Rămâi conectat

Actualitate

Unirea Principatelor Române sărbătorită în mod inedit la Sebeș

sebesinfo.ro

Publicat

în

Tradiția lecțiilor inedite de istorie prilejuite de evenimente importante a continuat la Centrul Cultural „Lucian Blaga” din Sebeș.

„Am dedicat un moment special zilei de 24 Ianuarie 1859, la care au participat numeroși elevi care studiază la școlile din Sebeș, demonstrând că sunt interesați de istorie și dornici să se implice în activitatea de pedagogie muzeală care le-a fost propusă prin intermediul invitatei noastre, dr. Ioana Ursu, muzeograf la Muzeul Național al Unirii Alba Iulia. Am discutat despre interacțiunile de pe scena politică europeană a mijlocului de secol XIX și modul în care evoluțiile din cadrul relațiilor internaționale au condus la Unirea Principatelor. În plus, a fost evidențiată importanța patrimoniului muzeal, prin discuții asupra unor piese din colecțiile Muzeului Național al Unirii din Alba Iulia, care se leagă de numele Elenei și al lui Alexandru Ioan Cuza, care au fost prezentate sub forma unui dialog interactiv cu asistența” transmit organizatorii.

Activitatea a fost un bun prilej pentru circa 200 de elevi din Sebeș de a participa la o lecție de istorie altfel, diferită de cea din sala de clasă, în care să afle informații noi referitoare la drumul parcurs de Principatele Române până la Unirea din 1859, despre modul în care aceasta s-a realizat și despre rolul muzeelor în păstrarea patrimoniului care ilustrează evenimentele importante din istorie sau viața unor personalități.

 La finalul întâlnirii, tinerii participanți, alături de primarul Municipiului Sebeș, Dorin Nistor, au refăcut simbolic Hora Unirii, pe platoul din fața Centrului Cultural „Lucian Blaga”.

Organizatori: Primăria Municipiului Sebeș, Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș și Muzeului Național al Unirii Alba Iulia.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Sebeș Info și pe GOOGLE NEWS


Publicitate
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Femeie de 53 de ani din Sebeș căutată de polițiști și familie, după ce a plecat de la domiciliu și nu s-a mai întors

sebesinfo.ro

Publicat

în

Polițiștii din Alba caută o femeie care a dispărut din Municipiul Sebeș. Persoanele care pot oferi informații sunt rugate să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție sau să sune la 112.

În seara zilei de 5 aprilie 2025, Poliția Municipiului Sebeș a fost sesizată de către un bărbat cu privire la faptul că sora sa a plecat de la domiciliu și nu s-a mai întors până în prezent.

Din primele cercetări efectuate de polițiști, a reieșit că COLHON ILEANA-DANIELA, în vârstă de 53 de ani, ar fi plecat, în dimineața zilei de 1 aprilie 2025, de la locuința sa, din Sebeș, și nu s-a mai întors până în prezent.

Femeia are următoarele semnalmente:

• 165 cm înălțime;
• 90 de kilograme;
• Păr scurt, brunet;

La momentul dispariției, purta pantaloni bleumarin, geacă bleumarin și pantofi sport.

Femeia a fost dată în urmărire, iar polițiștii au demarat, imediat după sesizare, activități de căutare, dar, până în prezent, nu a fost găsită.

Persoanele care pot da informații, în vederea identificării sale, sunt rugate să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție sau să sune la 112.

UPDATE: „Femeia a fost identificată pe raza orașului Călimănești, județul Vâlcea. Aceasta nu a fost victima vreunei infracțiuni”, a mai transmis IPJ Alba.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Sebeș Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

sebesinfo, stiri sebes, informatii sebes