Actualitate
Târgul de Crăciun, o tradiție a Liceului German Sebeș
Ca în fiecare an, Liceul German Sebeș a organizat, în preajma sărbătorilor de iarnă, tradiționalul târg de Crăciun (una dintre cele mai importante acțiuni desfășurate de această unitate de învățământ). Pentru anul 2024, târgul de Crăciun a fost organizat în data de 19 decembrie 2024, în parcarea din fața Bisericii Evanghelice Sebeș.
Târgul de Crăciun a fost pregătit de elevii și profesorii Liceului German Sebeș în cadrul unor activități educative informale, care au presupus crearea unor decorațiuni de sărbători, coacerea tradiționalelor turte dulci și pregătirea altor bunătăți pentru clienții și vizitatorii târgului.
Prin astfel de activități, elevii Liceului German Sebeș își dezvoltă spiritul creativ, îndemânarea, dar mai ales competențele antreprenoriale (la finalul pregătirilor, aceștia devenind și vânzători ai produselor create). Ca în fiecare an, sumele colectate din comercializarea produselor create vor fi întrebuințate pentru nevoile fiecărei clase în parte (acțiuni de socializare, excursii, drumeții, vizite documentare etc.).
Miruna Maria Jurca

Actualitate
Pachete cu daruri de Paște, oferite de Club Rotary Sebeș unor familii aflate în dificultate
Ediția 2025 a Campeniei „Bucurie de Paște”, derulată de Club Rotary Sebeș și Interact Club Sebeș, a adus zâmbete și speranță în sufletele celor care aveau cea mai mare nevoie.
„Vă mulțumim!
Prin generozitatea și implicarea voastră, campania „Bucurie de Paște” a adus zâmbete și speranță în sufletele celor care aveau cea mai mare nevoie.
În Vinerea Mare, am distribuit pachetele pregătite cu grijă către familii aflate în dificultate din comunitatea noastră. Au fost momente pline de emoție, care ne-au reamintit cât de puternică este solidaritatea.
Mulțumim tuturor celor care au ales să se implice și să dăruiască din inimă, precum și Interact Club Sebeș, pentru sprijinul constant și dedicarea lor.
Vă dorim un Paște fericit, cu lumină, liniște și bucurie alături de cei dragi!”, au transmis reprezentanții Club Rotary Sebeș.