Politică
Telenovela vânzării terenului de la Petreşti continuă
• ”Consilierul Radu Cristian șantajează emoţional Consiliul Local Sebeș”
Am constatat cu surprindere cum consilierul PNL Radu Cristian îşi permite, cu o incredibilă nonşalanţă, să declare că eu şi unii colegi din Consiliul Local Sebeș ne opunem unei investiţii de 120 mil. de euro a firmei SCA care astfel va crea 100 de locuri de muncă, asta înainte de a aprobă vânzarea prin licitaţie publică deschisă a unui teren.
Atunci am crezut că, din dorinţa acestui personaj de a avea şi el o temă politică, încearcă să atragă atenţia asupra sa cu aşa zisele bunele lui intenţii de a încuraja investiţiile la nivelul municipiului Sebeş, dar azi concluzionez din declaraţiile lui că simpla speculaţie în asumarea unor aşa zise merite nu este singura intenţie sau cel puţin aşa se pare. Asta în condiţiile în care şi după ce s-a aprobat vânzarea cu menţionarea articolelor de lege care clarifică clar condiţiile legale privind terenul în cauză (articole de lege pentru stipularea cărora a votat tot consiliul şi prevederi care au fost discutate şi la întâlnirea avută cu o zi înaintea şedinţei), continua să facă afirmaţii care pun mari semne de întrebare privind imparţialitatea sa, citez:
”Pentru că în caietul de sarcini au fost introduse prevederi care spun că cel care câştigă licitaţia trebuie să respecte normele de urbanism prevăzute prin Planul Urbanistic Zonal. Ori PUZ-ul arată că destinaţia terenului respectiv este mixtă construcţii civile şi construcţii industriale. Asta în condiţiile în care cei de la Pehart Tec doresc doar construcţii industriale. Au fost amendamente introduse de unii consilieri cu scopul de a sabota acest proiect. Consilierii au votat aceste amendamente pentru că nu se specifică foarte clar ce înseamnă respectarea restricţiilor de urbanism. Aşa ne-am trezit că de fapt şi de drept prin modificarea caietului de sarcini s-a blocat tot proiectul”.
Afirmaţiile sunt foarte suspecte în situaţia în care condiţiile de care vorbeşte dl consilier sunt prevederi legale; sau dânsul nu doreşte să fie luată o hotărâre cu respectarea tuturor prevederilor legale? Şi dacă un articol de lege nu trebuie aplicat conform dorinţelor dlui consilier, de ce a fost avizata de secretarul CL şi de Prefectură? Dacă nu a fost legal, de ce reprezentantul Pehart Tec a declarat că trebuie clarificată situaţia urbanistică înainte de licitaţie acesta fiind motivul pentru care de fapt nu s-au prezentat la nici unul din cele trei termene, recomandare făcută de o casă de avocatură care reprezintă pe cei ce doresc să achiziţioneze acţiunile Pehart Tec.
Dl consilier este într-o eroare şi mai mare deoarece declară că “destinaţia terenului respectiv este mixtă”, dar în realitate vorbim de două parcele: una cu destinaţie zona industrială şi una cu destinaţie de zona rezidenţială; sau oare doreşte astfel să inducă lumea în eroare prezentând în fals situaţia?
Interesantă nemulţumirea şi declaraţiile acestui consilier în condiţiile în care el a făcut parte şi din comisia de licitaţie!? Mai are tupeul să declare că eu sabotez acest proiect – să înţeleg că nu trebuie aplicată legea decât selectiv?
Curios că tot Radu Cristian este cel care, la întrebarea dacă proiectul rămâne blocat, declară următoarele : “Nici vorbă. Există o solicitare a Pehart Tec care se oferă să plătească pentru modificarea PUZ-lui existent , astfel încât zona să fie exclusiv industrială . În cazul în care nu se ajunge la un consens în consiliu voi iniţia eu un proiect de hotărâre pentru actualizare PUZ-lui . Voi face tot ce îmi stă în putinţă pentru că aceste teren de 3, 6 hectare , să fie scos la licitaţie şi acolo să se dezvolte o investiţie serioasă. Dacă Zewa nu vine la Sebeş, Pehart Tec, care deţine actuala fabrică de hârtie îşi va muta liniile la Dej“.
Din declaraţia de mai sus dl consilier recunoaşte că trebuia rezolvată problema de urbanism înainte de scoaterea la licitaţie. Iată că îmi dă dreptate, dar în continuare declară şi cine trebuie să fie câştigătorul licitaţiei pentru că altfel cineva se mută.
E trist ca în România de azi am ajuns să fim ameninţaţi şi şantajaţi emoţional pentru a acorda un vot după bunul plac a unora care vor să aplice în cazul acestei vânzări doar anumite prevederi legislative şi altele nu. Mai mult s-a ajuns la strângerea de semnături de la diverse persoane, care nu au toate informaţiile privind această vânzare, pentru a crea o presiune şi mai mare asupra consiliului local care trebuie, după cum declară unii, să vândă acest teren la o anumită societate, eu nu cred că cei care au semnat doresc vânzarea terenului fără a fi respectată întreaga legislaţie.
