Rămâi conectat

Actualitate

Sâmbătă, 19 august 2023: Fundația Abracadabra și îndrăgitul magician Marian Râlea propun spectacolul „JUDECATA POVEȘTILOR”, în Parcul Tineretului din Sebeș

sebesinfo.ro

Publicat

în

Sâmbătă, 19 august 2023, începând cu ora 18.00, în Parcul Tineretului din Sebeș va avea loc un eveniment interactiv dedicat celor mai mici spectatori, care se vor întâlni cu actorul Marian Râlea.

Magia poveștilor va fi întregită de participarea copiilor, care devin eroi de poveste. Aceștia vor juca toate personajele principale pozitive sub îndrumarea directă a magicianului Marian Râlea, implicându-se activ în judecata acestora.

Surprize, bucurii pentru cei mici, muzică și dans într-un spectacol special care va avea loc în cadrul festivalului „Armonii în Sebeș”!

Vă așteptăm, cu drag!

Actorul Marian Râlea activează în teatru, televiziune și film. El a absolvit Academia de Teatru și Film, București, promoția 1982. În anul 1991 a devenit realizatorul emisiunii Abracadabra la TVR 1, iar din anul 1995 al emisiunii SuperAbracadabra de la PRO TV.

Câteva roluri în teatru: Amphitrion – în „Amphtrion” – de P. Haks, Victor – în „Victor sau copiii la putere” – de R. Vitrac, Platonov – în „Platonov” – de A.P. Cehov, Chiril – în „Ivona principesa Burgundiei” – de Vitold Gombrowicz, Farfuridi – în „O scrisoare pierdută” – de I. L. Caragiale, Bufonul – în „Regele Lear” – de William Shakespeare, Petruchio – în „Îmblânzirea scorpiei” – de William Shakespeare.

Roluri in filme: Andrei – în „Buletin de Busurești”, Sergiu – în „Păstrează-mă doar pentru tine”, Matei – în „Cenușa păsării din vis”, Dinu – în „Pasaj”, tatăl Irinei în „Luna verde”.

Premii care i-au fost decernate:

– Premiul pentru cel mai bun actor de comedie pentru rolul Lysander din „Visul unei nopți de vară”, W. Shakespeare, la Festivalul Național de Teatru „I. L. Caragiale”;
– Premiul pentru cel mai bun actor al anului pentru rolul Benedict din „Mult zgomot pentru nimic” de W. Shakespeare, rolul Farfuridi din „Scrisoarea pierdută”, după I. L. Caragiale etc.

În prezent este actor la Teatrul Bulandra din București. Marian Râlea a creat Teatrul Național pentru Copii.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Sebeș Info și pe GOOGLE NEWS


Publicitate
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

150 de sebeșeni defavorizați au primit cadouri de Paște, în cadrul celei de-a III-a ediții a Campaniei „Împreună dăruim bucurie”

sebesinfo.ro

Publicat

în

În cursul zilei de marți, 15 aprilie 2025, 150 de sebeșeni defavorizați au primit cadouri de Paște, în cadrul celei de-a III-a ediții a Campaniei „Împreună dăruim bucurie” organizată de Direcția de Asistență Socială Sebeș.

„Astăzi nu am împărțit doar alimente. Am împărțit prezență. Am adus lumină în case unde sărbătorile păreau că trec în tăcere. Am dus o vorbă bună acolo unde, de prea mult timp, nu se mai aude glasul nimănui.

Pentru unii dintre bunicii noștri, singurătatea e mai grea decât orice lipsă. Astăzi, am încercat să le arătăm că nu sunt uitați. Că ne pasă. Că există oameni cu inimă care le pot fi familie, măcar pentru o clipă.

Împreună cu voluntarii nostri, care răspund DA la fiecare apel, am pășit praguri cu sufletul plin și am plecat cu ochii umezi, dar inima ușoară.

Mulțumim tuturor celor care au făcut ca această zi să fie despre mai mult decât ajutor – despre grijă, demnitate și speranță. Sărbătorile vin cu adevărat doar atunci când le aduci și altora.

Astăzi am oferit daruri. Dar cel mai prețios a fost timpul și căldura dăruite cu iubire în cadrul campaniei noastre „Împreună dăruim bucurie”, aflată la a 3-a ediție.

Mulțumiri alese sponsorilor nostri SC Co-Ra Company SRL, DML Invest SRL, Asociația Alpin, Leul de Aur, La Meseni SRL, Star Company, persoane fizice care au donat produse sau bani, Primarului municipiului Sebeș, Dorin Nistor și Primăriei municipiului Sebeș, Serviciului Public de Administrare a Patrimoniului Sebeș, voluntarilor, doamnelor profesoare Mihaela Suciu, Cornelia Cosma, Miclăuș Liana de la Liceul Tehnologic și Liceul Sportiv „Florin Fleșeriu” din Sebeș care au coordonat cei 55 de voluntari prezenți alături de noi, echipei Direcției de Asistență Socială Sebeș”, au transmis reprezentanții Direcției de Asistență Socială Sebeș.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Sebeș Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

sebesinfo, stiri sebes, informatii sebes