Sebeșeni
Sebeșanca Ionela Morariu și-a îndeplinit visul de a zbura și a ajuns stewardesa la Qatar Airways
A crezut de mică în visul ei, a luptat singură, și-a depășit toate limitele și a ajuns stewardesă. Ionela Morariu are 23 de ani, și este din Sebeș, iar de două luni a prins aripi și cucerește Qatarul. A participat la 3 interviuri până să își împlinească visul de a zbura și, așa cum se spune, cea de-a treia experiență a fost cu noroc. Pe 6 ianuarie 2018, Ionela și-a luat zborul spre Doha, unde s-a alăturat marii familiii Qatar Airways.
Iată mai jos care este povestea drumului ei către nori, spusă pentru vreausafiustewardesa.ro.
Când te-ai gândit prima oară că vrei să lucrezi că însoțitor de bord și ce te-a motivat să alegi o astfel de carieră?
Dacă nu mă înșel, alegerea am făcut-o încă de când aveam 16 ani, îmi amintesc că îmi stresam prietenele și mama că eu vreau să devin stewardesă, dar eu nu zburasem niciodată în viața mea.
Care a fost jobul tău și în ce măsură crezi că a contribuit la obținerea jobului de stewardesă?
Ultimul meu job a fost ca hairdresser și make-up artist, faptul că am interacționat cu multe persoane, acestea având personalități, dorințe, gusturi diferite m-au făcut să înțeleg cum să reacționez în anumite situații critice, să am răbdare și cum să mulțumesc pe oricine.
De ce ai ales Qatar Airways?
Încă de când eram mică eu știam foarte clar că eu vreau să lucrez pentru o companie arabă și că trebuie să am 21 de ani când voi participa la un interviu. De ce Qatar? Să fiu sinceră, eu nu mi-am dorit Qatar Airways niciodată, dar având în vedere că ei au recrutat în ultimul an, și eu vroiam să îmi îndeplinesc visul de a fi cabin crew, am zis de ce nu. După primul meu interviu nereușit, am început să mă documentez mai mult despre Qatar și să îmi doresc mai mult să fiu stewardesă pentru ei.
La câte interviuri ai participat până să obții jobul mult dorit. Ce ai învățat din fiecare experiență de interviu?
Am participat la 3 interviuri, al 3-lea fiind cu succes. Primul interviu a fost mai “dureros“ să zicem așa: am picat la testul de engleză (asta pentru că nu am fost atentă din cauza emoțiilor) și îmi amintesc că aveam avion spre Cluj Napoca în aceași zi. Eram în autobuzul care duce spre avion și îmi amintesc că șoferul a întors și am ajuns să așteptăm lângă un avion de mari dimensiuni. Acesta spre surprinderea mea era de la Qatar, am început să plâng fără să mă pot controla și atunci mi-am zis “O să merg la interviuri până o să reușesc“, o să lupt pentru ceea ce îmi doresc, nu o să mă las doborâta de niciun eșec și o să fac ceva pentru visurile mele, pentru că doar așa voi fi fericită cu propria persoană.
Ai participat la cursul English for Cabin Crew alături de echipa Vreau să fiu Stewardesă. Cum ți s-au părut cele 3 zile petrecute alături de ei și interacțiunea cu echipa de traineri? În ce măsură crezi că pregătirea ante-interviu contează la recrutare?
Au fost 3 zile super productive, am întâlnit niște oameni calzi, oameni care chiar dacă nu te cunoșteau, aveau răbdare și dedicare cu tine, și te încurajai să crezi în tine, să crezi cu toată inima că îți vei îndeplini visul. Mie cel puțin mi-ați dat mai multă încredere în mine, curaj că eu chiar o să reușesc și exact după curs am luat interviul pentru Qatar Airways.
De ce crezi că recrutorii te-au ales tocmai pe tine? Ce crezi că a contat cel mai mult la interviu?
Ai avut emoțiii? Cum ai reușit să le controlezi?
Ce sfat le poți oferi cititorilor care își doresc să zboare?
Să își urmeze visurile și ceea ce îi face pe ei fericiți. Aveți încredere în voi și fiți pozitivi pentru că atrageți ceea ce gândiți întotdeauna și nu va demoralizați dacă nu reușiți, din asta învățați cum să fiți mai buni data viitoare și doar prin eșecuri ajungeti unde vă doriți.
