Știri din zonă
Tânăr de 27 de ani din comuna Gârbova reținut de polițiștii din Sebeș, după ce ar fi lovit un bărbat în curtea unei cunoștințe
Ieri, 13 iulie 2021, poliţiştii Secției 7 Poliție Rurală Sebeș au luat măsura reţinerii, pentru 24 de ore, faţă de un tânăr, de 27 de ani, din comuna Gârbova, care este cercetat sub aspectul săvârşirii infracțiunii de lovirea sau alte violențe.
În sarcina acestuia s-a reținut faptul că, în seara zilei de 13 iulie, l-ar fi agresat pe un bărbat, de 45 de ani, din comuna Roșia Montană, în timp ce se aflau la locuința unei rude de-a victimei, în comuna Gârbova.
În urma incidentului, bărbatul de 45 de ani a suferit leziuni în zona feței și a fost transportată la spital.
În cursul zilei de azi, 14 iulie, bărbatul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Sebeș, pentru dispunerea măsurilor legale.
FOTO: ARHIVĂ

Știri din zonă
Bărbat de 39 de ani din Doștat reținut de polițiștii din Sebeș, după ce și-a agresat fizic soția
Sâmbătă, 5 aprilie 2025, polițiștii Secției 7 de Poliție Rurală Sebeș au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat de 39 de ani, din localitatea Doștat, bănuit de săvârșirea infracțiunii de violență în familie.
Din verificările efectuate de către polițiști, a reieșit că, în cursul zilei de 5 aprilie 2025, în timp ce se afla la locuința de domiciliu, pe fondul unor discuții purtate în contradictoriu, bărbatul ar fi agresat-o fizic pe soția sa, în vârstă de 36 de ani, din localitatea Doștat.
Polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu, pe o perioadă de 5 zile, față de bărbatul de 39 de ani.
În cursul zilei de azi, 6 aprilie 2025, bărbatul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Sebeș, în vederea dispunerii măsurilor legale.