Actualitate
SUSPECTUL în cazul oribilei crime de la Răhău, arestat preventiv pentru 30 de zile
Procurorul criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba a dispus, la data de 19 aprilie 2021, punerea în mișcare a acțiunii penale faţă de un inculpat în vârstă de 36 de ani, pentru săvârşirea infracţiunilor de omor, tentativă la omor şi violare de domiciliu.
În fapt, s-a reţinut că, în noaptea de 18/19.04.2021, în jurul orei 04.00, inculpatul a pătruns fără drept în locuinţa victimelor din municipiul Sebeş, sat Răhău, jud. Alba şi le-a aplicat acestora mai multe lovituri cu un cuţit, în zone vitale ale corpului. În urma agresiunilor fizice, a survenit decesul unei victime de gen masculin în vârstă de 22 de ani şi rănirea celeilalte victime, de gen feminin, în vârstă de 21 de ani. Aceasta din urmă a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, starea sa de sănătate fiind stabilă.
Presupusul autor a fugit de la locul faptelor, fiind identificat ulterior de către organele de poliţie, în apropierea unei păduri din lovalitate.
Procurorul a dispus luarea măsurii preventive a reţinerii faţă de acesta, iar la data de 20.04.2021, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Alba a admis propunerea de luare a măsurii arestării preventive pe o durată de 30 de zile faţă de inculpat.
Investigaţiile au fost efectuate cu sprijinul lucrătorilor de poliție din cadrul I.P.J. Alba – Serviciul Investigaţii Criminale şi Serviciul Criminalistic, Poliţia Municipiului Sebeş.
Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal, reglementată de Codul de procedură penală, necesară în vederea propunerii unor măsuri preventive, activitate care nu poate, sub nici o formă, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Actualitate
Marți, 8 aprilie 2025, Sebeșul găzduiește cea de-a II-a ediție a Festivalului Județean „Amare Rroma”
Tinerii etnici rromi, coordonați de prof. Petre Căian, au pregătit pentru această ocazie o serie de momente artistice, care includ o scenetă amuzantă, muzică și dans, precum și o paradă a portului țigănesc. Invitați speciali vor fi tinerii de la Cugir, care activează în Fanfara „Transilvania Junior”.
Culoarea evenimentului va fi dată de o expoziție de artă fotografică ilustrând tradițiile și istoria rromilor și o expoziție de costume. Organizatorii au pregătit o serie de surprize pentru toți cei 60 de elevi și tineri care si-au anunțat participarea la acest festival inedit.
Vă invităm, și în acest an, să le fim alături și să ne bucurăm de frumusețea tradițiilor comunității rrome din Sebeș!