Actualitate
Vineri, 23 august 2024, sebeșenii sunt invitați la concertul folcloric „AUTENTIC ROMÂNESC”
Vineri, 23 august 2024, începând cu ora 19.00, în Parcul Arini din Sebeș va avea loc concertul folcloric „AUTENTIC ROMÂNESC”, susținut de artiștii Lavinia Goste și Marius Zorilă, alături de Orchestra Națională Valahia. Invitații lor speciali vor fi interpreții Veta Biriș și Aurel Tămaș. Evenimentul face parte din festivalul „Armonii în Sebeș” – sărbătoarea orașului.
Orchestra Națională Valahia s-a înființat în anul 2011, la inițiativa Laviniei Goste şi a lui Marius Zorilă. Într-o societate contemporană aflată tot timpul în mișcare, în care tradițiile și valorile autentice au de suferit sau își pierd din importanța de altă dată, Orchestra Naționala Valahia are misiunea de a readuce în atenția publicului tradițiile și valorile autentice românești. Este formată din tineri muzicieni, absolvenți ai universităților de muzică din țară, al căror talent este confirmat de dirijorul Marius Zorilă, care a reușit să ducă la nivel de artă, prin multă muncă, pasiune și devotament, muzica populară românească. Mii de ore de repetiții, partituri, sute de concerte și artiști pe care i-a acompaniat de-a lungul celor peste 13 ani de existență, distribuții de excepție – aceasta este cartea de vizită a Orchestrei Naționale Valahia condusă de Marius Zorilă!
Firul istoriei cântecului popular continuă să se scrie prin Marius Zorilă şi Orchestra Naţională Valahia, care cu dăruire şi devotament duc adevăratul spirit românesc mai departe, îmbogăţindu-l în acelaşi timp cu un suflu nou şi proaspăt. Îmbină armonios autenticitatea cântecului popular cu o interpretare creativă, reușind astfel să transmită o moștenire culturală curată și bogată viitoarelor generații.
Programul festivalului „Armonii în Sebeș” – 2024:
VINERI, 23 AUGUST 2024
Centrul istoric al Sebeșului
Ora 10.00: Parada fanfarelor. Participă: Fanfara din Petrești, Fanfara Brass & Drums Alba Iulia, Majoretele Stars, Toboșarii din Asserculis
Grădina Muzeului Municipal „Ioan Raica”
Ora 10.30: DESCHIDEREA OFICIALĂ A SĂRBĂTORII ORAȘULUI SEBEȘ
Salutul oficialităților. Premierea cuplurilor care aniversează 50 de ani de căsătorie. Premierea elevilor merituoși.
Invităm cu toată căldura întreaga comunitate locală, precum și oaspeții orașului!
Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș
Orele 13.00-15.00: Concursul național de muzică ușoară și folk „Universul copilăriei”, secțiunea folk
Orele 17.00-19.00: Gala de premiere
Primăria Municipiului Sebeș
Orele 10.00 – 16.00: Expoziția de artă plastică „Doina Lie”
PARCUL ARINI
Ora 19.00: Concertul folcloric „Autentic românesc”. Participă: Lavinia Goste și Marius Zorilă, alături de Orchestra Națională Valahia. Invitați: Veta Biriș și Aurel Tămaș.
„Magia luminii” – spectacol de lumini și foc
Parcul Arini – zonă de agrement și sport
Concursuri de ciclism: „CicloAventurier” de Sebeș
SÂMBĂTĂ, 24 AUGUST 2024
Primăria Municipiului Sebeș
Ora 10.00: Întâlnirea Primarului Municipiului Sebeș cu delegațiile orașelor înfrățite. Momente oficiale
Orele 10.00 – 16.00: Expoziția de artă plastică „Doina Lie”
Muzeul Municipal „Ioan Raica”
Ora 11.30: „Sebeșul în culori” – expoziție de artă plastică cu participarea artiștilor locali
Casa Memorială „Lucian Blaga” Lancrăm
Ora 12.00: „Lucian Blaga și frumusețea locurilor natale” – expoziție tematică; acces gratuit tuturor vizitatorilor obiectivului cultural
Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș
Orele 9.30-12.30: Concursul național de muzică ușoară și folk „Universul copilăriei”, secțiunea muzică ușoară
Orele 17.00-19.00: Gala de premiere
PARCUL ARINI
Ora 19.30: Seară rock cu trupele: IRIS, TROOPER, CARGO. Show de lasere.
