Actualitate
Tânăr de 20 de ani din Sebeș reținut de polițiști, după ce a sustras cardul unui coleg de serviciu și ar fi retras suma de 400 de lei
Ieri, 28 februarie 2019, poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Sebeş au luat măsura reţinerii, pentru o perioadă de 24 de ore, faţă de un tânăr de 20 de ani, din Municipiul Sebeş, bănuit de săvârşirea infracțiunilor de furt şi efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos.
În sarcina acestuia s-a reţinut faptul că, la data de 14 februarie 2019, ar fi profitat de neatenţia unui coleg de serviciu şi i-ar fi sustras acestuia cardul de salariu. Ulterior, ar fi reuşit să retragă, din contul victimei, suma de 400 de lei pe care a jucat-o la aparatele mecanice dintr-o sală de jocuri din municipiul Sebeş.
Urmează ca, în cursul zilei de azi, 1 martie, tânărul să fie prezentat procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sebeş, pentru dispunerea măsurilor legale.
Cercetările sunt continuate.
FOTO: ARHIVĂ

Actualitate
Număr semnificativ de participanți, la cea de-a XV-a ediție a „Marșului pentru Viață” organizat în Protopopiatul Ortoxox Sebeș
În Protopopiatul Ortodox Sebeș, Marșul pentru Viață 2025 s-a desfășurat în cele două orașe de pe raza protoieriei, Sebeș și Cugir, reunind un număr semnificativ de participanți care și-au manifestat susținerea față de sacralitatea vieții și dreptul fiecărui om de a se naște și a fi protejat.
În Municipiul Sebeș, evenimentul a avut loc marți, 25 martie, de Praznicul Bunei Vestiri, începând cu ora 13.00. Manifestarea a fost coordonată de către părintele protopop Ionel Arsu, iar punctul de întâlnire a fost Parcul Primăriei. Aici, preacucernicia sa a citit mesajul Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Irineu, iar reprezentanți ai autorităților locale și ai diferitelor denominațiuni creștine din oraș au luat cuvântul, subliniind importanța respectului pentru viață și a sprijinului pentru femeile aflate în criză de sarcină.
Un moment deosebit al evenimentului a fost reprezentat de premierea câștigătorilor concursului de eseuri „Fiecare om contează”, un demers prin care tinerii au evidențiat, prin mărturia scrisă, importanța dreptului la viață. După acest moment, participanții s-au deplasat către troița din fața Centrului Cultural, unde au fost aprinse lumânări în memoria copiilor nenăscuți. Marșul a adunat aproximativ 250 de persoane, respectiv preoți, credincioși și profesori de Religie, alături de alți profesori și elevi care au înălțat rugăciuni și au intonat cântece specifice acestui moment de reflecție și reculegere.
În orașul Cugir, Marșul pentru Viață a avut loc sâmbătă, 29 martie, și a fost coordonat de părintele Ioan Cândea. La eveniment a fost prezent și părintele Nicolae Tănase, unul dintre inițiatorii mișcării pro-viață din România. Peste 200 de persoane, respectiv preoți însoțiți de credincioși, profesori de Religie și elevi, s-au alăturat acestei manifestări dedicate vieții. Evenimentul a fost marcat de momente artistice emoționante oferite de două grupuri de copii care au interpretat cântări specifice și au recitat poezii cu tematică pro-viață. Prezența tinerilor și entuziasmul lor au adus un plus de speranță și convingere că mesajul respectului pentru viață va continua să fie promovat în rândul generațiilor viitoare.
Pr. Sergiu Maxim
Secretar Protopopiatul Ortodox Sebeș