Să înţeleg că în Sebeş nu se aplica Legea construcţiilor nr. 50 din 1991, republicata în Monitorul Oficial 933 din 2004, actualizata în 2011, sau se aplică selectiv?
Dl consilier declară că investiţiile vor fi de 120 milioane de euro şi se vor crea 100 de noi locuri de muncă pe acest teren dar curios că reprezentantul suedezilor de la SCA în şedinţa de consiliu declară că ei nu au avansat nici o valoare a investiţiei, nici o perioadă de timp în realizarea ei şi nici o cifră cu numărul de locuri de muncă nou create, atunci întrebarea care se pune ce şi cu cine discuta acest domn consilier şi oare care este scopul acestor dezinformări sau ce informaţii are?
Să vedem ce proiecte se vor mai depune şi cine le va semna în continuare? După declaraţii ar trebui să iniţieze dl consilier Radu Cristian o actualizare a PUZ-lui sau nu se mai ţine de cuvânt?
Şi uite aşa din circ în circ nu se face nimic şi aceasta pentru că aparatul primarului nu doreşte să facă acest PUZ şi astfel blochează faza următoare .
Dorin NISTOR,
consilier local PDL Sebeș
Politică
(P) PSD Alba susține crescătorii de animale pentru redeschiderea târgurilor. Primul târg cu animale a avut loc la Săsciori
Echipa PSD Alba susține crescătorii de animale pentru redeschiderea târgurilor, închise de conducerea Autorității Naționale Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, instituție condusă de un președinte impus de PNL.
După câteva luni în care târgurile și alte evenimente cu animale au fost interzise, echipa PSD Alba a venit în sprijinul crescătorilor de animale din județ și a inițiat o serie de demersuri pentru redeschiderea târgurilor. Primul târg la care s-a permis expunerea animalelor a fost duminică la Săsciori.
„Am răspuns solicitărilor primite de la crescătorii de animale și am inițiat mai multe demersuri pentru redeschiderea târgurilor de animale. Cu ajutorul colegului nostru vicepreședintele ANSVSA, social-democratul Ioan Oleleu, am reușit să deschidem, duminică, primul târg la care crescătorii au putut să își aducă animalele. Târgul de la Săsciori (satul Sebeșel) a adunat câteva mii de oameni ceea ce demonstrează că este nevoie să reluăm aceste evenimente tradiționale în întreg județul. Trebuie să revenim la normal din acest punct de vedere și să permitem reluarea, cu respectarea normelor sanitar veterinare, a unei activități din care trăiesc multe familii din satele românești. Am spus mereu că trebuie să trecem de la povesti liberale, la fapte social-democrate. Liberalii s-au plâns în presă și în declarații privind greutățile crescătorilor de animale, dar nu au făcut nimic concret. Eu și colegii mei am făcut demersuri serioase pentru ca evenimentele cu prezența animalelor, târguri sau expoziții, să poată fi organizate în continuare”, a spus Corneliu Mureșan, președintele PSD Alba și consilier județean.
La târgul cu animale de la Săsciori, alături de echipa PSD Alba, a participat și fostul ministru al Agriculturii, Petre Daea, care este inițiatorul multor măsuri de sprijin pentru fermieri și producătorii locali. PSD Alba susține redeschiderea tuturor târgurilor de animale din județul Alba cu respectarea măsurilor pentru prevenirea răspândirii îmbolnăvirilor la animale. De asemenea, PSD vrea ca satul românesc să prospere, să fie puternic, iar oamenii de aici să o ducă mai bine. În programul de guvernare al PSD, sunt prevăzute mai multe măsuri pentru pregătirea tinerilor fermieri și încurajarea lor să lucreze în agricultură. Astfel, PSD propune alocarea a 44 milioane de euro din PNRR pentru transformarea a 57 de licee agricole în școli de formare a viitorilor fermieri antreprenori și a salariaților calificați pentru activitățile economice din agricultură. De asemenea, în programul de guvernare al PSD este inclusă prima de angajare în agricultură: 1.000 de lei pe lună pentru angajații cu studii superioare în agricultură și în domeniile conexe, 750 de lei pe lună pentru cei cu studii medii și 500 de lei pentru cei fără studii.
De asemenea, 250 milioane de euro, din fonduri europene, sunt destinate pentru minimum 4.000 de tineri care doresc să devină fermieri și se instalează pentru prima oară în agricultură.
Guvernul condus de premierul PSD Marcel Ciolacu a alocat în acest an un buget istoric pentru agricultura românească: reprezentând peste 2% din Produsul Intern Brut.
Comandat de Partidul Social Democrat – Organizația Județeană Alba / Executat de UNIREA PRES SRL – portal online: https://www.sebesinfo.ro. Cod mandatar financiar coordonator: 11240017
Politică
(P) Continuăm demersurile pentru redeschiderea târgurilor de animale!