Sebeșeni
Îndrăgita cântăreață Feli Donose, originară din Sebeș, întâlnire emoționantă după 27 de ani, cu fostul său învățător
Feli Donose, cunoscuta cântăreață originară din Sebeș, județul Alba, în vârstă de 37 de ani, a postat în urmă cu câteva zile un video emoționant, din timpul unei vizite în orașul natal, unde l-a reîntâlnit pe învățătorul ei, după 27 de ani.
Filmulețul a fost postat în urmă cu trei zile de Feli pe contul de Instagram, împreună cu un mesaj plin de căldură pentru domnul Meteș, învățătorul ei.
Cântăreața își amintește cu nostalgie cum fiecare zi în clasă începea cu o rugăciune și cât de mult îl iubeau copiii pe domnul învățător. La rândul său, dascălul mărturisește râzând că încă de pe atunci „avea aere de vedetă”.
„Domnul meu învățător habar nu are ( și de emoții nici nu i-am spus ) că el e figura mea paternă caldă și plină de iubire. Ceva ce acasă, mică fiind, aș fi vrut să simt mai puternic de la tatăl meu. Un tată care m-a iubit mult… dar mut.
Viața asta chiar îi o surpriză!
M-am revăzut cu domnul Meteș după 27 de ani. Tot așa cald, tot așa bun. De aia l-am iubit noi toți copiii!
Dumnezeu e fain și sigur ne iubește așa de mult! Ne face uneori câte o bucurie-trezire care să ne arate câte bucurii mici da’ mari trăim.. dacă într-adevăr ni le dorim.
Cu rugăciunea din video ne începeam zilele de școală. Nu începeau orele până nu ne rugam. Asta e rugăciunea copilăriei mele.
După o zi plină de emoții și lacrimi, uite cum, fără să știe, domnul meu învățător mă întoarce la rădăcini.
Așa cum i-am promis Norei Luna, o să mergem mai des la Sebeș. Că și acolo îi ACASĂ.
Chiar PRIMA casă”, a scris Feli pe Instagram.
După o pauză de un an, cântăreața Feli Donose a revenit de curând pe scenă cu o nouă piesă, intitulată „Ne iubim”. Artista a făcut o pauză în cariera sa muzicală în anul precedent, preferând să se dedice pe deplin fiicei sale. Îndrumată de producătorii săi și de către mentorul său, Smiley, artista a decis să revină în forță, în acest an.
La doar două săptămâni de la lansare, melodia a strâns deja aproape 400.000 de vizualizări pe platforma YouTube, cucerind inimile fanilor cu ritmul său îmbietor și versurile pline de sensibilitate.
Sebeșeni
Un tânăr frizer, originar din Sebeș, a tuns gratuit copiii de la două orfelinate din Sibiu
Alex Fulea, un tânăr frizer originar din Sebeș, alături de colegii săi, au tuns mai mulți copilași de la două orfelinate din Sibiu. Gestul nu s-a oprit aici, strângând cu ajutorul cliențiilor mai multe haine, jucării și dulciuri.
O echipă formată din șapte frizeri, de la barbershop-ul Men’s Crib din Sibiu, au făcut o surpriză frumoasă pentru copilașii de la două orfelinate. Aceștia i-au tuns și au strâns mai multe haine, jucării și dulciuri.
„Facem aceste gesturi deoarece considerăm ca toți ar trebuii să fim mai buni, să dăm mână de la mână și să ajutăm de câte ori avem ocazia. Sunt gesturi mici, lucruri care pentru noi înseamnă atât de puțin dar pentru unii oameni înseamnă atât de mult. Ne simțit foarte bine să știm că de acum înainte de Paște putem să le aducem o bucurie copiilor”, a povestit Alex Fulea.
Nu este primul gest de acest fel al echipei, aceștia făcând același lucru și pentru seniorii de la azilul de bătrâni din Sibiu numit „Prietenii Seniorilor.”
Barbershop-ul este situat în Sibiu și este condus de către frizerul Adrian Susan.
