Știri din zonă
Un TIR a luat foc pe Autostrada A1, între Sebeș și Orăștie
Incendiu pe Autostrada A1, între Sebeș și Orăștie, unde un TIR a fost cuprins de flăcări.
Potrivit martorilor, mai multe persoane au încercat să stingă flăcările cu extinctoare, dar fără succes. Din primele informații, nici o persoană nu este rănită, evenimentul soldându-se doar cu pagube materiale.
Garda de Intervenție Sebes intervine pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la cabina unui camion pe A1 km 316, sens Sebeș – Deva. Pompierii intervin cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă.
UPDATE: Potrivit Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române, în jurul orei 21.35, pe sensul către Orăștie al Autostrăzii A1 Sibiu – Deva, la kilometrul 316, în zona localității Pianu, a izbucnit un incendiu puternic la nivelul unui ansamblu de vehicule (transporta cutii de viteză), care se află pe banda de urgență.
Se acționează pentru lichidarea incendiului, traficul este restricționat în zonă, circulându-se deviat prin parcare. Evenimentul nu s-a soldat cu persoane rănite. Se estimează ca circulația rutieră să fie reluată, în condiții normale, în 30 de minute.
Polițiștii recomandă conducătorilor auto să manifeste prudenţă la volan, să se asigure şi să semnalizeze înainte de schimbarea direcţiei de deplasare și să crească distanţa de siguranţă între vehicule.

Știri din zonă
Bărbat de 39 de ani din Doștat reținut de polițiștii din Sebeș, după ce și-a agresat fizic soția
Sâmbătă, 5 aprilie 2025, polițiștii Secției 7 de Poliție Rurală Sebeș au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat de 39 de ani, din localitatea Doștat, bănuit de săvârșirea infracțiunii de violență în familie.
Din verificările efectuate de către polițiști, a reieșit că, în cursul zilei de 5 aprilie 2025, în timp ce se afla la locuința de domiciliu, pe fondul unor discuții purtate în contradictoriu, bărbatul ar fi agresat-o fizic pe soția sa, în vârstă de 36 de ani, din localitatea Doștat.
Polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu, pe o perioadă de 5 zile, față de bărbatul de 39 de ani.
În cursul zilei de azi, 6 aprilie 2025, bărbatul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Sebeș, în vederea dispunerii măsurilor legale.