Actualitate
Un bărbat a fost lovit de tren în Stația CFR Sebeș
Serviciul SMURD Sebeș a intervenit astăzi în jurul orei 17.30, la un accident produs în Stația CFR Sebeș.
Potrivit polițiștilor, victima este un bărbat de aproximativ 50 de ani care a decedat în urma rănilor suferite. Bărbatul nu a fost încă identificat iar martorii prezenți la fața locului susțin că acesta s-a aruncat în fața trenului. Echipa de cercetare deplasată la locul evenimentului efectuează cercetări pentru a se stabili cu exactitate dacă este vorba despre o sinucidere și care au fost motivele pentru care bărbatul a decis să recurgă la tragicul gest.
UPDATE: Potrivit informațiilor furnizate de reprezentantul IPJ Alba bărbatul era din Bârlad. A ajuns la Sebeș cu autocarul și a coborât spunând că i s-a făcut rău. Ulterior a ajuns în gară și s-a aruncat în fața trenului. Avea în buzunare o sumă relativ mare de bani (800 de euro și 80 de lei) și un bilet de călătorie spre Italia. Cercetările continuă.
FOTO: ARHIVĂ

Actualitate
Marți, 15 aprilie 2025: ISU Alba organizează DEZBATERE PUBLICĂ a Planului de urgență externă pentru amplasamentul SC Kronospan Trading Sebeș
ISU Alba a anunțat miercuri, 9 aprilie 2025, organizarea dezbaterii publice a Planului de urgență externă pentru amplasamentul SC Kronospan Trading Sebeș.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Unirea” al județului Alba anunță publicul interesat asupra faptului că, în conformitate cu prevederile art. 12 alin. (2) din Legea nr. 59/2016 privind controlul asupra pericolelor de accident major în care sunt implicate substanțe periculoase, precum și prevederile art. 18 și 19 din OMAI nr. 156/2017 pentru aprobarea Normelor metodologice privind elaborarea și testarea planurilor de urgență în caz de accidente majore în care sunt implicate substanțe periculoase, a fost elaborat documentul: Planul de urgență externă pentru amplasamentul SC KRONOSPAN TRADING SRL SEBEȘ, ediția 2025.
Documentul: Planul de urgență externă pentru amplasamentul SC KRONOSPAN TRADING SRL SEBEȘ, ediția 2025, poate fi consultat la sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Unirea” al județului Alba, situat în municipiul Alba Iulia, strada Alexandru Ioan Cuza nr. 10, în zilele de luni-vineri, între orele 8,00 – 16,00. De asemenea, precizăm faptul că și Primăria municipiului Sebeș, a fost informată asupra posibilității consultării documentului de către publicul interesat, prin adresa Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Unirea” al județului Alba nr. 1026662/13.03.2025.
Dezbaterea publică a documentului mai sus menționat, va avea loc la sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Unirea” al județului Alba, în data de 15.04.2025, începând cu ora 13.00.
Publicul interesat poate transmite în scris comentarii/opinii/observații privind documentul menționat, la Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Unirea” al județului Alba, până la data de 15.04.2025 (data dezbaterii publice).