Rămâi conectat

Învățământ-Cultură

Sebeș: concurs online inedit, pe teme de ornitologie, dedicat elevilor

sebesinfo.ro

Publicat

în

În cursul primei săptămâni a lunii noiembrie 2020, în cadrul Școlii Gimnaziale nr. 2 din Sebeş, sub îndrumarea prof. Florin Toncean, elevii au avut ocazia de a participa la un concurs de recunoaștere a speciilor de păsări.

Competiția s-a derulat în mediul online și se numără printre activitățile din cadrul proiectului cultural „La muzeu și la școală. Cursuri alternative de Istorie Naturală”, cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național, susținut de Municipiul Sebeș și implementat de Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș, prin Muzeul Municipal „Ioan Raica”. Concursul a avut ca principal scop promovarea în rândul elevilor din municipiul Sebeș a colecției de Științele Naturii aparținând muzeului, precum și transmiterea de noi informații elevilor, referitoare la lumea fascinantă a păsărilor.

Elevilor li s-a solicitat să recunoască 10 specii de păsări dintre cele 35 prezentate în aplicaţia „Păsări din parcuri şi grădini”, găzduită de pagina de Internet a Societăţii Ornitologice Române. Criteriile de recunoaștere au fost: aspectul general, caracteristicile penajului şi cântecul acestora. Ierarhizarea concurenţilor s-a realizat în funcție de rapiditatea cu care au fost recunoscute păsările.

Elevii care au contribuit la buna desfăşurare a concursului şi care au răspuns cel mai rapid au fost: Laioş Alexia, Penariu Larisa Claudia, Oltean Teodora, Roşca Ioana Teodora, Fărcaş Andreea, Damian Clara Maria, Sora Alexandra, Dumitru Raul, Oancea Tudor Mihai, Pop Cleopatra, Boabeş Sofia, Ghitan Robert și Spiridon Sofia Ana.

Organizatorii transmit felicitări tuturor participanților, care vor fi răsplătiți de Primăria Municipiului Sebeș cu premii surpriză.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Sebeș Info și pe GOOGLE NEWS


Învățământ-Cultură

500 de elevi din Sebeș și Răchita, instruiți prin metode interactive în cadrul caravanei „Chimia, Super-puterea Mea 2.0”

sebesinfo.ro

Publicat

în

Proiectul „Chimia, Super-puterea Mea 2.0”, susținut cu ajutorul Fondului Științescu Alba, este în plină desfășurare la Liceul German Sebeș.

Proiectul include activități care stimulează curiozitatea și pasiunea elevilor pentru știință și tehnologie.

Acestea sunt:

– Atelierele DIY – Crearea modelelor moleculare și atomice, alături de experimentul rachetei buclucașe;

– Salvez planeta! – Fabricarea de detergenți eco-friendly pentru un mediu mai curat;

– Te provoc la știință! – Un quiz provocator despre chimie pentru a pune la încercare cunoștințele și a stimula gândirea critică

– Expoziția „Chimia, Super-puterea Mea” – O expoziție interactivă cu modele și experimente fascinante care aduc chimia mai aproape de elevi.

În acest an, 500 de elevi din Sebeș și Răchita vor învăța despre chimie prin metode interactive, contribuind la dezvoltarea creativității, a abilităților de rezolvare a problemelor și la conștientizarea importanței protejării mediului.

Proiectul este dedicat elevilor din clasele primare, gimnaziale și liceale, iar activitățile sunt realizate în parteneriate cu Școala Gimnazială „Ioan Raica” Răchita și susținute de Primăria Sebeș.

Fondul Științescu este implementat în Alba de Fundația Comunitară Sibiu, în parteneriat cu Romanian-American Foundation, Federaţia Fundaţiile Comunitare din România – FFCR, partenerul local Fundația Bosch România și Inspectoratul Şcolar Judeţean Alba.

Fondul Științescu este un program de finanțare pentru proiecte educaționale non-formale, care încurajează pasiunea pentru științe și tehnologie a copiilor și tinerilor de 6-19 ani.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Sebeș Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Învățământ-Cultură

Horă a elevilor Colegiului Național „Lucian Blaga” Sebeș, de Dragobete

sebesinfo.ro

Publicat

în

Elevii de la Colegiul Național „Lucian Blaga” Sebeș s-au prins într-o horă impresionantă, în formă de inimă. Ei au marcat astfel finalul unui proiect special.

„Cea de-a XVI-a ediție a proiectului „Dragobete-cap de primăvară” s-a finalizat printr-o horă tradițională prin care elevii Colegiului Național „Lucian Blaga” Sebeș au celebrat sărbătoarea iubirii și venirea primăverii. Activitățile derulate în cadrul proiectului au ca scop afirmarea identității naționale, promovarea valorilor tradiționale, stimularea interesului pentru folclorul autohton și încurajarea creativității”, au transmis reprezentanții Colegiului Național „Lucian Blaga” Sebeș.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Sebeș Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Învățământ-Cultură

Premii pentru elevii Colegiului Național „Lucian Blaga” Sebeș la un concurs național de istorie

sebesinfo.ro

Publicat

în

Şcoala Gimnazială „Take Ionescu” din Râmnicu Vâlcea a găzduit, zilele trecute, a XXVI-a ediţie a consacratului Concursul Naţional Interdisciplinar ”La Școala cu Ceas”. Aproape 1.000 de elevi din mai multe judeţe ale țării au concurat la disciplinele Geografie și Istorie.

Elevii Colegiului Național Lucian Blaga din Sebeș s-a întors acasă cu un premiu I (obținut de elevul Mihai Anghel-Frate din clasa a VI-a A) și un premiu II (elevul Andrei-Dorin Albu din clasa a VII-a A), ambii pregatiți de doamna profesor Elena Damian la disciplina istorie.

Despre experiența acestui concurs Mihai ne spune: „Acest concurs, pentru mine , a însemnat o experiență nouă . M-am simțit foarte bine concurând cu elevi din toate județele țării. Mă bucură faptul că doamna profesoară a avut încredere în mine să mă trimită la concurs și pentru asta îi mulțumesc. Faptul că am luat premiul I mi-a dat mie mai multă încredere în mine și de asemenea dorința de a participa la mai multe concursuri. Mă bucur că munca depusă aduce roade. Consider că este important să cunoaștem istoria pentru a învăța din greșelile și reușitele predecesorilor noștri”. Andrei este de părere că: „Istoria este repetitivă. Mereu o să fie rău și suferință, dar fără istorie nu am putea sa încercăm să oprim ciclul de durere și nu am înțelege multe lucruri. De aceea iubesc istoria. Subiectele au fost frumoase și atractive. Recomand să încerce cât mai mulți elevi.”


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Sebeș Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Cele mai citite știri

sebesinfo, stiri sebes, informatii sebes