Rămâi conectat

Știri din zonă

Tânăr de 25 de ani cercetat de polițiștii din Sebeș, după ce a condus băut și a provocat un accident rutier la Loman

sebesinfo.ro

Publicat

în

Ieri, 11 noiembrie 2018, în jurul orei 19.13, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Sebeş au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier soldat cu pagube materiale in comuna Săsciori, sat Loman, judeţul Alba.

În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat faptul că un tânăr de 25 de ani, în timp ce conducea autoturismul pe Drumul Comunal 51 in localitatea Loman, din direcția de mers Săsciori – Loman, in dreptul unui imobil, a acroșat un alt autoturism, care se afla staționat pe partea dreapta, in afara parții carosabile, provocând avarii ambelor autoturisme.

De asemenea, tot în urma verificărilor, poliţiştii au constat şi faptul că tânărul era sub influenţa băuturilor alcoolice, valoarea indicată de aparatul etilotest fiind de 1,20 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substanțe.

FOTO: ARHIVĂ

 


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Sebeș Info și pe GOOGLE NEWS


Publicitate
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Știri din zonă

Bărbat de 73 de ani din Săsciori reținut de polițiștii din Sebeș, după ce a încălcat ordinul de protecție și a condus un autoturism fără a avea permis

sebesinfo.ro

Publicat

în

Luni, 7 aprilie 2025, polițiștii Secției 7 de Poliție Rurală Sebeș au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat de 73 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

În după-amiaza zilei de 7 aprilie 2025, polițiștii Secției 7 de Poliție Rurală Sebeș au fost sesizați de către o femeie de 67 de ani, din comuna Săsciori, județul Alba, cu privire la faptul că soțul ei, în vârstă de 73 de ani, s-ar fi deplasat la domiciliu și i-ar fi adresat cuvinte jignitoare, precum și amenințări cu acte de violență, deși, la data de 3 aprilie 2025, instanța de judecată a dispus emiterea unui ordin de protecție, pe o perioadă de 2 luni, prin care bărbatului i s-a interzis apropierea față de soția sa, la o distanță de 50 de metri.

În aceeași zi, polițiștii au oprit, pentru control, autoturismul condus de bărbatul de 73 de ani, pe raza localității Săsciori, iar din verificările efectuate, a reieșit că bărbatului i-a fost retras permisul de conducere din motive medicale.

În cursul zilei de azi, 8 aprilie 2025, bărbatul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Sebeș, în vederea dispunerii măsurilor legale.

Cercetările sunt continuate.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Sebeș Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

sebesinfo, stiri sebes, informatii sebes