Echipa PSD Alba continuă lupta, alături de fermieri, pentru redeschiderea târgurilor de animale în județul Alba. Primul eveniment la care va fi permisă prezența animalelor, și care va fi organizat sub forma unei expoziții de animale, ar urma să aibă loc la mijlocul acestei luni, la Loman, zonă în care există multi crescatori de animale.
În ultima perioadă, în calitate de consilier județean, am purtat mai multe discuții cu vicepreședintele ANSVSA, social-democratul Ioan Oleleu, pentru redeschiderea târgurilor de animale, având în vedere importanța acestei activități pentru locuitorii din Alba, în special pentru cei din zona de munte și cea rurală. Îi mulțumesc, pe această cale, pentru sprijin!
Trebuie să revenim la normal din acest punct de vedere și să permitem reluarea unei activități din care trăiesc multe familii din satele românești. Acest lucru trebuie realizat cu respectarea măsurilor sanitar-veterinare si cu sprijinul ANSVSA, pentru a preveni răspândirea bolilor la animale.
Am spus mereu că trebuie să trecem de la povesti liberale, la fapte social-democrate. Liberalii s-au plâns în presă și în declarații privind greutățile crescătorilor de animale, dar nu au făcut nimic concret. Eu și colegii mei am făcut demersuri serioase pentru ca evenimentele cu prezența animalelor, târguri sau expoziții, să poată fi organizate în continuare.
PSD Alba susține redeschiderea târgurilor de animale cu respectarea tuturor măsurilor pentru prevenirea răspândirii îmbolnăvirilor la animale. Dacă voi primi încredere din partea cetățenilor din Alba, în calitate de senator, voi fi alături de fermieri și crescătorii de animale. Sectorul agricol are nevoie de sprijin guvernamental pentru a se putea dezvolta, iar PSD a înțeles mereu acest lucru și a alocat agriculturii cel mai mare buget din istorie în ultimul an.
Corneliu Mureșan,
Candidat la Senatul României
Comandat de Partidul Social Democrat – Organizația Județeană Alba / Executat de UNIREA PRES SRL – portal online: https://www.sebesinfo.ro. Cod mandatar financiar coordonator: 11240017
Politică
PSD Sebeș are un nou președinte și o nouă echipă de conducere
Luni, 5 august 2024, la Centrul Cultural „Lucian Blaga” din Sebeș, s-a desfășurat Conferința de alegeri a PSD Sebeș, eveniment la care au participat peste 250 de delegați. Cu această ocazie, a fost ales un nou Birou Politic, avându-l ca președinte pe Spătariu Vasile.
Noua echipă aleasă, promite să aducă o combinație de tinerețe și experiență, formând o echipă unită și performantă. „Vreau ca PSD Sebeș, de acum înainte să intre în orice competiție cu gândul să o câștige. Noi trebuie ca în viitor să fim mult mai pregătiți, mult mai bine organizați, mult mai incisivi din toate puncte de vedere și făcând aceste lucruri, cu siguranță împreună vom reuși!”, a transmis Vasile Spătariu pe pagina de Facebook.
„În noua structură de conducere, Vasile Spătariu are susținerea fostului președinte Radu Cristian și împreună vor continua să facă opoziție serioasă în Sebeș, luptând pentru drepturile cetățenilor din municipiu. Îi felicit pe colegii mei pentru maturitatea politică și le doresc mult succes!
Municipiul Sebeș a cunoscut o perioadă de dezvoltare importantă sub conducerea unei administrații social-democrate.
Cu sprijinul unui guvern condus de un premier al PSD, s-au pus bazele zonei industriale care cuprinde importante companii ce asigură locuri de muncă și contribuție la bugetul local. De asemenea, în timpul guvernării PSD, s-a început și finalizat construcția autostrăzii care a transformat Sebeșul într-un important pol de dezvoltare economică”, a scris Corneliu Mureșan pe pagina de Facebook.
-
Actualitateacum 3 săptămâni
MESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2024. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
-
Actualitateacum 3 săptămâni
Sfinții Mihail și Gavril 2024: Cui trebuie să îi spui „La mulţi ani” în această zi | sebesinfo.ro
-
Actualitateacum 4 săptămâni
Nou spațiu comercial, cu o suprafață de peste 8.000 de mp, construit la Sebeș. Va găzdui magazine cu articole de îmbrăcăminte, uz caznic și electrocasnice
-
Actualitateacum 3 săptămâni
Intervenție a pompierilor militari din Sebeș pe strada Macului, după ce trei locuințe au fost cuprinse de flăcări
-
Sportacum 4 săptămâni
Tenismena Maria Șandru (Tenis Club Sebeș) a reprezentat România la prestigiosul Masters al Juniorilor de la Monte Carlo
-
Știri din zonăacum 4 săptămâni
Tânăr de 32 de ani din Șugag, condamnat la închisoare pentru trafic de migranți, reținut de polițiștii din Sebeș
-
Administrațieacum 4 săptămâni
Dorin Albu (PNL) reales viceprimar al Municipiului Sebeș
-
Economieacum 3 săptămâni
Locuri de muncă disponibile în Municipiul SEBEȘ, la data de 5 noiembrie 2024