Știri din zonă
Proiectul pentru alimentarea cu apă potabilă în comuna Cut a ajuns la final
Primăria comunei Cut a semnat în vara anului trecut un contract de asociere cu Societatea Apa CTTA Alba, privind alimentarea cu apă potabilă a localităţii Cut. Cheltuielile în valoare de aproximativ 300.000 de euro (1.265.000 de lei) au fost împărţite astfel: Consiliul Local Cut a achiziţionat materialele necesare pentru lucrare, în valoare de 550.000 de lei, iar APA CTTA a asigurat restul de bani pentru manoperă şi execuţie.
Lucrările au început în septembrie 2013, fiind sistate în iarnă. În acest moment, au mai rămas 600 de metri din lucrarea totală de 9000 de metri, iar săptămâna viitoare când lucrările de distribuţie se vor finaliza, vor începe branşamentele. Deşi timpul de afară nu este tocmai prielnic, lucrările nu au fost oprite, iar în maxim 7 zile lucrările la reţeaua de distribuţie vor fi terminate. Prin realizarea acestui proiect, întreaga comună Cut va beneficia de apă potabilă. Aducţiunea apei potabile va fi asigurată de către Consiliul Judeţean Alba, iar conform declaraţiilor lui Vasile Mutu, primarul comunei Cut, până în septembrie 2014, toţi locuitorii cuteni vor avea apă la robinete. În luna decembrie 2013, printr-un material publicat în ediţia ziarului nostru vă anunţam că administraţia din Cut ia în calcul un proiect de canalizare, însă costurile pentru această lucrare erau mult prea însemnate, iar bugetul comunei nu putea să le asigure. Cu toate acestea, Primăria Cut a câştigat un proiect pe fonduri guvernamentale, urmând ca locuitorii comunei să beneficieze şi de canalizare în viitorul apropiat.
Tudor STAN

Știri din zonă
6 bucătării pentru spațiile de joacă ale Grădinițelor din Gârbova și Cărpiniș, aduse în dar de „iepuraș”
În preajma Sfintelor Sărbători de Paște, preșcolarii de la Grădinițele cu Program Normal din Gârbova și Cărpiniș au beneficiat de o sponsorizare din partea firmei S.C. Deko-Rame S.R.L. constând în 6 bucătării pentru spațiul de joacă, așa încât IEPURAȘUL o să fie tratat cum se cuvine cu mâncăruri alese, „gătite” pe ele.
Mii de mulțumiri acestor oameni și le transmitem că o să trimitem IEPURAȘUL sătul și la ei.
Prof. Înv. Preșc. Lupean Delia