Actualitate
Trei noi cazuri de COVID-19 raportate astăzi, 28 august 2020, în Municipiul Sebeș și localitatea Petrești
Potrivit informațiilor furnizate de Grupul de Comunicare Strategică, astăzi, 28 august 2020, în județul Alba s-au înregistrat 20 noi cazuri de infectare cu COVID-19.
Unul dintre aceste cazuri a fost atribuit Municipiului Sebeș și două cazuri localității Petrești.
Cele 20 cazuri din județ, confirmate astăzi pozitiv cu COVID-19 provin din următoarele localități:
Alba Iulia – 9 cazuri
Aiud – 1 caz
Almașu Mare (Cib) – 1 caz
Blaj – 2 cazuri
Ighiu (Sard) – 1
Sebeș – 3 cazuri (Petrești – 2, Sebeș – 1)
Teiuș – 2 cazuri
Unirea – 1 caz
Ieri au fost preluctare 539 de teste la SJU și DSP Alba, astfel încât numărul total de teste prelucrate în județul Alba de la începerea pandemiei de COVID-19 a ajuns la 57.034.

Actualitate
Șofer de 35 de ani din Sebeș cercetat de polițiști, după ce a lovit o motocicletă pe o stradă din Blaj
Joi, 17 aprilie 2025, în jurul orei 11.55, polițiștii din Blaj au fost sesizați, prin 112, cu privire la faptul că, pe strada Simion Bărnuțiu din Municipiul Blaj, a avut loc un eveniment rutier.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au constatat că un bărbat de 35 de ani, din Municipiul Sebeș, în timp ce conducea un autoturism, ar fi efectuat manevra de întoarcere, nu s-ar fi asigurat corespunzător și a acroșat o motocicletă condusă de o tânără de 18 ani, din localitatea Șona, județul Alba.
În urma evenimentului rutier, tânăra de 18 ani a suferit leziuni corporale ușoare, fiind transportată la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.