Sebeșeni
Un tânăr antrepenor din Sebeș participă la SERP Conf 2024, cel mai mare eveniment de SEO din Europa Centrala si de Est
Iulian Ghișoiu, un tânăr din Sebeș, pasionat de SEO, fondator și general manager al TargetWeb, una dintre cele mai puternice agenții de Search Engine Optimization (SEO) din România, responsabilă de propulsarea pe primele locuri în lista de rezultate oferite de un motor de căutare, la cuvintele cheie, participă la cel mai important eveniment de profil din acest an din Europa Centrală și de Est.
Într-o postare pe facebook, Ghișoiu a sintetizat principalele discuții și preocupări ale specialiștilor SEO aflați la conferință:
„Particip la SERP Conf. , cel mai mare eveniment de SEO din Europa Centrala si de Est din acest an. Am avut onoarea de a discuta cu cativa dintre cei mai buni speakeri de SEO la nivel mondial, și să asist la prezentarile lor.
Am extras cateva idei de la cativa speakeri, în prima zi a evenimentului:
Jano Alderson:
– Cea mai ieftină și eficientă metodă de a crește securitatea, eficienta și viteza de incarcare a unui site este de a folosi Cloudflare. Insa cu grija si multe teste inainte.
– Edge Images / plugin de Wp, ajuta la cresterea vitezei de încărcare a unui site
Patrick Stox (Ahrefs ) a prezentat statistici si recomandari:
– Nu fă nofollow la paginile interne.
– Fă Nofollow la toate link-urile externe sau interne de pe paginile UGC
– Metadescription lipseste sau este gol la 72.93% dintre pagini ( analiza la peste 1000000 de site-uri )
– Google rescrie titlurile la 33.4% din site-uri
– Text size este super important
– Textul de la alt este considerat ca orice text de pe pagina
– Google a indexat 130 trilioane de pagini web, adica 0.007% din toate paginile existente pe Internet.
Dixon Jones (inLinks) , una dintre legendele SEO la nivel mondial, a avut o prezentare fantastica.
– Puterea ChatGPT variaza in functie de cine il foloseste si cu ce scop
– Nu conteaza prompt-ul, conținutul bazat pe dorinta utilizatorilor va dainui.
In discutia pe care am avut-o cu el, am discutat despre un parteneriat si m-am bucurat foarte mult sa il cunosc si personal.
Alexandra Tachalova ( Digital Olympus):
– Sa ai un brand puternic, este cel mai important factor de clasare in Google.
– Obtine link-uri de la site-uri cat mai relevante business-ului tau
– Cele mai bune link-uri sunt cele care ofera o valoare utilizatorului
– Gandeste-te de doua ori inainte sa pui pe pauza activitatea de link building ( pentru ca iti poate une in cap site-ul dupa un timp )
– Noul rol al unui expert in link building ar trebui sa fie de expert in brand building” a scris Iulian Ghișoiu pe pagina de faacebook.
-
Actualitateacum 3 săptămâni
MESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2024. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
-
Actualitateacum 3 săptămâni
Sfinții Mihail și Gavril 2024: Cui trebuie să îi spui „La mulţi ani” în această zi | sebesinfo.ro
-
Actualitateacum 4 săptămâni
Nou spațiu comercial, cu o suprafață de peste 8.000 de mp, construit la Sebeș. Va găzdui magazine cu articole de îmbrăcăminte, uz caznic și electrocasnice
-
Actualitateacum 3 săptămâni
Intervenție a pompierilor militari din Sebeș pe strada Macului, după ce trei locuințe au fost cuprinse de flăcări
-
Sportacum 4 săptămâni
Tenismena Maria Șandru (Tenis Club Sebeș) a reprezentat România la prestigiosul Masters al Juniorilor de la Monte Carlo
-
Știri din zonăacum 4 săptămâni
Tânăr de 32 de ani din Șugag, condamnat la închisoare pentru trafic de migranți, reținut de polițiștii din Sebeș
-
Administrațieacum 4 săptămâni
Dorin Albu (PNL) reales viceprimar al Municipiului Sebeș
-
Economieacum 4 săptămâni
Locuri de muncă disponibile în Municipiul SEBEȘ, la data de 29 octombrie 2024