Rămâi conectat

Știri din zonă

Șase tineri Răchita au fost reținuți de polițiștii din Sebeș, după ce s-au luat la bătaie pe o stradă din localitate

sebesinfo.ro

Publicat

în

Ieri, 11 iunie 2020, polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Sebeș au luat măsura reținerii, pentru o perioadă de 24 de ore, față de 6 tineri, cu vârste cuprinse între 17 și 22 de ani, toți din localitatea Răchita, care sunt cercetați pentru lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.

În sarcina acestora s-a reținut faptul că, în seara zilei de ieri, 11 iunie, în timp ce se aflau pe o stradă din localitatea Răchita, pe fondul consumului de alcool și a unor discuții contradictorii, s-ar fi manifestat violent, lovindu-se reciproc cu pumnii și picioarele și ar fi tulburat liniștea publică.

În cursul zilei de azi, 12 iunie, cei 6 reținuți vor fi prezentați în fața magistraților din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sebeș, pentru dispunerea măsurilor legale.

FOTO: ARHIVĂ


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Sebeș Info și pe GOOGLE NEWS


Publicitate
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Știri din zonă

Bărbat de 73 de ani din Săsciori reținut de polițiștii din Sebeș, după ce a încălcat ordinul de protecție și a condus un autoturism fără a avea permis

sebesinfo.ro

Publicat

în

Luni, 7 aprilie 2025, polițiștii Secției 7 de Poliție Rurală Sebeș au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat de 73 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

În după-amiaza zilei de 7 aprilie 2025, polițiștii Secției 7 de Poliție Rurală Sebeș au fost sesizați de către o femeie de 67 de ani, din comuna Săsciori, județul Alba, cu privire la faptul că soțul ei, în vârstă de 73 de ani, s-ar fi deplasat la domiciliu și i-ar fi adresat cuvinte jignitoare, precum și amenințări cu acte de violență, deși, la data de 3 aprilie 2025, instanța de judecată a dispus emiterea unui ordin de protecție, pe o perioadă de 2 luni, prin care bărbatului i s-a interzis apropierea față de soția sa, la o distanță de 50 de metri.

În aceeași zi, polițiștii au oprit, pentru control, autoturismul condus de bărbatul de 73 de ani, pe raza localității Săsciori, iar din verificările efectuate, a reieșit că bărbatului i-a fost retras permisul de conducere din motive medicale.

În cursul zilei de azi, 8 aprilie 2025, bărbatul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Sebeș, în vederea dispunerii măsurilor legale.

Cercetările sunt continuate.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Sebeș Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

sebesinfo, stiri sebes, informatii sebes