Politică
Radu Cristian, purtător de cuvânt PSD Alba: „Mercedes-Benz va construi o fabrică nouă la Sebeș în care vor fi produse motoare pentru mașini electrice”
Sebeșul va fi unul dintre cele 3 orașe ale lumii în care Mercedes-Benz va începe producția de motoare pentru mașini electrice, în urma sprijinului acordat în urmă cu doi ani de Ministerul de Finanțe, condus la acea vreme de către social-democratul Adrian Câciu.
„Mercedes-Benz va construi o fabrică nouă la Sebeș în care vor fi produse motoare electrice. Investiția este realizată de către grupul german Daimler și va aduce numeroase beneficii comunității locale și județului Alba.
Pentru ca grupul german Daimler să investească în România, la Sebeș, Ministerul Finanțelor, condus la acea vreme de social-democratul Adrian Câciu, a acordat un important ajutor de stat, fără de care fabrica nu s-ar fi realizat în țara noastră.
Adrian Câciu, în prezent, ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene, a efectuat o vizită de lucru la uzina Mercedes din Sebeș, împreună cu mai mulți colegi din PSD Alba. Această vizită a avut ca scop monitorizarea stadiului lucrărilor și susținerea investițiilor în industria auto.
Fabrica nouă de la Sebeș va contribui la creșterea nivelului de trai al locuitorilor. De asemenea, investiția va avea un impact pozitiv asupra economiei locale, prin creșterea veniturilor fiscale”, a scris pe pagina personală de facebook, Radu Cristian, purtatorul de cuvânt al PSD Alba.

Politică
PNL a câștigat Alegerile Parlamentare desfășurate duminică, 1 Decembrie 2024, în Municipiul Sebeș
Conform rezultatelor finale ale Alegerilor Parlamentare disputate ieri, 1 Decembrie 2024, PNL a obținut cele mai multe voturi în Municipiul Sebeș, podiumul fiind completat de AUR și PSD.
Rezultatele finale pentru Municipiul Sebeș, publicate pe site-ul AEP după centralizarea tuturor proceselor verbale din secțiile de votare sunt următoarele:
Senatul României:
PARTIDUL NAȚIONAL LIBERAL – 26,52%
ALIANȚA PENTRU UNIREA ROMÂNILOR – 19,88%
PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT – 13,74%
UNIUNEA SALVAȚI ROMÂNIA – 12,13%
PARTIDUL OAMENILOR TINERI – 12,00%
Camera Deputaților:
PARTIDUL NAȚIONAL LIBERAL – 27,80%
ALIANȚA PENTRU UNIREA ROMÂNILOR – 20,05%
PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT – 12,60%
PARTIDUL OAMENILOR TINERI – 10,72%
UNIUNEA SALVAȚI ROMÂNIA – 9,81%