Știri din zonă
Străzile din comuna Pianu vor fi modernizate prin programul Anghel Saligny
În cursul zilei de astăzi, 28 noiembrie 2022, a fost semnat contractul de finanțare, „Modernizare străzi în comuna Pianu, județul Alba”, derulat prin Programul de finanțare, „Anghel Saligny”, în valoare de 3.949.835,13 lei.
Aproape 5.000 de proiecte depuse de comunele și orașele din România prin programul „Anghel Saligny” au fost aprobate.
Anghel Saligny, este, în esență, fostul Program Național de Dezvoltare Locală (PNDL). Poate cea mai importantă diferență dintre cele două este suma medie pe care comunele și orașele o vor încasa pentru proiectele aprobate.
Aceasta a crescut semnificativ, ajungând la 9 milioane de lei pentru comune, 7 milioane de lei în municipii, 9-10 milioane de lei pentru orașe, iar în cazul consiliilor județene la peste 30 de milioane de lei.
Comparativ, primarii din comune și orașe care au primit bani prin PNDL au gestionat proiecte cu o valoarea medie de aproximativ 2-3 milioane de lei, iar consiliile județene de 10 milioane de lei.

Știri din zonă
Consiliul Județean Alba înfințează un adăport pentru câinii fără stăpân, la Câlnic
Consiliul Județean Alba vine în ajutorul primăriilor din județ, prin înființarea, la Câlnic, a primului adăpost de câini fără stăpân, care va deservi Unitățile Administrativ Teritoriale din Alba.

Un prim pas a fost făcut luni, 7 aprilie 2025, în ședința Consiliului Județean Alba, prin aprobarea încuviințării cererii adresate Consiliului Local al Comunei Câlnic pentru transmiterea imobilului – teren (5000mp), din domeniul public al Comunei Câlnic și din administrarea Consiliului Local al Comunei Câlnic, în domeniul public al Județului Alba și în administrarea Consiliului Județean Alba, în vederea construirii adăpostului de câini fără stăpân.
Adăpostul de câini, cu o capacitate maximă de 200 de locuri, va fi construit din bugetul local al Consiliului Județean Alba. Adițional, se vor crea spații pentru preluarea animalelor de talie mare, medie și mică, care au fost supuse la rele tratamente și au fost confiscate de către Poliția Animalelor, obligația de găzduire a acestor animale revenind Consiliului Județean Alba.
Pentru operaționalizarea adăpostului de animale se va constitui o Asociație de Dezvoltare Intracomunitară (ADI), iar până în acest moment 69 de UAT-uri de pe raza județului Alba și-au exprimat acordul de principiu. Urmează constituirea legala a ADI-ului, prin Hotărâri ale Consiliului Județan și UAT-urilor membre, elaborarea studiului de fezabilitate, a proiectului tehnic și execuția propriu zisă a adăpostului de câini de la Câlnic.
„Deși Consiliul Județean Alba nu are obligatii legale în gestionarea câinilor fără stăpân, acestea fiind în sarcina UAT-urilor, am înțeles nevoia și necesitatea creării acestui adăpost. Este un nou pas spre creșterea calității vieții în județ, prin asigurarea siguranței locuitorilor din Alba, dar și a animalelor fără stăpân sau celor supuse unor rele tratamente”, a precizat George Rotar, vicepreședinte al Consiliului Județean Alba.