Știri din zonă
Șofer din Șpring depistat de polițiștii rutieri din Sebeș conducând băut pe strada Principală din Draşov
Ieri, 24 aprilie 2016, în jurul orelor 18.50, poliţiştii Secţiei 7 Poliţie Rurală Sebeş au oprit pentru control, pe strada Principală din localitatea Draşov, un autoturism condus de B.I., de 42 de ani, din comuna Şpring , judeţul Alba.
În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0.47 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spitalul din Sebeş unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
FOTO: ARHIVĂ
Știri din zonă
Părintele Constantin Martin, preot al parohiei Cărpiniș între 1982 și 2016, a trecut la cele veșnice
Părintele Constantin Martin, preot al parohiei Cărpiniș, protopopiatul Sebeș, în perioada 1982-2016, a trecut la cele veșnice în seara zilei de marți, 26 noiembrie 2024.
Slujba de înmormântare a vrednicului de pomenire părinte Constantin Martin va fi oficiată vineri, 29 noiembrie 2024, începând cu ora 12.00, la biserica „Adormirea Maicii Domnului” din parohia Cărpiniș.
Părintele Constantin Martin s-a născut pe 29 mai 1951 în satul Cărpiniș, comuna Gârbova, județul Alba, din părinții dreptcredincioși Nicolae și Maria Martin. A crescut într-o familie evlavioasă alături de fratele Miron Augustin (trecut la Domnul), unde a primit cele mai alese valori morale creștine. Clasele I-VIII le urmează la Școala Gimnazială Cărpiniș, apoi urmează cursurile Liceului „Ioan Lupaș” din Săliște, jud. Sibiu.
În perioada 1971-1972 satisface stagiul militar de 18 luni la Focșani, apoi predă Istorie și Geografie la Școala Gimnazială din Cărpiniș.
Atras de slujirea preoțească, se înscrie la Institutul Teologic Ortodox din Sibiu. În perioada studenției este marcat de marii dascăli de teologie de la Sibiu, în mod deosebit fiind apropiat de pr. prof. Teodor Bodogae, care îi și coordonează teza de licență la catedra de Bizantinologie (1977). În același an, se căsătorește cu tânăra Doina Teodorescu din Săliște, căsătoria lor fiind binecuvântată cu doi copii: Constantin și Anda Maria.
În toamna aceluiași an, la sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, este hirotonit diacon, iar în ziua prăznuirii Sfântului Cuvios Dimitrie Basarabov este hirotonit preot de către Episcopul Emilian Birdaș, pe seama parohei Teleac, comuna Gornești, jud. Mureș. Aici duce o muncă asiduă pe două planuri. În plan administrativ, coordonează lucrările de renovare a bisericii parohiale, iar în plan duhovnicesc ține aprinsă flacăra credinței ortodoxe într-o comunitate de confesiune majoritar greco-catolică, satul natal al Cardinalului Alexandru Todea. Activitatea pastorală a părintelui Constantin dă roade, în perioada pastorației sale mulți creștini greoco-catolici întorcându-se în sânul Bisericii Ortodoxe. Pentru toate acestea, Chiriarhul locului îi acordă rangul de sachelar cu prilejul resfințirii bisericii parohiale.
În anul 1982, se transferă la parohia Cărpiniș, protopopiatul Sebeș, unde alături de consătenii și enoriașii săi întreprinde lucrări de reparație la acoperișul și exteriorul bisericii parohiale. Slujește vreme de 32 de ani în parohia Cărpiniș, până la 1 august 2016, când se pensionează. Slujește mai departe ca preot îmbisericit alături de noul preot paroh, cu aceeași râvnă și evlavie. Perioada slujirii de la Cărpiniș este umbrită de două drame, una familială – prin decesul prematur al fiului Constantin (2010) – și cealaltă comunitară, asistând la depopularea masivă a satului natal.
În anul 2020 se îmbolnăvește grav, fiind operat la Spitalul din Cluj-Napoca, dar după perioada de recuparare își reia activitatea în gospodărie, găsindu-și liniștea în munca din grădină. Din vara anului 2024, starea de sănătate a părintelui se deteriorează din nou, necesitând îngrijire medicală atentă, pe care o primește la Spitalul Municipal Sebeș. Părintele Constantin Martin trece la Domnul în sera zilei de 26 noiembrie 2024, acasă, la Cărpiniș, fiind îngrijit cu devotament de către doamna preoteasă Doina și fiica Anda Maria. Slujba înmormântării va fi oficiată la biserica din Cărpiniș vineri, 29 noiembrie, începând cu ora 12.00.
