Politică
Radu Cristian: „Românii trăiesc, lucrează și prosperă într-o Europă unită!”
Ziua Europei, sărbătorită astăzi, celebrează realizările și unitatea continentului nostru, încă de la primele eforturi înspre pace și prosperitate. Ziua de 9 mai are o dublă semnificaţie pentru români, fiind şi Ziua Independenţei de Stat a României.
Ziua Europei este considerată un simbol european care promovează unitatea și pacea, în rândul cetățenilor Uniunii și nu numai.
Data de 9 mai a fost stabilită drept „Ziua Europei”, care comemora „Declarația Schuman”. Fostul ministru francez de externe, Robert Schuman a propus, la 9 mai 1950, fuziunea industriilor de oțel și cărbuni a Franței, Germaniei de Vest și a altor state, ducând la crearea „Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului”.
Evenimentul a fost un pas fundamental pentru istoria Europei, fiind creată o nouă formă de organizare și cooperare a statelor vecine de pe „bătrânul continent”. Tocmai de aceea, Schuman este considerat unul dintre părinții fondatori ai Uniunii Europene.
Prima semnificaţie a zilei de 9 mai pentru România este legată de anul 1877, fiind ziua în care Mihail Kogălniceanu rostea, în plenul Adunării Deputaţilor, Declaraţia de Independenţă a României, act care consfinţea înscrierea definitivă a ţării pe harta Europei. Afirmarea neatârnării României avea să fie împlinită, în lunile următoare, de Armată, pe câmpurile de bătălie de la Plevna, Rahova, Griviţa, Smârdan şi alte redute cucerite cu sânge şi sacrificii. Această zi a fost proclamată Ziua Independenţei de Stat a României
Împreună cu echipa PSD Sebeș, este de datoria noastră să păstrăm toate valorile democratice pentru care cei de dinaintea noastră s-au luptat. Vom continua să reprezentăm interesele cetățenilor din orașul nostru în cele mai înalte foruri!
Radu Cristian,
Președinte interimar PSD Sebeș

Politică
PNL a câștigat Alegerile Parlamentare desfășurate duminică, 1 Decembrie 2024, în Municipiul Sebeș
Conform rezultatelor finale ale Alegerilor Parlamentare disputate ieri, 1 Decembrie 2024, PNL a obținut cele mai multe voturi în Municipiul Sebeș, podiumul fiind completat de AUR și PSD.
Rezultatele finale pentru Municipiul Sebeș, publicate pe site-ul AEP după centralizarea tuturor proceselor verbale din secțiile de votare sunt următoarele:
Senatul României:
PARTIDUL NAȚIONAL LIBERAL – 26,52%
ALIANȚA PENTRU UNIREA ROMÂNILOR – 19,88%
PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT – 13,74%
UNIUNEA SALVAȚI ROMÂNIA – 12,13%
PARTIDUL OAMENILOR TINERI – 12,00%
Camera Deputaților:
PARTIDUL NAȚIONAL LIBERAL – 27,80%
ALIANȚA PENTRU UNIREA ROMÂNILOR – 20,05%
PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT – 12,60%
PARTIDUL OAMENILOR TINERI – 10,72%
UNIUNEA SALVAȚI ROMÂNIA – 9,81%