Parcul Arini – zonă de agrement și sport
Concursuri de ciclism: „CicloAventurier” de Sebeș
DUMINICĂ, 25 AUGUST 2024
Muzeul Municipal „Ioan Raicaz”
Ora 11.00: Atelier gastronomic pentru copii. Momente muzicale vesele
Primăria Municipiului Sebeș
Orele 10.00 – 16.00: Expoziția de artă plastică „Doina Lie”
Biserica Evanghelică Sebeș
Ora 17.00: Salon muzical Carl Filtsch, prezentat de doamna Dagmar Dusil. Interpretează la pian Irisa Filip.
„Casa Fanfarei” din Petrești
Ora 18.00: Sărbătoarea Fanfarei din Petrești. Parada fanfarelor: Fanfara din Petrești, Fanfara Brass & Drums Alba Iulia, Fanfara Țigău din Bistrița, Fanfara din Rodna. Majoretele Stars. Dansuri și tradiții săsești și românești alături de Trio Saxones, Trupa de dansuri săsești, Angela Rusu. Retragere cu torțe
Parcul Arini – zonă de agrement și sport
Concursuri de ciclism: „CicloAventurier” de Sebeș
LUNI, 26 AUGUST 2024
Școala de vară „Curcubeul prieteniei” din comunitatea marginalizată
Ora 11.00: „Poveștile prieteniei” – activități cultual-educative dedicate copiilor. Expoziție de artă fotografică. Concert vesel

Actualitate
150 de sebeșeni defavorizați au primit cadouri de Paște, în cadrul celei de-a III-a ediții a Campaniei „Împreună dăruim bucurie”
În cursul zilei de marți, 15 aprilie 2025, 150 de sebeșeni defavorizați au primit cadouri de Paște, în cadrul celei de-a III-a ediții a Campaniei „Împreună dăruim bucurie” organizată de Direcția de Asistență Socială Sebeș.
„Astăzi nu am împărțit doar alimente. Am împărțit prezență. Am adus lumină în case unde sărbătorile păreau că trec în tăcere. Am dus o vorbă bună acolo unde, de prea mult timp, nu se mai aude glasul nimănui.
Pentru unii dintre bunicii noștri, singurătatea e mai grea decât orice lipsă. Astăzi, am încercat să le arătăm că nu sunt uitați. Că ne pasă. Că există oameni cu inimă care le pot fi familie, măcar pentru o clipă.
Împreună cu voluntarii nostri, care răspund DA la fiecare apel, am pășit praguri cu sufletul plin și am plecat cu ochii umezi, dar inima ușoară.
Mulțumim tuturor celor care au făcut ca această zi să fie despre mai mult decât ajutor – despre grijă, demnitate și speranță. Sărbătorile vin cu adevărat doar atunci când le aduci și altora.
Astăzi am oferit daruri. Dar cel mai prețios a fost timpul și căldura dăruite cu iubire în cadrul campaniei noastre „Împreună dăruim bucurie”, aflată la a 3-a ediție.
Mulțumiri alese sponsorilor nostri SC Co-Ra Company SRL, DML Invest SRL, Asociația Alpin, Leul de Aur, La Meseni SRL, Star Company, persoane fizice care au donat produse sau bani, Primarului municipiului Sebeș, Dorin Nistor și Primăriei municipiului Sebeș, Serviciului Public de Administrare a Patrimoniului Sebeș, voluntarilor, doamnelor profesoare Mihaela Suciu, Cornelia Cosma, Miclăuș Liana de la Liceul Tehnologic și Liceul Sportiv „Florin Fleșeriu” din Sebeș care au coordonat cei 55 de voluntari prezenți alături de noi, echipei Direcției de Asistență Socială Sebeș”, au transmis reprezentanții Direcției de Asistență Socială Sebeș.