Veșnica lui pomenire din neam în neam!
Știri din zonă
Vineri, 29 noiembrie: Deschiderea oficială a sezonului de schi 2024-2025 la Domeniul Schiabil Șureanu
Momentul mult așteptat pentru iubitorii sporturilor de iarnă a sosit. Sezonul de schi se deschide vineri, 29 noiembrie 2024 la Domeniul Schiabil Șureanu.
Ninsorile abundente din ultima perioadă au dus la formarea unui strat de zăpadă care măsoară un metru, iar reprezentanții domeniului anunțau începerea pregătirilor pârtiilor pentru sezonul 2024-2025.
• Listă tarife Ski Pass 2024/2025
Skipass Adulți Copii
1 zi 180 lei 150 lei
3 zile 500 lei 400 lei
6 zile 900 lei 700 lei
10 puncte 100 lei 100 lei
20 puncte 180 lei 180 lei
50 puncte 430 lei 430 lei
100 puncte 800 lei 800 lei
• Starea Drumului
Drumul a fost reabilitat și îndreptat. La ora actuală drumul este liber și se prezintă în condiții bune.
Stațiunea montană oferă
– 11 pârtii cu lungimi între 300m – 2050m
– 14 km de pârtii
– Atât pârtii albastre, cât și roșii sau negre
Domeniul Schiabil “Poarta Raiului” din Munții Șureanu a fost inaugurat în anul 2009. Datorită amplasării și a altitudinii mari la care se găsește, veți descoperi aici, una dintre zonele cu cea mai lungă durată de schi din cursul unui an.
Știri din zonă
Accident rutier grav, cu două victime, pe DN 7 la Vințu de Jos
Pompierii militari din Sebeș intervin pe DN 7, la Vințu de Jos, pentru descarcerarea a două persoane, dintre care una în stare de inconștiență.
„Sectia de pompieri Sebes intervine pentru acordarea primului ajutor medical și descarcerare la un accident rutier produs pe DN 7, pe raza loc. Vințu de Jos. Din informatiile preliminare in accident ar fi implicate 1 autocamion și 1 autoplatformă, posibil 2 persoane încarcerate din care una în stare de inconștiență. Forțe alocate: 1 x ASAS, 1 x Descarcerare Grea, 1 x EPA, 1 x SMURD TIM si 1 x ambulanță SAJ”, a transmis ISU Alba.
UPDATE 1: „Traficul rutier este blocat în zona Gării Vințu de Jos, pe DN 7, din cauza unui accident rutier, în care sunt implicate o autoutilitară și un autocamion. Din primele date, două persoane ar fi suferit leziuni corporale. Cercetarea la fața locului este în desfășurare”, a transmis IPJ Alba.
UPDATE 2: „Persoana încarcerată a fost extrasa de catre pompierii militari si predata echipajului medical pentru evaluare și transportul acesteia la spital”, a mai transmis ISU Alba.
-
Actualitateacum 3 săptămâni
MESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2024. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
-
Actualitateacum 3 săptămâni
Sfinții Mihail și Gavril 2024: Cui trebuie să îi spui „La mulţi ani” în această zi | sebesinfo.ro
-
Actualitateacum 4 săptămâni
Nou spațiu comercial, cu o suprafață de peste 8.000 de mp, construit la Sebeș. Va găzdui magazine cu articole de îmbrăcăminte, uz caznic și electrocasnice
-
Actualitateacum 3 săptămâni
Intervenție a pompierilor militari din Sebeș pe strada Macului, după ce trei locuințe au fost cuprinse de flăcări
-
Știri din zonăacum 4 săptămâni
Tânăr de 32 de ani din Șugag, condamnat la închisoare pentru trafic de migranți, reținut de polițiștii din Sebeș
-
Administrațieacum 4 săptămâni
Dorin Albu (PNL) reales viceprimar al Municipiului Sebeș
-
Economieacum 3 săptămâni
Locuri de muncă disponibile în Municipiul SEBEȘ, la data de 5 noiembrie 2024
-
Economieacum 4 săptămâni
Locuri de muncă disponibile în Municipiul SEBEȘ, la data de 29 octombrie 2024