că în acesate zile s-au demarat lucrări de modernizare a străzilor Doinei și Moților. Finanțarea acestor lucrări a fost obținută de Primăria Sebeș prin Programul Naţional de Investiţii „Anghel Saligny”.

„În această perioadă derulăm lucrări de modernizare a mai multor străzi, printre care străzile Doinei și Moților. Intervențiile includ: partea carosabilă, trotuare pietonale, accese la proprietăți, parcări, spații verzi, amenajarea intersecțiilor și racordurilor cu străzile laterale, asigurarea colectării și evacuării apelor pluviale, lucrări de siguranță rutieră. Resursele sunt asigurate printr-o finanțare nerambursabilă obținută prin Programul Naţional de Investiţii „Anghel Saligny”, accesat cu succes de Primăria Municipiului Sebeș”, a transmis Dorin Nistor, primarul Municipiului Sebeș.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Sebeș Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Administrație

Se extinde corpul principal de clădire al Spitalului Municipal Sebeș

sebesinfo.ro

Publicat

în

Administrația Spitalului Municipal Sebeș a solicitat avizul de mediu din partea APM Alba pentru proiectul care prevede construirea unui corp pentru extinderea clădirii spitalului.

Terenul este situat în intravilanul municipiului Sebeș, în zona centrală a municipiului, în cadrul ansamblului Spitalului Municipal Sebeș. Accesul pe parcelă se face dinspre strad Șurianu.

Tema proiectului cere realizarea unui corp nou de clădire ce va funcționa ca o extensie a corpului de clădire principal, acesta completând practic lipsurile existente în prezent în cadrul spitalului dând soluții următoarele funcțiuni și necesități:

– bloc operator centralizat
– diferite secții de spiatlizare
– rețele și sisteme tehnico-utilitare
– rețele și sisteme tehnico-medicale

Prin implementarea investiției propuse se va realiza un ansamblu unitar care să poată exprima un program architectural specific petru o clădire cu funcțiunea de spital. Totodată, prin realizarea acestei investiții va apărea o influență benefică asupra comunității locale prin creșterea nivelului de sănătate.

BILANȚ TERITORIAL:

– Regim de înălțime- D+P+4E – DEMISOL+PARTER+4 ETAJE
– Suprafața parcelei este de: ST = 19.586 mp
– Aria construită la sol existentă: 3.079 mp
– Aria construită desfășurată existentă: 6.736 mp
– Aria construită la sol propusă:2.427 mp
– Aria construită desfășurată propusă:12.238 mp
– Spații verzi amenajare: 8.180 mp
– Platforme betonate, parcări, alei: 5.900 mp

Obiective preconizate a fi atinse prin realizarea investiției publice în condițiile prezentate mai sus:

-acordarea celor mai bune servicii medicale prin îmbunătățirea stării de sănătate a populației și realizarea unui sistem de sănătate modern și eficient bazat pe servicii medicale de înaltă clasă;
-creșterea dotării tehnico-medicală;
-îmbunătățirea condițiilor de munca a cadrului medical și a personalului spitalului;
-creare de locuri de muncă
-minimalizarea bolilor nosocomiale și intraspitalicești
-optimizarea raportului cost — eficiență în administrația spitalului;


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Sebeș Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Cele mai citite știri

sebesinfo, stiri sebes, informatii sebes